Remedii naturiste pentru stres

Nu, n-am luat-o razna complet, dar poate nu sunt foarte departe.
Nu-mi plac remediile naturiste, dar câteodată sună suficient de legitim să apelezi la ele încât mă văd nevoit să accept existența acestora.
Așadar și prin urmare mă arunc cu capul înainte în domeniul de dat sfaturi despre remedii naturiste pentru stres.

Un prim remediu eficient este viteza. Viteza este esențială în viață în multe faze determinante. Spre exemplu viteza de abordare a unui perete de beton într-un impact frontal cu capul. Viteza trebuie să fie suficient de mare încat reacțiunea peretelui să fie cât de mare posibil. Eventual să tindă către valorile normate din SREN1991-1-1-2004 A/N la valoarea impactului cu traficul (550 kN dacă memoria nu-mi joacă feste, dar recomand să verificați aceste afirmații și să comentați dacă sunt imprecise). 550 kN pentru un impact cu craniul pot fi suficiente încât să cauzeze traume cauzatoare de pierderi de memorie, astfel încât, după revenirea din șoc, probabil la spital (dacă aveți norocul să aveți pe cineva prin casă care să fie pe fază), e posibil să uitați complet motivul stresului care v-a împins în perete. Caz în care remediul a funcționat și toate problemele sunt acum în trecut. Desigur, urmează alte probleme, gen învățarea pașilor necesari traiului pe cont propriu, dar astea-s amănunte care pot fi realizate cu relativ puțin stres din partea persoanei în cauză.
Desigur remediul viteză se poate aplica și extern prin arderea unui carburant fosil într-o incintă de oțel/fontă/aluminiu sau alt material neconvențional folosit la un bloc motor. De regulă asta necesită însă un element deosebit de important, și respectiv bani. Se știe că banii sunt deobicei o problemă, si deseori o cauză de stres pentru oamenii din toate colțurile lumii. Nu știu cum să fac bani, întrucât am auzit că se fac doar la institute agrementate în acest sens, și facerea banilor în alte locuri decât respectivele instituții ar fi aparent o infracțiune. Nu voi comenta prea mult pe marginea acestui subiect, rezumându-mă la a mă declara ferm împotriva acestui monopol barbaric într-o lume aparent liberă. Adică totuși suntem în secolul vitezei și luminii, avem imprimante 3d cu care putem realiza arme și multe alte drăcovenii dar nu putem tipări niște hârtii cu fața unor personalități. Nu pot să înțeleg acest concept, cred că este de la faptul că este ceva magic inventat de oamenii-reptilă pentru a ține sub control populația manipulantă de scuipători de semințe în metroul vieții care vine intenționat rar pentru a permite oamenilor să conștientizeze faptul că li se face o mare favoare prin acest transport public subvenționat de stat care ne poate propulsa cu viteză prin subteranul orașului infestat de visele și speranțele unei vaste mulțimi de oameni ce pe zi ce trece devin mai triști sub veșnica luptă cu problemele contemporane ce macină creierele și nervii și distrug sistematic speranța într-un viitor mai bun pentru simplul motiv de a ține oamenii sub controlul necesar aducerii la îndeplinire a unor sarcinii ce nu au impact economic sau tehnologic asupra viitorului speciei și rasei umane și deci pentru a ține un status-quo indus cu forța pentru a stabilitate a civilizației ce se știe din dovezi arhaice că este blestemat să se autodistrugă prin însăși răutatea intrisecă a fiecărui individ, raportată la educația și nivelul de trai la care a ajuns prin vaste eforturi emoționale. Dar să nu lăsăm viitorul sau aparența inutilitate a prezentului să ne deprime, încercam să recomand soluții pragmatice la problemele de zi cu zi pe care fiecare dintre noi le înfruntă mai mult sau mai puțin încununat cu succes.
Revenind deci la viteză și posibilitatea acumulării de viteză într-un timp rezonabil, privit desigur dintr-un sistem de referință universal acceptat al pământului ca mediu static, se pune problema spațiului. Spațiul, după cum se știe este relativ finit, cel puțin pe această planetă, limitele însă putând fi elegant depășite dacă se pune problema contextului variat. Prin context variat înteleg posibilitatea schimbării decorului cu ceva favorabil acumulării de viteză. Desigur, o viteză rezonabilă în unele contexte, ar putea fi complet nerezonabile în alte contexte. Nu-mi place să fac reclamă, dar aparent chiar există în plan deschiderea unui circuit auto în aceast spațiu carpato-danubiano-pontic, și câteva detalii despre acesta se pot găsi aici .

Un alt remediu naturist deosebit de eficient pentru stres este obiceiul uman cu caracter social, cunoscut generic drept vorbit.
Acest procedeu presupune găsirea unui interlocutor, preferabil unul față de care individul trebuie să posede anumite preferințe sau afinități, pentru exorcizarea minții prin expunerea problemelor ce macină mintea umană prin vorbit. Atenție deosebită trebuie acordată acestui tip de interlocutor, care poate fi ușor speriat dacă densitatea gândurilor sau intensitatea acestora trece de anumite valori perceptibile ca fiind rezonabil stabile. Un om normal are capacitatea de a asculta câteva ore bune probleme altor oameni, dar asta doar în contextul în care este la rândul lui înzestrat cu aptitudini speciale pentru acest tip de activitate. Unele specimene pot reacționa violent și pot ridica semne de alertă în momentul în care realizează că de fapt ființa umană poate avea suficiente traume psihologice încât simpla lor exteriorizare poate dăuna interlocutorului pe termen scurt sau lung.
Funcția de vorbit este deosebit de eficientă când este folosită în conjuctură cu o băutură caldă cu proprietăți curative și energizante, cunoscută sub numele de cafea. Aceasta se poate servi în extrem de multe feluri, dar din păcate nu există și sub formă intra-venoasă. Dacă se întâmplă ca un producător de cafea să lectureze această epistolă, rog să identificați o posibilă piață de desfacere pentru cafea intra-venoasă și să trimiteți mostre. A nu se înțelege greșit, cafeaua consumată în exces nu este un semn de minte viciată, ci din contră reprezintă o evoluție naturală a tendinței umane de a controla lipsa de energie printr-o poțiune magică de mana, izvorâtă din tandrele izvoare de cafea ce cresc în copacii mângâiați cu vorba dulce a hoardelor de nimfe neprihănite din pădurile fermecate ce se ascund privirilor obscure ale internetului atot-văzător și atot-puternic, purtătorul de vorbe sacre și desfăcătorul de sticle ale imaginației din care zeci de duhuri pot apărea să strice petrecerea conștiinței umane, întunecând rațiunea cu vise conspiraționiste, povești polițiste cu urmări grave și inexistente, povești ce se aștern pe monitoarele din universul cunoscut sub forma balaurilor ce hălăduiesc printre cablurile destinului ce se amestecă între ei ca legumele dintr-o ciorbă cosmică, presărată cu inspirația a mii de minți poluate de frustrări și contemplații irelevante, ce scot la iveală toate porcăriile din lumea contemporană și o pun sub lupa analizei conștiente doar pentru a se speria de ea și pentru a fugi și a se refugia în lumiile imaginare create de alte minți luminate. Dar să nu lăsăm frustrările să iasă la iveală, căci vorba lungă multe-aduce dar mai mult sună a pagubă în biții infiniți în noaptea adâncă și rece, animată vag de tastatura zbuciumată agale de mâinile dibace și niște ochi obosiți de după niște instrumente de corectare a vederii de plastic care se străduie să identifice printre literele scoase cumva singure de mâini fără intervenția minții. Revenind însă la oile noastre, pierdute pe câmpul magnetic pe care pasc caii putere la lumina alb-argintie a lunii, imagine facută vag cunoscută de amintirile violente din tinerețe, nu există un remediu mai eficient decât vorba. Vorba cu cineva drag. Vorba cu cineva cu care nu am mai vorbit demult. Vorba cu propria personană. Vorba cu pisica din dotare. Vorba interioară. Vorba cu blogul.

Un remediu ordinar de eliminare a stresului este sportul. Se știe că suntem animale. Și ca orice animal, odată ce mintea ne pompează violent endorfine în sistem devenim fericiți și deci mai puțin stresați. Este binecunoscut faptul că sportul are un deosebit de pozitiv impact asupra oricărei activitați cerebrale, mai puțin asupra durerilor de cap. Sportul amplifică dureri de cap. Acest mic amănunt poate face diferența dintre o durere modică de cap și una morbidă ce face oamenii să apeleze la prima variantă de eliberare a stresului menționată mai sus pe undeva.
Sportul este acea activitate repetitivă ce te face să intrii precum un hamster într-o roată și să te învârți în ea până forțele gravitaționale își pierd sensul și totul devine mai roz din cauza vaselor de sânge sparte în ochi. Dar să nu lăsăm amănuntele să strice frumusețea actului în sine. Sportul poate avea loc oriunde și oricând, și acesta este motivul pentru care foarte mulți oameni, de toate vârstele și ocupațiile, sunt deseori, sau chiar tot timpul, în echipament sportiv. Unii oameni se duc și la muncă serioasă de birou în echipament complet de trening, semn că sunt pregătiți între două treburi rezolvate să alerge repede pe scări până la ultimul etaj și înapoi. Este posibil însă ca de la sport să apară și efecte secundare nedorite, manifestate deseori prin nevoia compulsivă de a declara ce bine este să faci sport. De asemenea se poate mări exponențial nevoia de a schimba obiceiurile culinare ale tuturor oamenilor (prieteni sau doar cunoscuți nevinovați) prin diverse recomandări la momentele cheie ce survin în momentele rare de fericire pură ale acestora (de exemplu când se pregătesc emoțional să îmbuce o șaorma).

Mai listez un singur remediu naturist, după care mă voi întinde la alt remediu naturist vast cunoscut de omenire sub numele de somn, respectiv gânditul. Acest remediu se regăsește și mai sus sub numele de sport, și cred că pot să-mi asum declarația (în rest nu-mi asum nimic) că este sportul meu favorit. Este de departe cel mai satisfăcător mod de a rezolva o problemă fără a mișca un singur deget. Mintea se poate mișca singură și nesprijnită de nimic, mișcarea ei în mediul natural fiind un adevărat spectacol pentru orice om care asistă la el. Desigur, poți chiar asista activ la această manifestare euforică și periculoasă de neuroni și chimicale nedeslușite (de mine cel puțin), dar cel mai satisfăcător este să încerci să faci un pas în spate, și să lași conștientul să alunece pe planul secundar al existenței, și să dezlănțui violent urgia de gânduri. Tornada astfel rezultată este un spectacol orbitor de idei neconturate și nemanifestate, ce pot coexista în paradoxuri infinite, ce dansează în spirale ce se extind și se comprimă, formând noi și noi compuneri de idei ce pot avea sens sau nu, ce pot crea sau distruge, ce pot manifesta sau înceta, și totul în timp ce conștientul stă cuminte și așteaptă un rezultat. Doar că nu există rezultat. Urgia poate evolua la infinit, distrugând în cale orice percepție de timp sau mediu înconjurător, depărtându-se și debarasându-se de lanțurile ce-o țin ascunsă de suprafață, mocnind într-o capcană tectonică gata să izbucnească într-un cataclism mental. Singurul dezavantaj al acestui remediu este că necesită cantități absurde de energie, fiind alimentat de gânduri ce pot dura la nesfârșit, singura limitare fiind (pe baza dovezilor de până acum) cea legată de fizicul trupului uman, deteriorabil, perisabil, și realmente casant în unele ipoteze. Aceasta tehnică de meditație, de relocare a conștientului, poate avea multiple tăișuri, în funcție de gradul de periculozitate al minții ce încearcă s-o controleze, dar este și probabil cea mai satisfăcătoare tehnică de relaxare. Ca avertizare însă, unele gânduri e bine să fie ținute departe de lumea materială. Orice călătorie are și un sfârșit așa cum orice roată are o excentricitate. Perfecțiunea cunoașterii proprie vine doar în urma potolirii furtunii. Urgia nu poate fi eliminată, dar uraganul poate deveni o briză, și briza poate aduce gânduri bune, și gândurile bune pot aduce fericirea. Fericirea este în noi, nu în exterior. Exteriorul este perceput de interior, și interiorul poate fi stăpânit.

