Scortisoara si usturoi

Un remediu interesant al problemelor cotidiene legate de armarea grinzilor si stalpilor in general. In alte situatii cele doua se pot folosi pentru a nu te ploua. Pentru ca toata lumea stie ca intre doua nu te ploua. Dar ce te faci daca te ploua si te uda? Macar cresti daca te uda, dar depinde cine te uda. Daca te uda vecina vesnic suparata s-ar putea sa-ti induca aceeasi stare. Stare de existenta, sau stare de stare. Precum baietii de baieti. Care cumva nu provin din fete, ci din alti baieti precum numele imi inspira. Si pe urma imi expira ca violeaza legile fundamentale de inmultire si impartire. Impartire cu rest. Dar n-am rest, ca l-am dat pe tot la paine pe sacose. Sacose deloc ecologice, provenite din petrol. Care petrol putea foarte bine sa-mi alimenteze bolidul din parcare. Care parcare nu este atat de mare precum ar trebui sa fie. Si care bolid nu-i chiar bolid precum as vrea sa fie. Nimic nu este precum as fi vrut sa fie. Mai putin o singura chestie vitala si de importanta capitala pentru vitalitatea importantei vitale din casa, mirosul de scortisoara omniprezent. Desi intre timp l-am poluat cu ceva usturoi, pentru care imi pare sincer rau, inca se resimte si ajunge pana la creierul meu.

Concluzia e simpla, ar trebui sa fierb mai des vin. Si ca sa nu fiu incoerent si sa fac si reclama gratuita, pot recomanda pentru fiert vinul babanu. Cel mai ieftin si cel mai demigroaznic, dar fiert chiar merge foarte foarte fin. Sau era de vina pasiunea pe care am investit-o in timp ce descantam oala cu polonicul. Ce-i drept cu mana nu stau chiar rau in ultimele zile. Ma simt foarte in forta si gata de actiune magica. Desi nu-mi vine s-o vars in orice actiune inutila. Dar nu asta era relevant in cazul vinului. Ideea este ca e bun vinul fiert. Preferabil cu cat mai multi oameni.

Sa fiu la moda si sa nu pic in pacat prin absenta din lumea modei, voi preciza cate ceva despre democratie. Da, ma duc la vot.

Sunt insa mai la moda intr-un tricou de cocalar gasit in dulap. Cu care mi-e rusine sa ies din casa, desi sunt mai sexi ca un varcolac spanzurat cu elasticul de la chiloti. Chilotii cui? Chilotii unui dansator erotic cu probleme stomacale care se teme de apa. Nu stomacul se teme de apa. Pentru ca n-ar avea cum sa se teama de apa, oricum apa va intra in el pentru a tine omul cu respectivul stomac in viata. Dar ce fel de viata are un stomac de nu vede niciodata lumina zilei, sau daca o vede este in risc de a muri foarte foarte rapid odata cu proprietarul? Ce fel de soarta are un stomac al unui impatimit de mancaruri iuti si combinatii stranii si periculoase de mancaruri. Si prin asta ma simt vizat. De un lunetist. Care da vize. Pe pasapoarte. Care nu sunt de actualitate in tarile apropiate, precum si-n marea uniune europeana.

Inca nu am gasit mult-cautatul-dar-nu-pe-okazii-pentru-ca-nu-mi-place-sa-caut-pe-okazii odorizant auto cu aroma de scortisoara. Si nici gelul de dus cu acelasi sindrom. Sindromul scortisoarei multiple. Incep sa cred ca scopul vietii ar fi sa transform tot ce ma inconjoara, inclusiv sacul de carne din jurul meu (denumit popular corp) intr-o mare prajitura. Si cred ca in sine motivul e simplu si deloc egoist (desi imi plac mult prajiturile). Respectiv pot generaliza (in general e distractiv sa generalizezi, desi cateodata generalizarea o mai poate da in bara intr-un mod general, dar doar daca nu esti general, care in general n-o dau in bara) ca orice om iubeste prajiturile. Si cu cat mai multe prajituri in jurul nostru, cu atat suntem mai fericiti. Si deci vreau sa fac lumea un loc mai bun si mai frumos, sau macar mai frumos mirositor. Votati-ma si promit sa fac tara nu numai regat, ci regat al prajiturilor. Ar fi un adevarat taram de basm, si ca nu este, ca prin peisaje deja putem rivaliza geniul disney din anii 50 incoace, dar mirosul ar fi critic imbunatatit. Doar ma gandesc cat de frumos ar fi ca un rahat de caine in care calci pe strada sa miroasa a prajituri si nu a rahat de caine. Bine, ideal ar fi sa nu fie acolo. Rahatul nu cainele. Desi preferabil si cainele. Singura parte proasta la prajituri este faptul ca nu poate fi folosit ca material de constructie. Dar daca stau sa ma gandesc mai bine, o prajitura mai veche se intareste pana la stadiul de "n-o pot manca, e beton!". Poate, doar poate, ar putea fi o descoperire epocala aici. O descoperire pentru care vrajitoarea din hansal si gretal (evitare strategica a drepturilor de autor) m-ar putea da in judecata si sa breveteze ea ideea: prajiturile ca material de constructie. Cu armaturi din jeleuri, pentru ca rezista bine la intindere. Declaratie de intentie: voi face un turn de birouri P+100 in bucuresti din prajituri. Si daca trebuie vreodata demolata, cunosc indivizi care mananca orice-i dulce. Inclusiv individul subsemnat. Sau suprasemnat. Unde ma semnez pe chestia asta?