Atom

Evident fara vreo legatura cu vreun continut coerent, titlul mi-a ramas pe creier dupa ce l-am tot vazut intr-o oferta de diverse interfete de net cu procesor omonim. Nu, nicio legatura si nicio conexiune. Nu prea se leaga multe coerent in ultima vreme. Sau in orice vreme. Ar trebui sa fac niste diagrame de idei inainte sa astern ceva in scris, probabil ar iesi ceva mai sanatos si mai digerabil. Dar pana la urma de ce-ar fi o diaree digerabila? Fie ea si mentala, farmecul credeam ca consta in materia nedigerata, si implicit blogul a fost denumit sa aiba aceeasi incarcatura filosofica: un flux de ganduri nedigerate si doar expulzate cu viteza maxima, sterse in graba si spalate de marea internetului. Da, chiar avea o gandire in spate titlul si nu era doar pus la plezneala. Si ma trezesc raspunzand la intrebari imaginare ale unui interlocutor ce nu exista. Dar pe de alta parte nici propria existenta n-o pot delimita in timp si spatiu, deci de ce-ar fi interlocutorul imaginar mai dezavantajat ca mine? Suntem pana la urma prinsi in aceeasi minte intesata de diverse ganduri si sentimente. Mai mult de sentimente de cat de ganduri. Sau invers. Nu-mi dau seama de diferenta. Singura cale in care-mi dau seama ca un sentiment difera de un gand este cand incepe sa reactioneze fizic tot organismul, cand inima incepe sa-mi bata mai tare, picioarele sa-mi tremure, stomacul sa se procopseasca cu diverse insecte zburatoare denumite generic fluturasi (unii chiar foarte violenti cateodata, ai naibii insectoizi zburatori), si evident mintea rationala intra in sucombare subita.

Dar nu, nu pot declara vreodata ca ma inteleg, de aceea accept ideea (reticent dar umil) ca nu voi intelege complet vreodata alta fiinta umana. Accept asta in ipotezele date, dar cu toate astea nu reusesc sa ma abtin sa nu incerc. Sa nu-mi maresc antenele in directia oamenilor sa incerc sa-mi definesc propria minte in raport cu factorii externi. Ca pana la urma alta cale de a-mi analiza propria sanitate este sa compar ratiunea si gandurile recurente cu cele ale oamenilor cu care interactionez. Umanitatea, chiar si din mine, este ceva ce nu inteleg in totalitate, combinatia de empatie cu autodistrugere si cu sentimente ce sunt atat de complete si de perfecte in toate formele incat corup orice minte si o imping la decizii irationale si iresponsabile, combinatia de macabru cu frumusete sublima, ruda cu divinitatea...Nu, nu pot sa zic ca inteleg ceva din umanitate sau din ceea ce sunt. Sau din faptul ca sunt. Existenta imi este definita de cele mai multe ori de privelistea care o arunc pe geam dupa ce ma trezesc, dupa ce-mi reparcurg sutele de vise apocaliptice sau erotice, oribile sau frumoase ca o noapte de primavara privind stelele. Privelistea care este aproximativ aceeasi de la o zi la alta, schimbarile nefiind dramatice niciodata... asa-mi definesc realul si existentul, ca ceva intr-o schimbare foarte inceata, aproape imperceptibila intr-un interval de timp redus, o oarecare constanta. Ma astept insa de fiecare data cand deschid ochii sa vad dincolo de geam distrugere totala... ierni nucleare, cutremure de cod (imr 475 chiar), bombardamente, invazii extraterestre, invazii de mortaciuni, orice... Si constat cam zilnic ca nu se intampla nimic din toate astea, si ca de fapt viata nu-i asa de fatalista precum are subconstientul meu impresia in vise. Nu, viata e chiar destul de ... as zice frumoasa, dar este cliseic, asa ca voi spune ca viata este destul de porno. Porno intr-un sens bun, intr-un sens finut, nu german, ci frantuzesc, cu buget mare si silicon deloc. Viata este porno din simplul motiv ca este. Nu are nevoie de nicio explicatie, de niciun exemplu moralizator, de nicio poveste frumoasa, de nicio aventura spectaculoasa. Viata este porno daca te opresti o secunda din gandurile cotidiene si-i arunci o privire. Te va privi inapoi si-ti va zambi complice. Poate te vrea, poate te va respinge si doar te amageste, nu stii niciodata ce exact vrea viata de la tine. Unii zic ca viata-i femeie usoara, ca se culca cu toti si ne-o trage la toti, ca este un fel de transexual libian, care abia asteapta sa te apleci un pic sa-ti tragi sufletul ca sa-ti distruga ochiul care delimiteaza sensul unic ce nu trebuie vreodata infrant (ca ti se ia permisul pe urma, si e tragedie). Mie mi se pare simpatica insa viata. Poate e sifonata tot timpul, se imbraca ca si cum ar fi fost lovita de un autobuz de haine second hand murdare si apoi stropita de cativa rinoceri cu diaree, dar in ochii ei tot se vede frumusetea ce a castigat premiul de miss world odata candva. Si stii ca daca o scuturi putin de toate mizeriile care reuseste sa le gaseasca zilnic o poti face din nou vedeta, si poate castiga oricand cupa cea mare.