Acte de valoare cu tendinte indezirabile

Cu mintea in vacante e greu sa faci treaba. Chestiunea se amplifica in momentul in care ajungi la un echilibru instabil intre real si ireal, intre vise si realitate. In vise insa mor in mod regulat. Indeosebi in ultima vreme. Majoritatea sunt scene de razboi (probabil al doilea, insa si actual a fost ultimul) in care iremediabil ajung fie impuscat, fie improscat pe toti peretii de o explozie, fie se prabuseste partial o cladire pe mine, fie cad cu o telecabina, in fine, tot felul de morti diverse si brutale. Din cate stiu n-am luat parte la niciun razboi, si nici nu-mi doresc asta. Nu imi doresc asta mai ales din cauza viselor, pentru ca presimt ca as muri intr-un mod tragic si barbar. Ma intreb daca nu cumva aceste vise sunt trairi karmice din alta existenta. Sau poate o sensibilitate crescuta la tragediile umanitatii care au marcat traseul energetic in decursul timpului (precum in StarWars, a great disturbance in the Force la fiecare razboi si alte tragedii). Poate insa sunt rezultatul a ani de antrenament virtual in jocuri violente, dar n-as putea sa declar ca am jucat prea multa vreme jocuri de razboi, deci ma indoiesc ca ar fi asta. De asemenea infuzia de History si Discovery si National Geographic nu cred ca mi-au afectat asa de grav perceptia asupra realitatii si subconstientul incat sa visez razboaie de toate tipurile. Desigur imi plac si urmaresc cu deosebit interes documentarele despre intrigile si masinatiunile politice si militare din Razboaiele Mondiale, dar nu ma pot declara decat fascinat, nu traumatizat. Daca as fi traumatizat pana la urma as renunta sa ma mai uit, devenind sensibil la subiect.

Ignorand insa aceste vise barbare, ieri (si azi tehnic vorbind) am urmarit filmul Act of Valor (2012), care reprezinta intr-un patriotism straniu actiunile unei trupe Navy Seal. Trebuie sa recunosc ca am vrut sa vad acest film din cauza faptului ca sunt chiar trupe Seal care joaca in film, si ca arata efectiv tacticile si tehnicile de lupta ale acestora. Ma declar insa complet si iremediabil nesatisfacut. Preferam sa fie documentar cu secvente reale si fara scenarii aberante, si mai ales cu o doza mai mare de realism la nivelul non-operational (adica concret informarea despre o misiune anume parea sa fie facuta cu la fel de multa informatie precum un buletin meteo de 20 de secunde, ignorand orice notiuni elementare si locatie, inamici, arme, numere si tactici, parea sa fie asa ceva din mers, dar poate sunt eu prea carcotas, este un film pana la urma). Fascinant insa cum se usuca subit oamenii dupa ce intra cu tot cu palarie in apa (mie mi-a luat acelasi gen de palarie circa 3 zile ca sa se usuce in mod natural la soare dupa o ploaie strasnica), si cum poti sa iei un glont in cap si sa fii inca viu. Si sa nu uitam o scena memorabila cand unul sare pe o grenada cu burta si nu este facut ferfenita. Fascinant, absolut mirobolant. Un film de exceptie in care toate dialogurile par a fi purtate de niste fotbalisti din spatele blocului (genul de oameni care merg in trening indiferent de anotimp, eventual cu un crac suflecat strategic - sa nu stirbeasca din precizia sutului in cadrul meciurilor de fotbal imaginare savarsite in timpul debitarii covorului de coji de seminte de floarea soarelui).

Revenind la visele barbare, am uitat sa mentionez ca in vis, desi mor, nu ma trezesc in viata reala. Devine totul negru si liniste, ca si cum s-ar fi terminat un film, dupa care incepe alt vis, sau niciun vis, si doar dorm pana dimineata...

Si mergand dupa visele barbare, materialismul incepe sa-si faca loc in mintea mea, si ma duce la concluzii stranii si dezorientante. Stiu sigur ca-mi doresc obiecte, mai mici, mai mari, in diverse forme si dimensiuni, in diverse culori si in diverse texturi. Insa daca as fi sa aleg concret ceva, probabil mi-ar lua o vreme. Momentan problema evidenta sunt de ordin financiar. O casa cu garaj si cu rampa in garaj costa ceva. Terenul aferent acestei case in care sa cresc legume si sa practic agricultura de subzistenta de asemenea costa ceva. Mai ales daca terenul respectiv ar fi in Bucuresti ar costa ceva. Si daca n-ar fi in Bucuresti ar costa foarte mult timp si nervi, si fonduri tinand cont de transportul de la distanta. Si ma recunosc descumpanit si oftand cu privirea atintita catre etajele superioare ale constiintei, gandindu-ma cu optimism retinut la viitor, si incercand sa ma consolez cu ideea ca sunt totusi tanar si urmeaza o viata intreaga de munca si aspiratii si idei. Sper eu ca sunt idei bune, dar ce urmeaza nu cunosc. Ma gandesc sa incerc sa ma joc cu carti de Tarot, dar ideea de a fi posedat de un spirit strain imi starneste un pic o retinere.

Si ma recunosc fascinat de fenomenul automobilistic. Da, inca. Poate ar fi trebuit sa-mi creasca odata cu barba, dar se pare ca s-a pastrat mai activ ca niciodata, chiar pot sa zic amplificat in ultima vreme. Pacat ca o masina este practic o cheltuiala, nu o investitie. Si in clipa de fata pentru mine ca persoana fizica existenta si reala, ar fi un moft. Un moft frumos insa, de anvergura nebanuita. Si daca as avea un buget infinit, mi-ar lua o infinitate de timp sa ma decid asupra unui autovehicul care sa-mi satisfaca toate poftele si asteptarile pe care le am de la un asemenea obiect al dorintei. Un Honda Accord ar fi sublim, ar fi fiabil, ar fi economic si confortabil, ar fi o placere la drum lung si un tovaras de nadejde pe orice anotimp. Insa s-ar rupe in doua in toate bordurile supracrescute, craterele aparute la fiecare ploaie si inghet, ar ramane suspendata peste toate sleaurile de gheata si zapezi nemarginite, si nu in ultimul rand, ar atrage dupa sine impresia ca sunt un tip bine dotat (financiar, ca nu vorbim despre prostii aici, sau cel putin nu inca) si probabil m-ar trage toti politistii pe dreapta asteptandu-se la atentii si spagi nemarginite. Un Logan mi-ar satisface pofta de aventura, insa m-ar dezamagi crunt la ruliul exagerat si senzatia de nesiguranta care o atrage dupa sine. Ceva Corean ar merge probabil pe orice drum fara sa ma dezamageasca, insa nici n-ar face din fiecare calatorie vreo mare placere. Complicata treaba. In clipa de fata insa, considerand si experienta Trabanteasca (prima mea masinuta, si primul meu coupe nemtesc) as aprecia insa orice vehicul. Viata-i complicata, si combustibilul scump, asa ca probabil insa nu mi-as permite sa tin o masina, decat ca sofer de weekend. Insa nici n-am drumuri de facut foarte des in alte parti decat la birou (unde ma duce foarte confortabil metroul), asa ca nu s-ar justifica. Un moft, dar o dorinta indiferent.

Ma declar fascinat si de telefoanele cu adevarat inteligente din ultima vreme. Ma tot bate gandul, dar in afara de vanatai nu-mi lasa nimic, ci doar amintirea dureroasa a bataii, sa achizitionez si eu un astfel de exemplar inteligent care sa-mi stirbeasca din propria inteligenta. Initial orice Android imi suna bine, in ultima vreme insa, urmarind cu interes de circa un an fenomenul si evolutia fenomenului, ma declar mai mult decat fascinat de Galaxy Nexus. Mi se pare simplu si eficient, fara dotari de ultimul racnet, si fara filtrari de updateuri facute de producator, fara skinuri si extensii si launchere si alte si alte prostii, doar Pure Google. Si imi place ideea. Imi place tare mult. Imi place atat de mult ca l-as manca. Cu ketchup. Iute de la Tomi (ala negru). Imi place ca are arhitectura hardware facuta de Texas Intruments si imi place ca are un ecran HD 720p. Ma fascineaza si mi-l doresc. Nu insa suficient de tare incat sa si dau banii pe el. As prefera cumva sa-mi cada din cer. Si sa-l prind, intact. N-as da banii pe el intrucat din nou mi se pare in afara bugetului meu si statutului meu. M-as simti efectiv vinovat sa dau intreg salariul (si inca un pic) pe ceva care practic este un tot un moft. Un moft, totul este un moft. Si mofturile ne fac fericiti? Sau sunt victima directa a marketingului care-mi dicteaza inconstient ca am NEVOIE de un BMW seria 5, ca am NEVOIE de un Galaxy Nexus, ca am NEVOIE de o casa cu 5 etaje si piscina, ca am NEVOIE de un loc de munca intr-o multinationala ca manager sau cine stie ce alt model de om care nu stiu exact cu ce se ocupa. Meh, mai bine ma duc pe un santier cu Nokiaul meu indistructibil mecanic si vad cum prinde forma o cladire. Dar al naibii Nexus e asa misto!!

Neprihanirea prinderii cu sudura

Posibil sortile sa se intoarca radical dupa o axa proprie neutra nedeterminata inca dupa vreo metoda cunoscuta si astfel tanarul inginer din mine sa se avante cu avant in fata vantului muncii. Pare promitator, un interviu a decurs bine, sunt 99.99% angajat si incep peste cateva zile. Sunt tare curios. Sunt tare nerabdator. Posibil intregul univers sa mi se dea peste cap si sa-mi redefinesc valorile si principiile. Sunt bucuros. Sunt entuziast. Sunt tanar. Inca nu m-am izbit de adevaratele probleme din viata. Inca nu m-am dat cu capul de prag. Inca urmeaza sa-mi iau primele suturi autentice direct in poponet. Si sunt entuziast de idee. Incantat de ideea ca intru in viata si nu doar in scoala si situatii teoretice. Intru in capitalism. Reticent si temator, ma indrept spre a face ceva util pentru societate.

Si in acelasi timp, in alte colturi ale lumii se invart teorii fundamentale despre ce ar fi putut NASA sa anunte intr-o super conferinta de presa. Si ma numar printre cei care desi uimiti de descoperirea unei gauri negre fantastic de tinere, parca ma asteptam la ceva mai mult, si deci ma simt ca un copil caruia i-a fost furata acadeaua, dar i-a fost data alta in schimb, dar mai naspa. E tot o acadea, dar nu-i la fel de buna ca o poveste cu o cometa distrugatoare, o planeta locuita, o nava extraterestra, sau orice alta descoperire cu tente istorice si biblice in dimensiuni. Ma simt un pic tradat de propria minte. Ma tem ca s-ar putea intampla la fel si-n povestea angajarii. Poate vreau sa vad mai mult decat este, si ma bucura ideea si ma face sa balesc de entuziasm mai mult decat ar trebui, doar ca sa fiu un pic deziluzionat de realitate. Nu neaparat realitatea cruda si dura, dar mai putin distractiva si/sau fantastica. Incerc sa fiu reticent si cumpatat in idei si mentalitate, si consecvent in unele idei, dar parca simt ca uneori mintea tinde sa derapeze. Si ma trezesc din orice idee cu gandul iminent ca ar trebui sa fiu mai pufos si-n alta parte in clipa asta. Poate ar trebui sa simt parfumul de pe perna de la sursa. Poate ar trebui sa fiu mai pufos decat sunt. Poate si iar poate, posibilitatile sunt nelimitate. Cert nu mai este nimic, decat faptul ca societatea e morocovita bine, si cand zambesti in metrou gandindu-te la o anumita persoana in timp ce asculti o anumita melodie tinzi sa indepartezi oamenii din jur, care probabil incep sa se intrebe ce substante exact folosesti. Si substantele sunt asa de naturale incat este inuman sa folosesti altceva. E frumos. E bine. E tinerete.

