Schimbari, variante violente

Vroiam sa scriu ceva mai vesel despre cum a fost prin Costa Brava, dar voi lasa pentru alta data, intrucat atentia momentan imi este retinuta (intr-o mica masura ca sa fiu sincer, dar tot se directioneaza si in acea directie) de apropierea alegerilor.

Cred in democratie, in puterea unui popor de a-si decide soarta. Cred ca omul de rand poate face o schimbare, si cred in puterea exemplului. Nu cred insa ca se aplica vreuna in Romania. Sau poate prima se aplica, intrucat un popor isi decide singur soarta, in cazul de fata defavorabil. Sunt optimist si ma gandesc serios ca poate ar trebui si eu sa particip la viata politica dubioasa a acestei tari. Ca primar, presedinte, dar cred ca mai bine as fi dictator, nu de alta, dar uneori democratia nu functioneaza. Uneori trebuie impuse niste schimbari cu forta bruta si vazand daca rezultatele sunt bune sau proaste. Prin democratie se ajunge la pareri pro si contra de cele mai multe ori, si la noi oricum toate se rezolva naiba stie cum, ca logic si prin pareri pro si contra nu cred ca se ajunge. Nu de alta dar altfel n-am avea atatea legi tembele.

Ca sa nu lungesc inutil vorba, am cateva idei pentru o Romanie mai frumoasa, mai curata, mai civilizata:

- Construirea si investirea masiva in inchisori si in politisti cu simt de raspundere, care sa alerge, sa prinda si sa si bata infractori daca este nevoie. Spiritul infractionist autohton nu se lasa cu nimic mai prejos la prezenta legii, asa ca o serie de represalii violente si publice ar fi binevenite cred eu. Intre acestea as enumera tratamente preferentiale pentru violatori (tintuiti dezbracati in piete publice cu scop de linsare public organizata prin pietre si alte arme naturale si biodegradabile), hoti (pentru fapte clare si demonstrabile de dimensiuni rezonabile, inclusiv pentru delapidari si alte manarii ce presupun practic furtul - amputari spontane efectuate nemedical), criminali (din nou pentru fapte clare si demonstrabile - spanzuratoarea), si sa nu uitam de spagi (inchisoare cu ani buni, mai putin pentru fapte grave, gen spagi pentru obtinerea de arme de foc, caz in care ar fi inchisoare pe viata minim), si alte fapte marunte.
Ce ne facem cand o sa geama puscariile pline ochi? Pai forta de munca, munca silnica in folosul comunitatii, gen sapat, vopsit, tencuit, treburi simple si de amploare, ca sa nu mai zic de curatat strazi, parcuri, sapat in mine si asa mai departe.

- Investirea intr-un fond sanatos autonom de energie si caldura regenerabila si sanatoasa atat pentru oameni cat si mediu. Asa zisa energie verde. As include insa aici si energia atomica in care as investi masiv. Reintegrarea mediului defrisat (unde ar intra bineinteles si o legislatie extrem de dura pentru astfel de activitati ilegale, incluzand si popularele amputari nemedicale, pentru efect maxim eventual folosind chiar drujbe), si subventionarea masiva a pamantului agricol cultivat, astfel incat orice petec sa fie folosit la maxim. Subventionarea pentru incurajare a agriculturii de subzistenta (prin acordarea de materiale necesare - seminte macar).

- Curatarea temeinica. Insemnand ecologizarea si reintegrarea in circuitul agricol (sau construibil pentru orase,sate) a spatiilor nefolosite sau lasate in abandon sub forma de gropi de gunoi adhoc. Amendarea sanatoasa (inclusiv inchisoare) pentru poluare, aruncare si stocare de deseuri in spatii neamenajate special in acest sens. Amendarea pe loc a oamenilor care arunca pe jos orice (incluzand chistoace de tigara, seminte, flegme si alte componente organice), inclusiv cu munca in folosul comunitatii. Eradicarea maidanezilor (sa nu discriminam, nu vorbesc doar de caini, ci si pisici, parcagii si tiganii neproductivi) prin mijloace de sterilizare si dare spre adoptie (in cazul tiganilor ca sa nu fiu prea dur si sa solicit eutanasieri as apela la centre de reeducare si ingrijire, gen casa de copii varianta pentru adulti, in care sa isi poata si castiga traiul lucrand acolo). Amendarea severa a locatarilor care arunca deseuri pe geam (cu totii cred ca am vazut cel putin odata in viata asa ceva, oameni care isi arunca gunoiul direct pe geam, cu tot cu sticle, resturi putrezite si orice altceva contine un gunoi). Investirea intr-un sistem foarte eficient de salubrizare al orasului, incluzand modificarea (pe langa construirea, ca in unele locuri din mareata noastra Capitala nici nu exista) cu orice cost a retelei de canalizare pentru adaptarea la conditii reale de exploatare (nu infundari dupa fiecare ploaie). Amenzi severe pentru cetatenii respectabili care arunca deseuri din masina.

- Eficientizarea sistemului rutier, prin binecunoscutele autostrazi, modificarea intersectiilor prin butoane de comanda pentru pietoni pentru fluidizarea traficului. Amplasare de sensuri giratorii in intersectii nu foarte solicitate. Sincronizarea reala a semafoarelor pentru o fluidizarea traficului. Amenzi severe pentru opriri neregulamentare (inclusiv pentru masini de politie) si pentru incalcarea flagranta a legii (din proprie experienta in medie din 10 masini la o trecere de pietoni se opresc 3), crearea unei devizii a statului care sa se ocupe de ridicarea si blocarea masinilor abandonate, parcate neregulamentar, care sa aiba bunul simt de a anunta proprietarul.