Desigur insa, ipoteza asta nu se aplica daca esti gandac si intamplator imi violezi domiciliul. Caz in care viata este un fel de cosmar venit sub forma unui papuc supradimensionat cu viteza hiperluminica direct peste tine exact in momentul in care te astepti mai putin. Da, se vrea si este o amenintare. Asta daca gandacii ar citi. Si ar avea net. Si mi-ar citi blogul. Si asta in mod regulat. Cam multe ipoteze deloc simplificatoare, s-ar putea sa fiu departe de adevarul existential si sa o fi luat putin pe camp. Dar imi place pe camp. Am visat ca imi faceam de cap cu Ea intr-un camp de porumb. Porumb cred ca era, nu eram foarte atent, toata mintea, privirea si sufletul imi erau absorbite de Ea mai tare si mai repede ca o gaura neagra. Si bratele o cuprindeau ca si cum viata ar fi depins de asta. Si depindea de asta. Imbratisarea, actul imbratisarii, si contactul fizic al pieptului si bratelor inferioare este o caracteristica intriseca pufoseniei si strict necesare supravietuirii. Aceasta stabilire de contact fizic, punte emotionala intre corp si minte, intre planul real si planul imaginar, aceasta este strict necesara mie ca individ, minte, suflet, si creatura pe baza de carbon pentru a supravietui. Pentru a infrunta inca o zi in inchisoarea de carne ce-mi este corpul. Cam ciudat sa vin cu o astfel de afirmatie dupa ce tocmai am declarat ca viata este frumoasa si pornografica in stil frantuzesc, dar ezoteric am dreptate, chiar este o inchisoare corpul uman. O inchisoare pe viata, ce-mi inchide mintea si sufletul intr-o lume pe care o inteleg foarte putin, si in care n-o sa apuc sa invat nici 1% din ceea ce-as fi vrut sa invat. Si nici 1% din ceea ce-as fi putut sa inteleg n-o sa inteleg vreodata. Si asa ma pierd in niste statistici de probabilitati dupa ce tocmai am revazut un film clasic cu arnold. Care din nou n-are nicio legatura cu scopul vietii sau cu vreun gand exprimat aici, dar care cumva imi reaminteste ca spectacolul merge inainte indiferent de factorii malefici din ei, si e bine sa ai intotdeauna o vorba de duh speciala pentru dusmani, indiferent daca ai dusmani sau nu. Replica este mai ucigatoare ca orice arma, pentru ca la inceput a fost cuvantul, si cuvantul inca are putere. De aceea nu fac abuz de el. Si cu greu ma abtin sa nu-l folosesc uneori, ca apoi sa ratez momentul optim pentru declaratii si sa petrec o buna bucata din timp regandindu-mi actiunea si sincronizarea. Si inca o buna bucata din timp gandindu-ma la incarcarea emotionala ce tocmai am estomat-o. Ca si cum as fi inghitit o grenada care avea cuiul scos. Si o explozie de ganduri si sentimente imi trece prin creier de parca ar fi schije. Si lasa marcaje, si lasa urme, si lasa arsuri, dar mai important, in loc sa conserve energia, o multiplica. Si asa ajung sa fierb in interior de ceva ce n-a reusit sa iasa. Ca o diaree ce refuza sa iasa, si in loc sa se duca spre locul damnarii eterne, refuleaza in interior. Desigur de aici probabil vin ideile de cacat, din astfel de metafore si alegorii pentru sentimente fabulos de pufoase si incredibil de pretioase.

Nu mai stiu de unde am plecat si unde am ajuns, stiu doar ca sunt mai lovit de fulger ca o pisica lasata pe varful muntelui cu o umbrela in brate. Si asta din nou intr-un sens bun. Atat de bun ca are gust de ciocolata. Ba nu, ciocolata este oribila fata de cat de bun e gustul asta...