Atom

Evident fara vreo legatura cu vreun continut coerent, titlul mi-a ramas pe creier dupa ce l-am tot vazut intr-o oferta de diverse interfete de net cu procesor omonim. Nu, nicio legatura si nicio conexiune. Nu prea se leaga multe coerent in ultima vreme. Sau in orice vreme. Ar trebui sa fac niste diagrame de idei inainte sa astern ceva in scris, probabil ar iesi ceva mai sanatos si mai digerabil. Dar pana la urma de ce-ar fi o diaree digerabila? Fie ea si mentala, farmecul credeam ca consta in materia nedigerata, si implicit blogul a fost denumit sa aiba aceeasi incarcatura filosofica: un flux de ganduri nedigerate si doar expulzate cu viteza maxima, sterse in graba si spalate de marea internetului. Da, chiar avea o gandire in spate titlul si nu era doar pus la plezneala. Si ma trezesc raspunzand la intrebari imaginare ale unui interlocutor ce nu exista. Dar pe de alta parte nici propria existenta n-o pot delimita in timp si spatiu, deci de ce-ar fi interlocutorul imaginar mai dezavantajat ca mine? Suntem pana la urma prinsi in aceeasi minte intesata de diverse ganduri si sentimente. Mai mult de sentimente de cat de ganduri. Sau invers. Nu-mi dau seama de diferenta. Singura cale in care-mi dau seama ca un sentiment difera de un gand este cand incepe sa reactioneze fizic tot organismul, cand inima incepe sa-mi bata mai tare, picioarele sa-mi tremure, stomacul sa se procopseasca cu diverse insecte zburatoare denumite generic fluturasi (unii chiar foarte violenti cateodata, ai naibii insectoizi zburatori), si evident mintea rationala intra in sucombare subita.

Dar nu, nu pot declara vreodata ca ma inteleg, de aceea accept ideea (reticent dar umil) ca nu voi intelege complet vreodata alta fiinta umana. Accept asta in ipotezele date, dar cu toate astea nu reusesc sa ma abtin sa nu incerc. Sa nu-mi maresc antenele in directia oamenilor sa incerc sa-mi definesc propria minte in raport cu factorii externi. Ca pana la urma alta cale de a-mi analiza propria sanitate este sa compar ratiunea si gandurile recurente cu cele ale oamenilor cu care interactionez. Umanitatea, chiar si din mine, este ceva ce nu inteleg in totalitate, combinatia de empatie cu autodistrugere si cu sentimente ce sunt atat de complete si de perfecte in toate formele incat corup orice minte si o imping la decizii irationale si iresponsabile, combinatia de macabru cu frumusete sublima, ruda cu divinitatea...Nu, nu pot sa zic ca inteleg ceva din umanitate sau din ceea ce sunt. Sau din faptul ca sunt. Existenta imi este definita de cele mai multe ori de privelistea care o arunc pe geam dupa ce ma trezesc, dupa ce-mi reparcurg sutele de vise apocaliptice sau erotice, oribile sau frumoase ca o noapte de primavara privind stelele. Privelistea care este aproximativ aceeasi de la o zi la alta, schimbarile nefiind dramatice niciodata... asa-mi definesc realul si existentul, ca ceva intr-o schimbare foarte inceata, aproape imperceptibila intr-un interval de timp redus, o oarecare constanta. Ma astept insa de fiecare data cand deschid ochii sa vad dincolo de geam distrugere totala... ierni nucleare, cutremure de cod (imr 475 chiar), bombardamente, invazii extraterestre, invazii de mortaciuni, orice... Si constat cam zilnic ca nu se intampla nimic din toate astea, si ca de fapt viata nu-i asa de fatalista precum are subconstientul meu impresia in vise. Nu, viata e chiar destul de ... as zice frumoasa, dar este cliseic, asa ca voi spune ca viata este destul de porno. Porno intr-un sens bun, intr-un sens finut, nu german, ci frantuzesc, cu buget mare si silicon deloc. Viata este porno din simplul motiv ca este. Nu are nevoie de nicio explicatie, de niciun exemplu moralizator, de nicio poveste frumoasa, de nicio aventura spectaculoasa. Viata este porno daca te opresti o secunda din gandurile cotidiene si-i arunci o privire. Te va privi inapoi si-ti va zambi complice. Poate te vrea, poate te va respinge si doar te amageste, nu stii niciodata ce exact vrea viata de la tine. Unii zic ca viata-i femeie usoara, ca se culca cu toti si ne-o trage la toti, ca este un fel de transexual libian, care abia asteapta sa te apleci un pic sa-ti tragi sufletul ca sa-ti distruga ochiul care delimiteaza sensul unic ce nu trebuie vreodata infrant (ca ti se ia permisul pe urma, si e tragedie). Mie mi se pare simpatica insa viata. Poate e sifonata tot timpul, se imbraca ca si cum ar fi fost lovita de un autobuz de haine second hand murdare si apoi stropita de cativa rinoceri cu diaree, dar in ochii ei tot se vede frumusetea ce a castigat premiul de miss world odata candva. Si stii ca daca o scuturi putin de toate mizeriile care reuseste sa le gaseasca zilnic o poti face din nou vedeta, si poate castiga oricand cupa cea mare.

Desigur insa, ipoteza asta nu se aplica daca esti gandac si intamplator imi violezi domiciliul. Caz in care viata este un fel de cosmar venit sub forma unui papuc supradimensionat cu viteza hiperluminica direct peste tine exact in momentul in care te astepti mai putin. Da, se vrea si este o amenintare. Asta daca gandacii ar citi. Si ar avea net. Si mi-ar citi blogul. Si asta in mod regulat. Cam multe ipoteze deloc simplificatoare, s-ar putea sa fiu departe de adevarul existential si sa o fi luat putin pe camp. Dar imi place pe camp. Am visat ca imi faceam de cap cu Ea intr-un camp de porumb. Porumb cred ca era, nu eram foarte atent, toata mintea, privirea si sufletul imi erau absorbite de Ea mai tare si mai repede ca o gaura neagra. Si bratele o cuprindeau ca si cum viata ar fi depins de asta. Si depindea de asta. Imbratisarea, actul imbratisarii, si contactul fizic al pieptului si bratelor inferioare este o caracteristica intriseca pufoseniei si strict necesare supravietuirii. Aceasta stabilire de contact fizic, punte emotionala intre corp si minte, intre planul real si planul imaginar, aceasta este strict necesara mie ca individ, minte, suflet, si creatura pe baza de carbon pentru a supravietui. Pentru a infrunta inca o zi in inchisoarea de carne ce-mi este corpul. Cam ciudat sa vin cu o astfel de afirmatie dupa ce tocmai am declarat ca viata este frumoasa si pornografica in stil frantuzesc, dar ezoteric am dreptate, chiar este o inchisoare corpul uman. O inchisoare pe viata, ce-mi inchide mintea si sufletul intr-o lume pe care o inteleg foarte putin, si in care n-o sa apuc sa invat nici 1% din ceea ce-as fi vrut sa invat. Si nici 1% din ceea ce-as fi putut sa inteleg n-o sa inteleg vreodata. Si asa ma pierd in niste statistici de probabilitati dupa ce tocmai am revazut un film clasic cu arnold. Care din nou n-are nicio legatura cu scopul vietii sau cu vreun gand exprimat aici, dar care cumva imi reaminteste ca spectacolul merge inainte indiferent de factorii malefici din ei, si e bine sa ai intotdeauna o vorba de duh speciala pentru dusmani, indiferent daca ai dusmani sau nu. Replica este mai ucigatoare ca orice arma, pentru ca la inceput a fost cuvantul, si cuvantul inca are putere. De aceea nu fac abuz de el. Si cu greu ma abtin sa nu-l folosesc uneori, ca apoi sa ratez momentul optim pentru declaratii si sa petrec o buna bucata din timp regandindu-mi actiunea si sincronizarea. Si inca o buna bucata din timp gandindu-ma la incarcarea emotionala ce tocmai am estomat-o. Ca si cum as fi inghitit o grenada care avea cuiul scos. Si o explozie de ganduri si sentimente imi trece prin creier de parca ar fi schije. Si lasa marcaje, si lasa urme, si lasa arsuri, dar mai important, in loc sa conserve energia, o multiplica. Si asa ajung sa fierb in interior de ceva ce n-a reusit sa iasa. Ca o diaree ce refuza sa iasa, si in loc sa se duca spre locul damnarii eterne, refuleaza in interior. Desigur de aici probabil vin ideile de cacat, din astfel de metafore si alegorii pentru sentimente fabulos de pufoase si incredibil de pretioase.

Nu mai stiu de unde am plecat si unde am ajuns, stiu doar ca sunt mai lovit de fulger ca o pisica lasata pe varful muntelui cu o umbrela in brate. Si asta din nou intr-un sens bun. Atat de bun ca are gust de ciocolata. Ba nu, ciocolata este oribila fata de cat de bun e gustul asta...

Rezonanta

M-am intrebat des cand voi intalni fenomenul incontrolabil si inexplicabil care sa ma dea peste cap. Cum voi aborda o situatie complet implauzibila si ilogica si cum voi reactiona cand mintea se va confrunta cu ceva complet ciudat. Cum imi voi da seama de reperele care denota realul? Cum voi stii ca rationamentul meu nu mai are niciun sens si nicio directie?

Din acest motiv m-a fascinat intotdeauna partea oculta. Partea magica. Partea spirituala din viata. Psihicul este cea mai stranie creatie inventata vreodata. Si inventatorul este cel care a inventat sau a fost inventat de propria inventie? Cerc vicios infinit? Oul si gaina? Tom si jerry? Imi plac lucrurile pe care nu le pot intelege, pe care nu le pot digera cu totul, care nu se leaga coerent la mine-n cap. Imi place sa fiu mirat, sa fiu uimit, si caut un fenomen complet inexplicabil. De aceea am si fost in padurea baciului. Sa caut ceva atat de special si de uimitor incat sa-mi ingenuncheze mintea si prin uimire sa ma lase lipsit de orice aparare logica. Lipsit de orice preconcept si ideile existente despre spatiu si timp si despre insasi natura universului. Sa ma lase practic ca un prunc in fata lumii intregi, cu mintea goala si gata sa-mi pun noi intrebari despre natura universului. Si sa-mi pun noi intrebari despre ce este cu adevarat viata, ce este cu adevarat real, si ce este cu adevarat adevarat. Si asa sa-mi redefinesc sistemul de valori, sistemul logic, sistemul functional si sistemul constient. Intotdeauna m-am intrebat cum am putea percepe si o a cincea dimensiune. Ceva dincolo de x y z si t. Ceva care sa se desfasoare in alt plan, si care cumva sa fie strict dependent de restul. Planul subconstient, noosfera, planul mintii si al sufletului, unde toti coexistam si interactionam si care interfereaza cu planurile inferioare constant.

Si inca n-am trait nicio incursiune in supranatural. Nicio posesie de catre un demon negativ si nu protectiv (desi nici cu cei protectivi nu cred ca am interactionat). Nicio experienta vizuala care sa ma scoata din uz, si care sa-mi trimita mintea pe alta sfera. Nu. Nimic din toate astea.

Dar am gasit ceva ce ma scoate din uz. Ceva ce-mi face inima chiar si in clipa in care scriu asta sa-mi bata atat de tare incat s-o simt prin patura. Ceva ce ma face sa ma intreb care este esenta omului daca nu asta. Capacitatea de a zbura la sol. De a dansa fara muzica. De a pluti. De a zambi din nimic mai mult decat un gand. Da, asta mi-a cam dat peste cap conceptele despre scopul si destinatia omului ca fiinta. Poate am stiut asta dintotdeauna, poate tocmai am realizat-o, dar in mod cert nu cred ca exista ceva comparabil. Nicio poezie n-o poate rezuma. Niciun cantec n-o poate insuma. Toti artistii se inseala, nu poti ingradi ceva ce provoaca reactii solare in cuvinte, sunet sau imagine. Simturile nu pot reda exaltarea totala. Corpul uman nu cred ca este capabil sa cuprinda sentimentul. Al meu sigur nu este. Nu face fata si clacheaza. Si mintea inca pluteste dulce si agale simtind doar parfumul...

Vraiste

Mintea mi-e vraiste. Pe neasteptate s-a decis sa functioneze dupa propria logica si nu mai raspunde corespunzator. Parca ar fi facut greva unele parti din ea. Parca vor sa-mi spuna ceva. Si nu cred ca are legatura cu scoala sau cu metalul. O legatura mai tainica se ascunde aici dupa deget si ma fac ca nu o vad. O ignor desi imi face cu mana in timp ce-mi da cu barosu peste fata. Inchid ochii si ma fac ca n-o vad si ea vine si imi trage una dupa ceafa. E clar ca nu ma mai place mintea. Vrea sa ma bata si nu sa ma ia in brate. Si n-o mai inteleg. Cand nu-ti intelegi propria minte cred ca-i un semn ca ceva nu e in ordine. Cand insusi geamul prin care privesti lumea devine stramb si se sparge, vezi lumea mai bine? Sau n-o mai vezi ca ti-au intrat cioburi in ochi?

In scop pur experimental azi m-am plimbat singur fara nicio tinta si niciun scop. Doar arzand gazul si combustibilul, navigand dupa instinct, ascultand muzica relaxanta si incadrandu-ma lejer in viteza legala. Am fugit singur. De mine si de propria-mi minte. Cam 50 km complet inutili. Cam o ora de somn sacrificata, si inca jumatate de ora debitand chestia asta aici (cred, nu m-am uitat la ceas cand am inceput sa scriu). Si nu-mi dau seama daca a functionat in vreun fel. Este destul de psihedelica o plimbare noaptea fara niciun scop pe muzica aferenta chilloutoida. Si cu toate astea nu pot sa simt sau sa inregistrez vreun progres in situatia mentala. Da, s-a calmat un pic. Dar cam atat. Tot fierbe oala sub presiune. Vulturii inca dau tarcoale cadavrului. Si inca n-au ramas fara tarcoale. Oh nu, ca tocmai au primit un bax de tarcoale de la unchiul sam care lucreaza la nsa si ne supravegheaza non stop datorita pactului cu nato care vrea sa devina mai mult decat un tratat, vrea sa devina act. Are ambitii mari. Motivatia insa lipseste cu desavarsire ca scopul s-a pierdut in negura timpului si gaura de vierme din marul din curte.

Accept sugestii si tratamente. Cat timp acestea presupun prajituri si imbratisari.

La momentul scrierii acestui post inregistram 1.48 mishi pe scara mish de pufosenie cronica terminala.

Oarecum trist

Profit de starea somnoroasa ce ma apasa si de faptul ca inca n-am inchis calculatorul ca sa pot debita mai repede anumite idei.

Sa incep cu inceputul mi-as dori ca toate sentimentele pozitive din noosfera sa intre in oricine-si doreste asta in aceasta perioada de sarbatori, primavara, iepuri, zombii sfinti, si nu in ultimul rand cozonaci.

Am o problema in ultima vreme in a adormi rapid si eficient. Mintea tinde sa ma tina treaz lucrand la propria distrugere. Si de parca mana stanga n-ar stii ce face mana dreapta, visele apocaliptice se adancesc in povesti si complexitate, ajungand sistematic la un nivel plauzibil care nu-mi da pace atunci cand ma trezesc. Astfel ma trezesc ferm convins de o situatie albastra apocaliptica iminenta si inevitabila, doar ca sa ma uit pe geam si sa constat aceeasi lume aproape neschimbata afara. Si ca sa fac lucrurile complet stupide, incep sa-mi pun probleme de perceptie despre afara si ce presupune perceptia lumii in contextul dat. Si ma uit pe geam 2 secunde dupa ce ma trezesc din somnul apocaliptic doar ca sa cad la loc in pat pe ganduri, adormind irelevant de rapid la loc din cauza suprasarcinii de ganduri. Ganduri evident care nu au mari tangente cu realitatea, dat fiind schizofrenia imaginara iminenta ce ma paste dupa copac cu o bata de baseball, asteptand sa trec linistit pe langa ea razand si simtindu-ma bine ca sa-mi rupa maxilarul si implicit craniul, lasandu-ma o leguma dezafectata de propria bata imaginara de dupa propriul copac imaginar.

Si astfel merg pe strada si ma lovesc de obiecte imaginare, si vad navele interdimensionale cum incearca in zadar sa aterizeze in traficul infernal (desi trebuie sa recunosc ca zilele astea a fost chiar relaxant). Si constat ca de fapt am o problema de perceptie asupra propriei imaginatii. Nu sunt eu de vina ca imi imaginez toate porcariile astea, ci arunc vina pe anumite fenomene si imagini din media care mi s-au imprimat iremediabil pe scoarta. Si astfel in loc sa-mi asum responsabilitatea, sa iau atitudine in fata propriei naturi si sa-mi vad de maturizare cu cap si intelepciune, dau vina pe niste oameni creativi cu imaginatie bogata care au produs niste imagini ce au marcat pentru totdeauna cativa oameni. Sau cel putin pe mine.

Si astfel ajung din nou la idei fataliste. Mi-a ajuns si mie la urechi ideea mortii confirmabile peste un timp fix. Si modul cum aceasta idee influenteaza restul vietii unei persoane aflate in impas temporal. Si nu pot decat sa ma gandesc cum as reactiona eu in astfel de situatii cheie-broasca-usa-buiandrug-fi8-ductil-casant-poc. Si nu-mi dau seama. Nu-mi dau seama daca as opta pentru varianta extremista, in care orice actiune ulterioara sa fie o dezlantuire imorala si ilogica, ingropand ratiunea sub ideea de moarte subita. Sau poate as opta pentru varianta teologica, in care doar as cauta sa ma impac cu toti carora le-am gresit vreodata, si as renunta la ideea divinitatii din mine pentru a accepta mila si speranta ce vine odata cu o alta divinitate (e pachet promotional la cateva biserici). Sau poate as lua decizia ignoranta, in care doar mi-as vedea normal de viata tinand toti oamenii in bezna despre aceasta moarte subita pana-n momentul in care aceasta chiar s-ar produce. Asta cred ca ar fi cea mai putin distractiva varianta, si cea mai implauzibil de aplicat in contextul dat. Cum sa ma mai duc la cursul de menejiment stiind ca-n 4 luni o sa fiu pamant de flori? Ar trebui sa fiu complet descrierat sa fac asa ceva. Desi ar fi frumos sa stiu ca atunci cand voi muri pe piatra (desi sper tare sa nu fie o piatra, dar nu eu voi decide asta din pacate) sa scrie "macar inginer". Chiar asa eventual "Mihai Florea (1987 - ???? ) - macar inginer". Sa stiu ca am avut o realizare pe timpul vietii. Eventual si cu un link la pagina de quakelive, sa se vada ce mare scula eram la quake, si cum omoram dusmani virtuali fara sa-mi pese de vietile lor, si de faptul ca fiecare individ omorat lasa in urma o familie indurerata si niste copii flamanzi. Bine, probabil nu m-am gandit la asta pentru ca nu prea este plauzibil. Se stie ca oricine moare-n quake se respawneaza. Ca iisus in fiecare an la fiecare biserica sau locas de cult. Inca nu-mi place ideea asta cu respawnatul la un avatar dumnezeiesc. Din simplul argument gnostic ca moartea este eliberatoare, si corpul doar o inchisoare din carne (sau in cazul meu dintr-un aliaj de carne cu pufosenie intr-un raport 1:3). Deci nu inteleg cum un spirit eliberat a ales sa-si invie propria inchisoare. Ma lasa complet dezorientat despre ideea de avatar si divinitate. Ma lasa nemuritor si rece, ca tot am vazut twilight.

Si deci raman cu varianta de mijloc (al naibii budism chiar are intotdeauna dreptate, tre sa gasesc ceva sa-l contrazica, dincolo de argumentul "moderation is for pussies"), in care ma resemnez non extremist, dar renuntand la multe lucruri lumesti inutile pe termen scurt. Desi pus fata in fata cu situatia cred ca as regandi varianta in functie de gandirea de atunci. Nu pot anticipa totusi evolutia mentala de peste 2 saptamani, damite peste o variabila aleatoare de timp si spatiu. Poate voi ajunge la cunoastere suficienta incat sa devin atat de bun si eficient incat sa gasesc si alte solutii la aceasta dilema. Pana la urma cred ca cel mai bine o ziceau parazitii "ce faci peste doua zile daca maine mori?". Pai bine, cred ca imping trandafirii in sus. Sau nucile.

Mi-ar placea ca atunci cand voi muri sa creasca un nuc din cadavrul meu (cum se intampla in cazul strabunicului, deasupra caruia creste incapatanat un nuc), ca sa eman cunoastere paranormala si stari psihedelice si dupa moarte. Desi asta inca nu eman acum. Acum eman doar pufosenie si prostie.

PS: Vad ca sorin s-a pus pe treaba si si-a facut blog, asa ca-i urez bun venit in lumea dubioasa si stranie a debitarii pe net pentru ca toata populatia sa vada.
http://lefindeleurmonde.wordpress.com
Good job m8!

Stadiul critic ultim

Pufosenia a atins ultimul stadiu din curba existentiala. Acuma va incepe sa urce treptat (sau exponential) pana la un nivel de maxim constant, pe care-l va pastra pentru destul de mult timp. Mersul prin zapada ascultand lemongrass a ajutat. Subconstientul a simtit nevoia sa-mi reaminteasca cat de bestial sunt. Si asta constant de-a lungul viselor (si de-a latul viselor) din ultima vreme. Este destul de fascinant sa te uiti la fulgi cum cad in timp ce mergi, mai ales cand fulgii pareau sa cada spre casa. Fiecare fulg se indrepta putin spre casa in timp ce atingea asfaltul cald. Precum ingeri minusculi incercau sa-mi distraga atentia de la orice alta activitate. Si totul combinat cu melodia daydreamer a provocat o reactie de pufosenie extrema pe moment.

Si desi am ajuns acasa ud, flamand, nedormit si usor suparat ca am stat degeaba cateva ore la scoala in plus, o caldura interioara incerca sa-mi traga alarma ca sunt totusi acasa. Si voi manca. Si voi dormi. Si n-am stat degeaba, ci am aflat lucruri noi de bine de rau (desi optionalul chiar nu s-a tinut).

Si am dormit mult si bine. Si am visat mult si frumos. Mai intai ca eram cu fratimiu si tata la munte, la curmatura, uitandu-ne in zare spre creasta sub bolta instelata si iluminata vag de lumina alb argintie a lunii. Si ma jucam cu un caine d-ala mare si balos. Si foarte pufos. Si imi placea sa strang in brate bestia mancatoare de ursi (ca altceva nu vad ce i-ar da de mancare de a crescut atat). Si creasta stralucea, si era usor acoperita de un strat de zapada proaspata si neteda. Catifelata si virgina. Dar pe urma mi-am dat seama ca tricoul meu n-are maneci, si deci e cam frig, si intrand in cabana m-am trezit in mexic, pe o strada mare si pustie, impreuna cu niste cholos si politia care investiga traficul de droguri din zona. Si atunci mi-am dat seama ca tricepsul imi explodase in 2 locuri. Si m-am alarmat, caci vedeam carnea vie cum e spintecata in doua cand incordez muschiul. Si ma soca mai mult ideea ca este carne, si ca deci sunt om, decat orice alta idee. Caci deobicei in vise am impresia ca-s nemuritor si invulnerabil, si deloc uman in mod logic. Bestial de inuman. Dar acum eram uman, si eram speriat. Si am luat-o la fuga prin mexic, pana am ajuns la o vale muntoasa din desert. In care era o baza militara. Si se asamblau tancuri cu tehnologie extraterestra. Poate m-a afectat filmul district 9 care l-am vazut (combinatie destul de slabuta intre halflife2 si tabere de imigranti ilegali/lagare naziste, dar distractiv in lipsa de atentie de ceva mai bun), pentru ca pe urma subconstientul mi-a dat o echipa pe mana sa rezolv o problema. Dar nu stiam problema. Si echipa era formata evident din andu, sorin, gipsi, vali in rolul indianului billy, si asa mai departe. Si dat fiind ca nu stiam care mi-este misiunea, am plecat singur de acolo. Si asa ca m-am urcat in vaporul din portul de dupa barajul de dupa canion/vale muntoasa cu baza militara, si asteptam sa plece. Si capitanul mi-a zis atunci ca este trist sa pleci cu inima distrusa, si ca mai usor ar fi sa ma leg la ochi in timp ce parasim portul. Si atunci, privind in zare catre turnul de trona peisajul in varful canionului, mi-am dat seama ce cautam acolo. In turn era ea. Tinuta captiva din motive poltice ale oamenilor din baza militara. Si m-am aruncat direct de pe vapor pe baraj. Si aterizarea a fost cam dura, lovindu-ma in mod repetat de peretele barajului si de niste bare de armatura ce ieseau din el (tin minte ca dupa ce am ajuns la baza, desi nu-mi prea mai simteam corpul, am putut sa declar unui inginer care era acolo, ca ar trebui sa acopere cu geosilicati bucatile alea de armatura pana nu intra in coroziune sa le creasca volumul de cateva ori). Si m-am sters de praf si m-am intors la echipa, care deja erau nerabdatori sa isi incerce minigunurile noi noute (mai noi decat cele din visele anterioare, astea erau practic ultima generatie, mai compacta si mai eficienta, si mai cu gloante cu cap de uraniu saracit). Dar o racheta sol-aer aproape ne-a distrus echipa, lovind din plin elicopterul la scurt timp dupa decolare. Si a trebuit sa ma arunc singur peste nenorociti, impartind moarte in stanga si-n dreapta intr-un ritm nemaiauzit/vazut. Pana ce evident un tanc explodand a reusit sa propage in mine o placa imensa de fier, care m-a efectiv sfartecat in doua. Stiu ca ultimul gand a fost ca regretam ca n-am luat o arma mai mare.

Totusi visul de azi noapte a fost mai agreabil, vis in care eram pilot la clinceni si ma jucam cu niste avionase dragute si adorabile, cu motoare subluminice, care reuseau sa provoace mici gauri in atmosfera la fiecare decolare. Si stiu ca ma stresa ideea ca nu stiam sa aterizez, si instructorul imi dadea prin radio mesaje ca ma voi descurca, pentru ca are incredere in mine, sa-mi ascult instinctele. Si drept urmare era sa ma prabusesc. Am avut totusi noroc cu ea, care era pilot cu experienta, si a reusit sa redreseze aeronava (era cu dubla comanda stil F/A 18, sau cel putin arata ca unul din interior). Pacat ca in niciunul din vise nu am vazut-o la fata. Iar. Dar macar am constatat ca avea parul destul de scurt. Ceea ce este un prim pas in formularea unui ideal feminin in subconstient. De ce par scurt si nu lung si erotic? Poate pentru eficienta? Poate pentru rapiditate si usurinta in exploatare? Poate pentru ca poate fi mai sexi utilizat corect? Poate ca nu. Poate ca era doar o coincidenta.

Ce e sigur e ca nu-s prea pufos. Ca n-am nimic pufos de imbratisat (eventual viu).

Realizare subita

Nu stiam de ce-mi pare cunoscuta pozitia in care unele tinere domnisoare respectabile isi tin geanta ancorata de mana. Acum m-a lovit direct in moalele capului in timp ce faceam dragonul de lego de pe birou sa danseze pe beatles - all my loving. Dragonul are exact aceeasi pozitie a membrelor de sustinere a gentii louis vuitton. Daca asa se scrie, nu stiu, nu-s suficient de plimbat in lume, noptile mele se rezuma la quakeuri pasionale pe siteuri obscure cu necunoscuti la fel de adorabili si de prietenosi ca o gasca de huligani beti morti.

Totusi descoperirea este epocala si are implicatii de proportii in lumea suburbana, acest dragon fiind capabil sa influenteze moda si pozitia tinerelor domnisoare. Suspectez ca daca-i modifica lego pozitia membrului s-ar putea obtine o reducere a cazurilor de circulatie taiata in membrul drept in randul tinerelor domnisoare respectabile (aceleasi tinere domnisoare respectabile, plus minus una).

Nu-mi dau seama de ce mi-a scapat asta pana acum, caci teribila bestie plastificata zace de ceva vreme pe birou, si in timp ce incerc sa asimilez informatii noi (practica reunita sub denumirea generica de invatat) oricum ma jucam cu el, incercand sa-i patrund dincolo de forma, in esenta fiintei. Sa vad ce exact l-a creat si dupa ce inspiratie. Si de ce anume pare asa de simpatic desi se vrea a fi o bestie salbatica mitologica? E adorabil, daca ar fi full scale l-as adopta ca animal de casa. Nu stiu insa cat de pufos ar fi, ca daca are sange rece nu poate fi pufos, chiar daca scuipa flacari. Dar daca are sange cald si e mare si pufos? Ar fi cel mai marfa animal de casa inventat vreodata. De departe. Mai bun ca un caine la protectie, mai inteligent ca o maimuta de la nasa (sper), si mai pufos decat o pisica supradimensionata.

Da, dragonul ar fi animalul meu de casa preferat.

Scortisoara si usturoi

Un remediu interesant al problemelor cotidiene legate de armarea grinzilor si stalpilor in general. In alte situatii cele doua se pot folosi pentru a nu te ploua. Pentru ca toata lumea stie ca intre doua nu te ploua. Dar ce te faci daca te ploua si te uda? Macar cresti daca te uda, dar depinde cine te uda. Daca te uda vecina vesnic suparata s-ar putea sa-ti induca aceeasi stare. Stare de existenta, sau stare de stare. Precum baietii de baieti. Care cumva nu provin din fete, ci din alti baieti precum numele imi inspira. Si pe urma imi expira ca violeaza legile fundamentale de inmultire si impartire. Impartire cu rest. Dar n-am rest, ca l-am dat pe tot la paine pe sacose. Sacose deloc ecologice, provenite din petrol. Care petrol putea foarte bine sa-mi alimenteze bolidul din parcare. Care parcare nu este atat de mare precum ar trebui sa fie. Si care bolid nu-i chiar bolid precum as vrea sa fie. Nimic nu este precum as fi vrut sa fie. Mai putin o singura chestie vitala si de importanta capitala pentru vitalitatea importantei vitale din casa, mirosul de scortisoara omniprezent. Desi intre timp l-am poluat cu ceva usturoi, pentru care imi pare sincer rau, inca se resimte si ajunge pana la creierul meu.

Concluzia e simpla, ar trebui sa fierb mai des vin. Si ca sa nu fiu incoerent si sa fac si reclama gratuita, pot recomanda pentru fiert vinul babanu. Cel mai ieftin si cel mai demigroaznic, dar fiert chiar merge foarte foarte fin. Sau era de vina pasiunea pe care am investit-o in timp ce descantam oala cu polonicul. Ce-i drept cu mana nu stau chiar rau in ultimele zile. Ma simt foarte in forta si gata de actiune magica. Desi nu-mi vine s-o vars in orice actiune inutila. Dar nu asta era relevant in cazul vinului. Ideea este ca e bun vinul fiert. Preferabil cu cat mai multi oameni.

Sa fiu la moda si sa nu pic in pacat prin absenta din lumea modei, voi preciza cate ceva despre democratie. Da, ma duc la vot.

Sunt insa mai la moda intr-un tricou de cocalar gasit in dulap. Cu care mi-e rusine sa ies din casa, desi sunt mai sexi ca un varcolac spanzurat cu elasticul de la chiloti. Chilotii cui? Chilotii unui dansator erotic cu probleme stomacale care se teme de apa. Nu stomacul se teme de apa. Pentru ca n-ar avea cum sa se teama de apa, oricum apa va intra in el pentru a tine omul cu respectivul stomac in viata. Dar ce fel de viata are un stomac de nu vede niciodata lumina zilei, sau daca o vede este in risc de a muri foarte foarte rapid odata cu proprietarul? Ce fel de soarta are un stomac al unui impatimit de mancaruri iuti si combinatii stranii si periculoase de mancaruri. Si prin asta ma simt vizat. De un lunetist. Care da vize. Pe pasapoarte. Care nu sunt de actualitate in tarile apropiate, precum si-n marea uniune europeana.

Inca nu am gasit mult-cautatul-dar-nu-pe-okazii-pentru-ca-nu-mi-place-sa-caut-pe-okazii odorizant auto cu aroma de scortisoara. Si nici gelul de dus cu acelasi sindrom. Sindromul scortisoarei multiple. Incep sa cred ca scopul vietii ar fi sa transform tot ce ma inconjoara, inclusiv sacul de carne din jurul meu (denumit popular corp) intr-o mare prajitura. Si cred ca in sine motivul e simplu si deloc egoist (desi imi plac mult prajiturile). Respectiv pot generaliza (in general e distractiv sa generalizezi, desi cateodata generalizarea o mai poate da in bara intr-un mod general, dar doar daca nu esti general, care in general n-o dau in bara) ca orice om iubeste prajiturile. Si cu cat mai multe prajituri in jurul nostru, cu atat suntem mai fericiti. Si deci vreau sa fac lumea un loc mai bun si mai frumos, sau macar mai frumos mirositor. Votati-ma si promit sa fac tara nu numai regat, ci regat al prajiturilor. Ar fi un adevarat taram de basm, si ca nu este, ca prin peisaje deja putem rivaliza geniul disney din anii 50 incoace, dar mirosul ar fi critic imbunatatit. Doar ma gandesc cat de frumos ar fi ca un rahat de caine in care calci pe strada sa miroasa a prajituri si nu a rahat de caine. Bine, ideal ar fi sa nu fie acolo. Rahatul nu cainele. Desi preferabil si cainele. Singura parte proasta la prajituri este faptul ca nu poate fi folosit ca material de constructie. Dar daca stau sa ma gandesc mai bine, o prajitura mai veche se intareste pana la stadiul de "n-o pot manca, e beton!". Poate, doar poate, ar putea fi o descoperire epocala aici. O descoperire pentru care vrajitoarea din hansal si gretal (evitare strategica a drepturilor de autor) m-ar putea da in judecata si sa breveteze ea ideea: prajiturile ca material de constructie. Cu armaturi din jeleuri, pentru ca rezista bine la intindere. Declaratie de intentie: voi face un turn de birouri P+100 in bucuresti din prajituri. Si daca trebuie vreodata demolata, cunosc indivizi care mananca orice-i dulce. Inclusiv individul subsemnat. Sau suprasemnat. Unde ma semnez pe chestia asta?

Sexi ca un varcolac spanzurat cu elasticul de la chiloti

Mi-am facut niste poze foarte sexi la creierul meu foarte sexos de altfel si el. Concluzia grav eronata este ca sunt normal conform medicului neurolog care a supravegheat operatiunea prin care capul meu a fost introdus intr-un magnet imens de 1.5 Tesla. Si da, i-am citit si brosura tehnica si modul de functionare, ca un adevarat inginer pe cale de devenire (sau mpi = maine-poimaine inginer), si mi-a placut foarte mult ideea ca-i racit acest magnet cu heliu lichid, care-i la o temperatura chiar mai mica decat azotul lichid.

Imi place sa cred ca nu-s normal, indiferent de cat de sexi sunt circumvolutiunile de pe al meu creieras mic si simpatic. Ca altfel nu au nicio explicatie durerile de cap. Sunt ca un film horror prost in care nu ajungi niciodata sa afli cine omora si de ce. Bine, poate nu are o cauza fizica, si este doar o expulzare a energiei negative ce altfel nu prea o las sa iasa din mine. Asta ar fi trist, mai ales pentru ca nu as alege vreodata sa devin violent in viata reala doar pentru a scapa de durerile de cap. Prefer sa sufar eu si nu orice alta entitate din univers. Da-o naibii, pana la urma sunt doar niste dureri de cap, nu e sfarsitul universului. Si ce daca ma concentrez mai greu si imi adun mai greu puterile de a avea rabdare cand ma doare capul? Cu timpul poate invat sa ma descurc. Sa ma bata pe mine universul? Niciodata! Si daca asta inseamna razboi total de anduranta voi rezista pana la sfarsit. Doar dureri de cap poate sa-mi dea? Hai ca pot mai mult!

Si cu toate astea urasc durerile de cap.

Si popcornul cu aroma de branza si miros de ciorapi scosi din uz dupa o tura agresiva de munte si tavaliti prin guano defecat de lilieci batuti cu bata de baseball dupa fiecare masa si spalati pe dinti cu chilotii unui sumoist.

Miercuri iar vorbesc cu un neurolog. Ceva trebuie sa fie la fundul acestei probleme. Voi ajunge la fundul acestei probleme si daca este langa uranus!

Copaci!

Tocmai am terminat de frecat cada. Lupta a fost apriga, si pagubele au fost de ambele parti (mi-am cam ars chimic mana), dar a meritat. Dupa lupte seculare ce au durat cateva minute in sir, s-a ajuns la o victorie totala.

CADA 0 - DOMESTOS 1

Si acum ma pot spala linistit si curat, curatindu-ma atat trupeste cat si suflestete in ceea ce a fost adineauri o baie de substante corozive active. Cu putin noroc n-o sa supravietuitesc dupa urmatorul dus. Umanitatea poate doar spera.

Pentru cei ce se intreaba daca mai vine sau nu apocalipsa, am o veste: Vine. Asta intrucat ieri am fost la frizer. Si m-am tuns la altceva decat lama. Sper ca oricine citeste asta statea jos, ca sa nu intre in coma de acest soc total. Si mai adaug ca desi am par, desi inca aspir la statutul de chelie permanenta si totala (este un statut social, avea un sens cand mi-a trecut prin cap, desi acum s-a dus undeva cu baia acida in cada), imi place. Mi se pare ca sunt foarte sexi. Si nu doar mi se pare. Si sunt foarte sexi. Mai sexi ca niciodata. Bine poate eram mai sexi cu chelie, dar nu asta-i important acum. Deci vine apocalipsa. Eu m-as pregati riguros.
Interesant e ca m-a tuns un viitor hairstilist. Atat de viitor incat momentan este doar aspirant si foarte perseverent. Si stia si toate versurile de la melodiile play & win de la radio (da, au versuri. si da, le stiu si eu, si nu, nu sunt cocalar, si da, el cel mai probabil era cocalar). Si ma face sa ma intreb, oare acesti oameni care nu stiu diferenta intre rap si trepanatie (discutia e mai amuzanta daca o povestesc pe viu, scrisa nu are farmec, ideea consta in motivatia unei chelii in ideea trepanatiei si ce a inteles hairstilistul ca inseamna acest cuvant), stiu ca pot sa faca diferenta intre om si mutant? Ca pot sa faca un om mai frumos, si altul mai urat? Si deci au in maini intreaga soarta a umanitatii prin doar o foarfeca?
In caz ca n-am fost suficient de explicit, daca un om este suparat pe cum arata, se poate supara suficient de tare incat sa-si verse nervii pe umanitate. Sper sa nu afle aceste amanunte frizerii din toata lumea, incat isi pot face o societate secreta prin care sa controleze lumea. Sau exista deja si tocmai m-am impiedicat de cel mai epic si tainic secret pe care parul a reusit sa-l produca vreodata.
Probabil d-aia e bine sa fiu chel, ca sa fiu independent si autonom fata de aceste bestii de oameni cu mentalitati dictatoriale globale. Ma sperie si ma dezgusta numai gandul, sa ne conduca lumea niste taietori de par. Ce urmeaza? Sa ne conduca si gunoierii? (de fapt parca fizz era gunoieri, si el are porsche. My god it's happening already!!)

Nevertheless am ramas singur. Din toate punctele de vedere. Ma simt lasat in instanta fara potiuni. Si asta desi am 3 energizante in frigider. Toate ieftine si proaste. Si cu abilitati magice. Dar poate fi bine, intrucat apreciez intotdeauna linistea inducatoare de paranoia. Sigur asta e cauzata de cs si energizante, dar nu voi renunta la aceste 2 elemente doar pentru a ma feri de spaime imaginare. Imi place sa fiu speriat. Sa-mi simt pulsul crescut si inima incercand sa-mi evadeze din piept ca un alien aflat in gestatie in cutia toracica. Desi descrierea asta-mi aminteste mai mult de alte sentimente decat de frica, oricum cred ca sunt legate cele doua, intr-o simbioza tainica de cunoscut si necunoscut. De adrenalina explorarii si lipsa controlului total asupra organismului. Instincte animalice si in acelasi timp evoluate. Atasament, spaima, party maximum. O combinatie cretina si oarecum periculoasa. Dar revenind la ideea de baza, nu am inteles niciodata imensitatea lumii. Imi imaginez constant ca daca eu nu sunt intr-un loc, acel loc nu exista inca. Sau exista intr-o alta forma de existenta, intr-un fel de dimensiune paralela. In lipsa observatorului, lumea respectiva nu poate exista. Un fel de randare pe zona explorata in momentul de fata. Cam asa ceva ma gandesc ca se intampla. D-aia nu-mi pot explica exact unde-i fratimiu in clipa asta. Din tot ce stiu eu a intrat intr-un fel de portal (sa-i zicem mondeo) in parcare, a disparut, si va aparea din nou prin decembrie (probabil prin acelasi portal). Si intre timp, orice forma de contact cu el, poate fi emulata de un soft foarte inteligent. Nu am incredere in pixeli sau posta romana, ambele sunt inselatoare. Ma sperie numai gandul ca este in alta dimensiune unde o armata de clovni din spatiu se pregateste de invazie. Si nu sunt amuzanti. Nici macar dragalasi. Sunt doar foarte foarte alcoolici si inapti. Poate sunt plini de bomboane insa si putem juca pinata cu ei, caci intotdeauna mi-am dorit sa lovesc un clovn cu o bata sa vad daca ies bomboane din el.

Ramane de vazut ce este de facut, cert este ca acum trebuie sa frec si wcul.

Supadupaflai

Am inceput sa-mi pierd rabdarea. In curand probabil va ajunge in stadiul imediat sub epic. Ceea ce poate fi rau pentru umanitate si pentru univers. Si sigur va fi rau pentru mine. Odata cu pierderea rabdarii mai pot declara si o tendinta catre absolutism si tiranie extrema. Brutala si extrema. Poate o parte din vina o au documentarele despre al doilea razboi mondial care tot invadeaza televizorul in ultima vreme. Sau faptul ca am vizitat un buncar al lui hitler. Si mi-a placut. Tirania are o atractie probabil obscena. Poate e din cauza puterii absolute. Puterea corupe. Puterea absoluta corupe distractiv de absolut. Si cu putere poti face chestiuni. Gen acceleratii fulminante intre semafoare. Si frane barbare la trecerile de pietoni. A stai aia nu-i putere, aia-i franare. Either way, fun.

Incerc din rasputeri sa-mi impac ideologia budista cu cea tiranica, dar adevarul e ca nu sunt chiar din acelasi aluat. Sigur pot fi cai de mijloc, si imbratisarea universului poate cunoaste o mana dictatoriala suava cand voi cuceri lumea, si sa-mi fac un cult al personalitatii chiar distractiv si nu impus populatiei. Vreau in continuare ca toti sa fie cat de cat impliniti. Dar parca mai bine ar fi o majoritate fericita si nu toti oamenii. Probabil de asta a iesit si ideea in matrice ca o lume in care toti sa fie fericiti nu poate exista. Fara suferinta nu se straduie nimeni sa faca ceva mai bun. Fara sa se straduie nimeni sa faca ceva bun, nu se produce nimic bun si societatea stagneaza. Si stagneaza intr-un nivel fericit dar involuntiv pe termen lung. Cum inveti un copil sa fie fericit? Cum inveti un copil sa infrunte probleme daca nu se confrunta cu esecuri si suferinta? Cum inveti? Inca nu stiu sa invat. Am noroc daca mi se lipeste ceva de creier dupa ce citesc un curs de 2 ori. A treia oara mi se pare overkill si mintea refuza sa mai participe activ in proces, degenerand intr-un stres infinit de incarcare-descarcare in memorie. Un fel de memory loop. It's so bulletproof even bullets can't get through it. Si pana acum a functionat. Un timp. La beton vad ca a cam dat rateuri. Dar a treia oara e cu noroc si in cateva ore o sa aflu ca am luat si cu ce nota.
Cred ca m-am abatut de la ideea de progres al societatii.
Csul ma cheama, ca inca nu se joaca singur. Cand se va juca singur si va realiza ca este un organism de sine statator atunci vom avea probleme ca societate.

Incerc sa cred ca nu sunt o cauza pierduta si ca imi pot gasi echilibrul. Din pacate l-am pierdut temporar si inca ma stradui sa gasesc un remediu. Mi-am luat chiar o cutie de ibuprofen sa ajute acest proces cognitiv de regasire, desi ma indoiesc ca va avea mari impacturi la acest capitol. Adevarul e ca nu-mi accept niciodata echilibrul. Si ca niciodata nu vreau sa ma declar fericit. Stiu ca echilibrul universal functioneaza ireprosabil indiferent de timp spatiu si dimensiune, asa ca orice declaratie voita de fericire va degenera intr-un ciclu distrugator al pasiunii mistuite. Un echilibru insa te face neutru. Si neutralitatea e ruda cu inexistenta. Daca stau mai bine sa ma gandesc oamenii extremisti sunt cei care fac diferenta, intrucat cei echilibrati nu au cand sa gaseasca o solutie viabila in timp util. Si asa se ajunge probabil la suferinta care budismul incearca s-o starpeasca. Sau alcoolul. Care tot suferinta o starpeste. Desi cateodata o incurajeaza, divulgand puterile distructive ale acestei substante.

Imi place sa cred ca se poate trai in armonie universala. Asta pentru ca sunt intotdeauna lucruri care sunt universal valabile. Si ca orice lucru universal valabil, pot supune la test aceasta teorie, distrugandu-mi-o in acelasi timp pe masura ce-mi amintesc cate ceva din cuantica. Si uite asa ajung la paradoxuri. Si uite asa imi pierd mintea cautand solutii si salvari in foldere din cap care inca nu exista. Save and exit? Nu. Mai intai trebuie sa intram pe nightmare, si apoi pe hell, dupa care abia sa cautam in multiplayer ceva. Prea mult diablo? Niciodata.
Trebuie sa-mi iau un tricou cu weyland-yutani corporations (building better worlds). Aliens este universal valabil cool.

Mac arena

N-are niciun sens. Niciun sens. Dar ca sa ma incadrez in tendinte trebuie sa precizez si eu ce ma frapeaza la moartea unui anumit mare artist muzical care se juca cu zombii si undeazi in general.
Eu zic ca a fost omorat de industria muzicala aflata pana la buric in criza pentru a resuscita vanzarile unui mare artist care oricum era in cadere libera si nu mai prezenta interes economic. E totul o musamalizare. Precum musamaua din bucatarie care refuza sa se curete indiferent cat freci la ea!
Si mai zic ca este ciudat faptul ca in unele autobuze este aer conditionat. Ciudat intr-un sens bun. Am fost realmente surprins sa constat ca nu transpir intre atatia oameni in varsta, desi erau toate geamurile inchise. AC 1, transpiratie 0.
Am visat iar ca aveam un a6. Cred ca-mi place mult masina. Sau poate se leaga de a6-ul din test drive, care tocmai a iesit din rodaj la circa 800km (deloc mult daca stau sa ma gandesc, mai ales tinand cont ca nu exista rodaj in jocul asta. Sau exista, caz in care acum o sa traga mai bine motorul, mmmm).

S-a terminat in alta dezordine de idei si sesiunea. A inceput santierul. Sesiunea s-a incheiat cu scorul 3 la 2 pentru mine. Desi nu-mi explic cum sau din ce motive astrale am picat betonul. Proful nu este de gasit, daca se regaseste printre cititori, va rog ziceti-mi intr-un comment ce anume am gresit ca sa stiu sa invat ceva. Ma enerveaza sa pic un examen fara sa stiu de ce. Nu din motive de ego, ci doar pentru ca in restanta, cu aceleasi subiecte in fata, as face aceleasi greseli. Si deci nu invat nimic si educatia-mi stagneaza. Va rog salvati-mi creierul din fata regresului sau stationarii, eu vreau sa invat, indiferent cate restante sunt necesare. Epic spus, cred ca nici eba nu putea sa sublinieze mai bine necesitatea unui dialog deschis cu profesorii si importanta educatiei in mintea tinerilor ingineri.
Santierul insa e frumos. Sunt turci, sunt chinezi, sunt talibani, sunt si romani cativa. Mi-a placut indeosebi faptul ca chinezii si-au facut din niste boxe auto si un cd player niste boxe fullsize, folosind drept carcasa resturi din rigips. Apreciez de asemenea si faptul ca n-a facut niciun muncitor vreo gluma proasta si sa ma impinga in timp ce ma aplecam (de la etajul 6 incolo) peste balcon sa vad daca-i tencuit. M-am si suit pe o carcasa de armatura la cota 39. Am vazut o gramada de lucruri si inteleg ca voi mai vedea o groaza de lucruri. Multumesc pe aceasta cale in mod public Anei ca are rabdare sa ne arate si sa ne indrume astfel incat sa nu ne rupem gaturile.
Ca o alta observatie pot adauga ca o casca alba pe un santier are un efect interesant. Nu numai de booster de ego de inginer, ci si social, multi muncitori simtindu-se obligati sa salute cand trece pe langa ei o casca alba. Sau sa astepte la baza scarilor, desi prioritatea este de urcare nu de coborare.

Ciudat, ma trezesc cu criminalii in cap. Intrebandu-se daca suntem oameni sau hamsteri. Daca stau sa ma gandesc mai bine, melodia asta chiar nu e rea. Ca dovada mi-a ajuns cumva in scalp. Desi poate nu-i o dovada buna, ascult multe porcarii. Muuuulte porcarii. Am fost si la concertul baietilor astora. O experienta deosebita din toate punctele posibile de vedere. Chiar si tehnic, am admirat destul de mult structura metalica a scenei. Nu pare asa de complicat de calculat. Mai preocupat eram insa cu altceva in timpul concertului :) ...

Am visat iar dubiosenii. Ceva cu forte speciale intr-un secol trecut intr-o dimensiune paralela, warcraftian-lovecraftiana. Si am visat ploaie. Si am visat-o pe ea. Si am visat ca zburam. Si nu ma mai omora nimeni. Eram intreg si bine. Chiar fericit. De fapt, o buna parte din vis a fost reenactment la ziua care tocmai se incheiase. Numai ca decorul era putin schimbat. Mintii mele ii place sa schimbe decorul ... Si acum l-as schimba complet. Astept cu nerabdare perioada cand ne luam toti liber si mergem incotro ne taie capul. Cu o mica intalnire inainte ca sa ne punem la punct planul de atac.

Ca sa completez acest text dezorientat pot adauga ca sunt oficial acum fiu de presedinte. Un fel de prim-fiu. Desi sunt al doilea. Voi fi prim-secund-fiu. Ca o prima forma de abuz de putere voi face o statuie cu tata imbratisand cerul in mijlocul parcarii. A stai ca tata nu prea imbratiseaza cerul. Eu imbratisez cerul. Ca sunt foarte pufos. Desi ma voi rade in cap. Spre eterna panica a celor din jur. De fapt, cred ca azi voi savarsi acest gest marsav de pseudo-auto-trepanatie. Ca-mi place. In vis eram chel. Tin minte asta pentru ca simteam ploaia direct cum se loveste de scalp, si nu de par. Imi tremura un deget. Poate e un semn ca am gasit apa sau ceva, undeva. Nu-mi dau seama. Nu-mi dau seama nici daca tastez ceva in afara backspace cu degetu mic. Poate enter din cand in cand, alte semne nu prea folosesc in acest text lung si care deja a omorat orice tentativa de a fi citit.

Si intr-un final, sa explic si titlul. Macbook arena, tai cartea si devine cantecul popular din anii 90. Merit un premiu pentru acest pun.

Si vorba criminalilor. Suntem oameni sau suntem hamsteri? Ce te face om? Mai exista umanitate in noi? Mai exista sentimentele principala care te definesc ca om. Mai exista empatie? Raspunsul la toate este da. Si ceapa.

Pasarica

Am descoperit lucruri noi azi in timpul cursului de beton. Respectiv faptul ca ciorile sunt destul de dezorientate incat sa se loveasca de un geam. Si ulterior sa stea sa asiste la cursul de beton, urmarind cu interes sporit ideea calculului neliniar elastic. Data viitoare nu o sa inchid geamul, sunt curios daca o sa intre in amfiteatru si o sa-si scoata un pix si o foaie sa ia notite. Din ochi parea foarte interesata, fie de beton fie de mine, intrucat avea pupila dilatata. Sau tocmai fusese la oftalmolog. Pacat ca am vazut cand eram mic filmul lui hitchcock si am ramas traumatizat daca vad mai mult de 2 pasari in acelasi loc geometric (fara sa se telefragheze insa). Poate de aceea nu am dat la ase. De fapt acum pare o idee buna sa fi facut ase-ul deoarece mi-ar fi hranit spiritul mesianic prin ideea ca as fi putut salva cumva societatea din calea crizei economice necrutatoare ce a omorat cautarea spirituala a unui tanar student, sau posibilitatea cautarii spirituale a unui tanar student, intrucat situatia este departe de a fi apropiata de stiinta mea. Situatia cu permisiunile de cautari spirituale in zone spirituale aferente chinei.

Si deodata, s-a auzit si un pescarus cum venea la atac. Pacat ca n-a intrat si el in bairam cu cioara. Probabil era un pescarus rasist. Care nu vroia ca cioara sa-i fure pestele din cuib. Asa ca probabil l-a fript. Pe peste. Si protesta vehement ceva rasist la adresa ciorii. Pot presupune ca pescarusii sunt fel de clasa superioara printre pasarile cartierului Tei, fiind ceva mai rari decat porumbeii de exemplu. Desi teiul poate fi un motiv romantic si ar merge completat intr-un tablou idealizat si de porumbei albi precum spuma marii dintr-o toaleta ecologica scoasa din uz.

Am omorat fundatia cu piloti cu tot. Sper doar sa nu citeasca cineva ce teorie am extras din normative si stasuri, fiind o gargara random cumva lipita de hartie in timp ce ma gandeam ce as face daca as avea suspensii in loc de picioare. Si au iesit astfel formulari de genul "radierul cedeaza deoarece pilotii il penetreaza barbar". Poate macar obtin un bonus pentru originalitate. Rau pentru umanitate ar fi sa redactez eu un stas/indrumator. Ca as formula la fel de cretin. Precum sunt. Cand nu am chef sa copiez din stasuri. Cine zice ca-s incoerent? Zilele astea poate-mi obtin licenta poetica. Poate ar trebui dat un examen pentru a obtine o licenta poetica. Cam ca un permis de conducere. Cu teorie si traseu. Traseu de obstacole lingvistice. Cum ar fi verbul "a fistichi". Care inca nu inteleg prea bine ce inseamna. Ma gandeam sa-l folosesc cu sensul de "a deveni fistic". Un exemplu concludent fiind "Bai aluna asta se fisticheste daca o bagam in acceleratorul de particule din frigider" (*frigiderul meu e accelerator de particule, transforma orice in gunoi, mai putin alcoolul care cumva e imun. Asta inseamna printre altele ca alcoolul nu poate fi accelerat si deci nu contine particule. Deci este un fel de unda electromagnetica. Dar si unda electromagnetica contine particule. Mi-am pierdut ideea. Dar era ceva cu alta stare de existenta. Poate alcoolul e de fapt esenta universului, si de aceea se consuma in cantitati mari, demonstrand abilitatea si cautarea nemarginita a oamenilor de a atinge divinitatea in adevaratul sens al cuvantului)

Inca putin si m-am fistichit de tot. Dar macar nu m-am alunit. Si nici nu m-am migdalit. Desi am multa migala. Deci ma pot considera un migalit nemigdalit pseudofistichit. Conchid ca textul asta si-a pierdut sensul original si a capatat un alt sens, care nu este nici trigonometric, nici sexagesimal, ci este cum accentua un profesor, de-a dreptul un sens sexigesimal. Si asta inseamna ca poate avea si o tenta erotica. Totul tine de imaginatia fiecaruia. Si de fistichire. Fisticul e bun.

Tanjesc

Tanjesc dupa atingerea ei catifelata, cu textura fina precum o argila prelucrata de presiunea geologica. Tanjesc sa simt din nou pe buze cum fiecare papila gustativa imi devine excitata pe masura ce intra in contact cu fiecare particula a ei. Tanjesc sa simt din nou aroma ce mi-o lasa pe varful limbii, ca o inghetata dupa o zi torida. Tanjesc dupa sentimentul de satisfactie ce ma cuprinde dupa ce contopirea sufletelor noastre a fost realizata. Tanjesc in zadar insa, caci este mai departe decat pot ajunge, si niciodata atunci cand o doresc langa mine...

Vorbesc desigur despre pseudo-saorma de la haleala (nu vreau sa fac reclama, dar merita, sunt pe langa gara, check wikimapia ) , pseudo pentru ca nu contine carne in cazul meu. Recomand calduros, e divina. De fapt, nu mai tanjesc ci ma duc acum sa-mi iau una!

Poate, dar nu se poate demonstra

Am ajuns sustinator al lui Jagger, pentru ca nu poti obtine intotdeauna ceea ce vrei. Dar obtii ceva de care ai nevoie. In asta inca n-am ajuns sa ma incred, dar poate stie el ce stie, intrucat e mai batran si mai rock decat voi fi eu vreodata. Rock, ca poate la varsta o sa-l depasesc. Si astfel se pare ca mareata expeditie in china a fost anulata. Poate este din motive economice, si astfel criza a ajuns in sfarsit sa ma afecteze si pe mine si in alte moduri decat cele pozitive (faptul ca il vad pe tata mai relaxat mi se pare un lucru bun). Imi pare rau sincer ca nu pot sa ajung la insecta zburatoare de pe perdea s-o omor, ca ar insemna sa ma opresc din scris si sa fac o manevra de sarit peste masa, daramand cu sanse maxime doza de dr pepper si jeleurile cu ursuleti acoperiti in zahar (yum!). Dar mai rau imi pare ca nu ajung in tibet anul acesta. Si asta nu pentru ca nu pot, ci pentru ca nu e la fel de comod precum o intoarcere epica dintr-o tara minunata. Ar fi completat experienta, ar fi fost ceva mai palpitant, si nu as fi simtit-o ca o greutate moarta, fiind parte a unei intoarceri dintr-un loc in care am fost cu treaba. Turismul exterior inca nu ma atrage in mod deosebit ca scop in sine, si asta pentru ca-mi plac meleagurile natale. Nu chiar bucurestiul dar restul locatiilor sunt spectaculoase.

Exista multiple parti bune totusi in anularea maretei expeditii. Cum ar fi faptul ca pot sa mai fac excursii vara prin tara. Deci putem vedea maramures, orientali, delta, etc etc etc etc etc etc etc etc etc etc etc. Multiple etc-uri au aparut in timp ce-i aratam lui fratimiu insectoidul ce ma deranja. Attention deficit disorder added to hug deficit disorder. O alta parte buna ar fi faptul ca ar exista posibilitatea sa ma duc in tunisia. O alta parte buna ar fi faptul ca s-ar intrevedea necesitatea apasatoare a unui alt autovehicul in ipoteza independentei transportului personal interfamilial. Suna mai coerent la mine-n cap decat pe pagina asta. De asemenea o alta idee foarte geniala este un lan adevarat, nu de 2-3 zile ci de 5-7 zile. Asa, cu diablo cu tot. Lumea se cere salvata. Salvata si iesita chiar.

Pana una alta insa exista ideea importanta si pe care nu ezit s-o flodez in directia cunoscutilor cu balul mascat de la arhitectura. Cu tema SF-Fantasy. (apropo, cine stie de unde imi pot lua o casca de stormtrooper pana pe 30 cand e balul prv me urgent)

Tocmai am luat o viata. Cea a insectei care ma agasa mai devreme. Si acum imi pare rau. Pacat ca nu pot iubi cu adevarat toate creaturile de pe aceasta planeta. Incepand cu oamenii si pe locul 2 insectele. Cred ca mi se trage din starship troopers, unde numai o insecta moarta este o insecta buna. Citat tradus adliteram intr-un mod barbar si fara drepturi de autor. M-am defectat ca masina de ucis. Am devenit un fel de masina de ucis stricata, probabil cu filtrul blocat cu calcar din apa dura, si calgon-ul e scump, mai ales in criza economica, si cand lagul creste si pe servere se lasa linistea mormantala, nu pot decat sa ma oftic ca a inceput sa se blocheze test driveul si nu mai pot controla nici monstrii mecanici virtuali. Si aproape atinsesem 30.000 km virtuali. Cred ca la 100.000 voi primi un mare mesaj pe ecran "WELL DONE, YOU HAVE NO LIFE AT ALL". Si tot mi-ar face placere, intrucat imi place sa conduc, chiar si virtual. Mi-am dat seama ca am tendinta cand merg pe jos sa schimb viteze. Si chiar sa pun si avarii cand ma opresc subit.
Si cumva tot ma apasa sentimentul de pufosime extremista. Cred ca partea mea malefica ma vrea tuns la chelie pentru a compensa. Si ca fapt divers da, parul chiar bruiaza din interactiunea cu cerul si fortele superioare. E ca un scut protector, pufos, care imi invaluie partea cerebrala, tinand-o departe de manifestari si ganduri oculte. Nu poate fi o coincidenta faptul ca nu mai am mana cu faptul ca sunt pseudo-pletos. Desi, trebuie sa recunosc, mana nu mai am de ceva vreme. dar nici n-am mai avut multa nevoie, intrucat vointa universului este bolnava si cumva ma place. Desi nu indeajuns incat sa ma trimita in tibet, dar oricum.

De retinut si rezumatul pe scurt al mega-orgiei textuale expusa aici:
Cateodata e bine sa tintesti un scop in sine si nu un scop ascuns legat de scopul declarat.

PS: Zabiela + dr.Pepper rulz. Ma intreb in ce are pepper doctoratul dat...

Something something something dark side

Un plan malefic iese la iveala. Cu un yoyo poti cuceri lumea folosind multiple procedee simple si eficiente. Insa ambele necesita multa rabdare.

De exemplu, o varianta buna de dominatie mondiala prin yoyo este folosirea lui cu scop hipnotic. In sensul asta nu ai nevoie decat de niste leduri si/sau un spinner. Si niste ochi ciudati. Eventual cu un strabism pronuntat si intentii malefice. Ochii negrii ajuta de asemenea, dand impresia de ochi ai diavolului, efect manifestat prin confundarea totala a retinei cu restul ochiului, privand restul lumii de intelegerea directiei in care te uiti sau intentiile adevarate. Si in timp ce hipnotizezi oamenii cu miscarea suav-oscilatorio-dubioasa a jucariei, poti sa le impui ganduri criminale, facandu-i fie sa se omoare intre ei, fie sa rastoarne guverne, fie sa se comporte ca niste gaini, dandu-ti astfel puterea de zeu, sau de politician. Discutabil, hipnoza nu a fost niciodata forma mea favorita de manifestare a vointei. Mi se trage din concepte Wicca de noncorupere a individului si rupere a vointei acestuia de cursul ei normal. Manifestarea vointei intr-un plan superior de existenta ar trebui facuta cu responsabilitate. Nu este nimeni mai superior decat altul, oricat ar deranja ideea asta...

Un alt mod de dominatie mondiala cu un yoyo ar fi urmatoarea varianta:
Se detaseaza sfoara ordinara, si se pune guta foarte flexibila. Sunt convins ca exista si se comercializeaza, faptul ca nu stiu eu unde sau cum se numeste tine de faptul ca nu sunt pescar, desi as dori sa pescuiesc candva, dar sa nu ne abatem de la subiect. (ca sa ma abat putin ma gandesc ca ar merge sa pescuiesc candva de pe yahtul meu in timp ce nevasta supermodel se plimba pe punte si-mi aduce un pina colada, pescuitul presupunand desigur ca voi arunca pestele la loc in apa, intrucat nu pot sa-l omor, si nevasta va intelege asta) Asadar, echipat cu guta in loc de sfoara, yoyo-ul devine o arma letala, putand trece neobservat de orice filtru de politie, si garantand asasinate silentioase si aproape neidentificabile. Sigura parte proasta este faptul ca trebuie o proximitate maxima fata de victima, facand asasinatele de oameni foarte importanti aproape imposibila. Insa cu putina perseverenta si rabdare, poti ajunge in varful piramidei oamenilor crimei organizate facand aceste mici asasinate, si cu timpul yoyo-ul va ajunge un trademark al mafiotului organizat si calm, care controleaza prin bani absolut totul de la fabrica de pufuleti la parcul de distractii.

O a treia posibilitate este cea in care yoyo-ul e folosit ca manevra de indoctrinat tinerii, facandu-i dependenti de miscarea lui lasciva verticala. Cu putini bani obtinuti prin metoda descrisa anterior, se pot face reclame la yoyo-uri, acesta ajungand in viitor ca un must-have pentru orice tanar. Si nimeni nu va banui ca in el se afla un dispozitiv de localizare globala, si un emitator de unde gamma pentru control al mintii. Si la un moment cand o mare majoritate din oameni vor avea asa ceva la purtator, cu o singura lovitura de gratie iti poti materializa propria armata de supersoldati, gata sa ucida fara sentimente si fara dubii, gata sa asculte orice ordin. Si cand lumea a fost cucerita de poti distra facandu-i sa se lupte pana la moarte intre ei, urmarind carnagiul in timp ce savurezi struguri proaspat culesi direct din mana inaltei preotese a propriei tale religii, in timp ce un intreg harem, tavalite in prealabil printr-un amestec de scortisoara si vanilie, iti asigura confortul prin miscarea inceata verticala a unor copaci intregi de eucalipt.

O a patra si mai stranie varianta presupune gasirea unor cercetatori suficienti de dementi si bine echipati incat sa te ajute sa construiesti un accelerator de particule in interiorul yoyo-ului si sa incerci prin rotatie sa generezi o gaura neagra ce va rupe in doua locul geometric afiliat planetei, fie distrugand fie propulsand in alt colt de univers acest mic colt de rai pamantesc. De asemenea poti ameninta guvernele lumii ca poti face asta in speranta unei cooperari pasnice sub amenintarea planetara, si sperand sa nu fii linsat de echipe sas in mijlocul noptii pentru tentativele tale parsive de a distruge Pamantul. Discutabila varianta asta, tehnologia nu ajuta intotdeauna.

O a cincea varianta ar fi sa gasesti un geniu nebun care sa domine deja lumea, si sa-i promiti ca-i dai yoyo-ul sa se joace cu el o data pe saptamana cu conditia sa te lase sa conduci lumea. Si in momentul in care conduci lumea sa ordoni asasinarea lui.

Da, yoyo-ul va fi la putere.

Jos in gaura viermelui

Auzisem candva o melodie superba care se reinterpreta cunoasterea si complexitatea umana cu creierul unui vierme pe langa complexitatea universului si lumii pe care o cunoastem sau n-o cunoastem. N-are nicio legatura cu ideile care mi-au venit in ultima vreme, sau cu chestiunile experimentate in uichendul abia incheiat. Ca s-o iau pseudo-cronologic pot concluziona ca o curiozitate a lui vali a distrus luptatorii bravi impotriva zombiilor, facandu-ne practic salata de cartofi cu sanse micute de a iesi triumfatori. Dar speranta si logica moare ultima. Fata de coerenta, care moare prima, impuscata pe baricadele bunului simt.

Am fost la opereta. Cu pasi timizi si cu un amuzament mustacind deja, prima incursiune in aceasta lume straina mi-a fost deschisa de romeo si julieta. O reinterpretare cel putin originala, cu idei interesante pe alocuri, si bine pusa in opera. Dar nu sunt critic de film/opera/castori asa ca nu intentionez sa dau verdicte. Interesant este faptul ca a avut un efect cam bulversant asupra mea. La un moment dar era sa si adorm. Nu, nu prea adorm de plictiseala, doar de somn adorm. Ideea povestii o stiam. Tin minte chiar ca am dat o teza din asa ceva si am scris celebra fraza "Julieta se trezeste din coma la timp pentru a vedea cadavrul lui Romeo intrand in putrefactie". Recunosc nu avea cum sa intre asa de rapid in putrefactie, dar nu era foarte precis precizat factorul de timp oricum. Peste 80% din timp eu am vazut cam alta piesa. Ceva desfasurat intr-un spatiu aproximativ la fel de romantic (mi-a placut mai mult in padova, desi nu stiu de ce), cu alte personaje, intr-un viitor alternativ. Undeva intre ruperile de constienta mai vedeam si piesa, amintindu-mi ca m-am inscris pe o traictorie ce cam elimina boemia din neprevazutul din viata, proiectarea axandu-se din pacate pe scenaristica buna. Oricum efecte a avut la nivel macroscopic, scotandu-ma din stadiul pufoso-imbratisato-pamant in care eram. Faptul ca am cam reintrat in el este alt aspect ce tine seama de lipsa rabdarii sa ma rad in cap. Pardon sa ma scalpez, ca rasul in cap presupune ceva par. Perspective triste, sesiunii la orizont, predari de proiecte, lipsa totala de coordonare sau chef de lucrat pentru respectivele proiecte. Toate pot duce la ceva, si nu am idee de ce. Am nevoie de o scoatere barbara din banal, cu forta chiar, intrucat prinderea constienta in lumea asta ma cam ancoreaza grav cand idei spontane se arata. Inca vreau sa ma indragostesc, cu riscul de a ma repeta. Ca fapt divers m-a amuzat copios initial faptul ca Romeo era imbracat in alb si avea freza de papagal. Nu stiu daca era intentionata manevra.

Al doilea fenomen interesant la care am asistat a fost o expozitie de barci. Organizata in mod straniu in bucuresti. Dezamagit ca era doar o veliera prezenta. Dar spiritul de aventuri pe mare este interesant pentru viitor. Orice miliardar are nevoie de un iaht maret. Dar la naiba trebuie sa plec la scoala, am aproximat gresit timpul necesar debitarii acestei chestiuni pe tub. Voi reveni candva. Sub forma de zombie hero cel mai probabil.

Teifcinci

Culoare. O mare nesfarsita de culoare si lumina razbate din nou in sufletul tanarului razboinic.
Viata-si reintra in ritm dupa o pauza de perceptie. Cu fruntea sus si privirea usor perturbata de lungu-i somn indus involuntar, Teif isi ia in maini soarta si decide sa aiba mai multa grija pe ce insecte calca.
Traictoria-i necunoscuta si anevoioasa, dar cunoasterea trebuie sa ajunga la mintea neprihanitului.
Si astfel isi fixeaza eroul nostru o tinta, un munte in forma de cilindru din zare. Ciudata forma pentru un munte. Ganduri pasagere despre posibilitatea manifestarii unei vointe superioare naturii in conturarea formei muntelui ii dau sperante de viata inteligenta pe aceasta lume necunoscuta. Poate cine stie, evolutia si-o fi lasat amprenta aici precum o defecare in pisoar. Sau poate este doar o coincidenta si mintea-i joaca feste pentru a-i da sperante false ca nu este singur. Dar singur n-a fost nimeni niciodata, caci toti suntem uniti intr-o forma sau alta, creand cu sau fara voia noastra o sfera de existenta. O sfera in care ne putem sau nu manifesta vointa, si a carei energie o putem sau nu folosi in scopuri proprii. Chiar si malefice.
Teif stie asta, dar si-a refuzat capacitatile telepatice/telekinetice cu mult timp in urma, pe cand a dat la Conglomeratul Unit al Castorilor (CUC), in cadrul Marinei Universale Castoricesti (MUC).
Dar acum este departe si de MUC si de CUC. Este aparent singur.
Si merge el ce merge prin jungla intunecata, cand deodata, i-a cazut gemul! Care gem nici nu stia ca-l avea in buzunarul secret de sub coada. Si ce tragedie, era gem de castraveti murati. Tocmai gemul de castraveti murati primit de la bunica lui, raposata Bunipapabun, celebra in lumea lui nativa pentru talentul nemarginit in gatit clatite cu ceapa si gemuri de diverse tipuri. Gemul ca gemul, dar aceasta actiune nu poate trece neobservata de spiritele ce salasluiesc in jungla, si uite asa se trezeste Teif inconjurat de un fel de albine mutante, cu dimensiuni apreciabile (circa 200 kpa, unde kpa = kilopalma). Acestea, atrase de gemul de castraveti murati, au venit de indata sa deguste delicatesa de pe alta lume. Teif da sa fuga, dar o albina-i taie fata, lasandu-l sa sangereze masiv pana intra in coma.
Si totul redevine negru ...