- Sustinerea si incurajarea intreprinzatorilor (indeosebi din industria productiva) prin diverse facilitati fiscale si logistice. Regandirea si eficientizarea sistemului de impozite si taxe, prin condensarea acestora in cateva taxe simple si eficiente. Nu intru in detalii ca nu ma pricep, dar ca idee ma deranjeaza sa am in pretul benzinei taxa de drum, impozit auto, si taxa de drum achitata separat. Mutarea intregului efectiv bugetar in cladirea Casei Poporului in cazul Bucurestiului (poate asa ar si colabora mai usor, si in plus ar elibera o gramada de cladiri frumoase. Daca stau sa ma gandesc ar fi chiar foarte fezabil, parcarea subterana fiind din cate stiam foarte mare, si spatiul interior folosibil al cladirii este imens. Asa s-ar putea si demonta toate trezoreriile si multe alte institutii disparate si aruncate te miri pe unde).

- De unde bani pentru toate aceste investitii si subventii? Din amenzi! Amenzi proportionale cu veniturile, amenzi peste amenzi aplicate serios si riguros. Lipsa de bani pentru amenzi? Munca in folosul comunitatii! Si o lege care chiar sa fie aplicate, intr-un mod cat se poate de public si transparent.

Of, as vrea si eu sa schimb ceva in tara asta...

Sadismul in forme de cozonac

Sadic precum un pui de cimpanzeu aruncat din bratele mamei direct in capul lantului trofic ce leaga mainile dictaturii materialistice ale societatii contemporane aflate adanc in criza.
Sadic precum o ciocolata topita pe fata intelectualilor ce nu mai au nimic de demonstrat.
Sadic precum a existat o urma a comunismului in mintile oamenilor imbatati de aparenta putere.
Sadic precum vasul ce se loveste violent de pamant gasind nimic altceva decat sfarsitu-i tragic.
Sadic precum ceva ce nu pot intelege exact si nici controla, din lipsa de intelegere.
Initial vroiam sa scriu in continuare despre simpaticul meu trabantel, dar mi-a fost rupta ideea din gatul locului si azvarlita pe sina de tren in momentul in care barierea cadea amenintator si stelele se speriau de fotonii emanati de farul locomotivei ce venea in tromba scrasnind franele. Frecarea psihologica nu tine cont de ce doreste omul din spatele actiunilor noastre. Frecarea psihologica nu este tangibila, nu este cuantificabila si nu poate fi valorificata. Poate fi doar tradata. Tradata de mintea ce nu-si deschide toate usile catre sunetele ce se vor auzite. Tradata de increderea zdrobita a unei generatii. Tradata de visele si dorintele unui neam. Tradata de placere.

Imi place sa cred ca nu-s nici absolutist si nici extremist in niciun fel, dar unele evenimente imi zbarlesc parul de pe ceafa si gat. Imi place sa cred ca, precum am citit undeva, e mai interesant sa discuti o idee decat un eveniment efectiv. Imi place sa cred ca pot sa cred si ce nu pot sa vad, sa simt, sa aud, sau sa experimentez in niciun fel fizic. Imi place sa vad ca fotonii au fost prinsi in filmare de o camera dezvoltata de MIT ce inregistreaza un milion (sau un trilion dupa alte surse) de cadre pe secunda. Viitorul suna mai bine decat prezentul. Asta pentru ca inca nu-l traim. Inca n-am ajuns in momentul urmator cand ne vom da seama ca era mai bine inainte. Asa suntem facuti, asa suntem programati genetic, ce a fost e mai bine decat ce e, si ce urmeaza putem doar spera ca va fi mai bine. Prin formare si mostenire genetica sunt optimist incurabil. Refuz sa accept o infrangere chiar si-n cel mai disperat moment. Cand echipa e moarta, toata echipa adversa e intreaga si nevatamata, si eu am bomba, imi place sa cred ca pot sa castig runda. Pot schimba soarta si pot sa intorc roata pana cand imi plezneste cineva peste ceafa o scatoalca si-mi vine mintea la cap. Sau pana primesc un sms si-mi pierd interesul in jocul respectiv sau activitatea respectiva. Poate nu mi-ar trebui un telefon mai inteligent decat in prezent pentru ca mi-ar diminua mie din inteligenta, furandu-mi atentia ce o acord unor detalii aparent nesemnificative dar care fac parte integranta si frumoasa din viata-mi umila. Poate n-as mai sta cu ochii spre cer cand ma duc spre birou, incercand sa urmaresc cu privirea norii si sa le estimez viteza, gandindu-ma ca-s nave extraterestre mascate in nori din cauza intemperiilor atmosferice culese in aterizare. Imi place sa cred ca ma pot dezintegra in orice clipa intr-o forma de energie pura si pot colinda in continuare lumea, continuandu-mi existenta umila. Fac vraji, imi folosesc puterile magice asupra universului pentru a face vraji mie, vrajindu-ma sa cred ca e o lume frumoasa si pe alocuri chiar fantastica. E un fel de autohipnoza. E un fel de autosugestie. E un fel de a continua viata si a trai in continuare intr-o dulce inconstienta. E un fel de a-mi prelungi copilaria. Copilarie pe care sunt convins ca o voi trai inca mult si bine, intr-o forma oarecum adulta. Adevarul e undeva la mijloc. Adevarul e putred ca un mar cu mai multi viermi decat intestinele lui Fry dupa sendvisul ala stricat. As vrea si eu viermi d-aia intestinali ca-n Futurama, sa ma faca mai destept, mai sanatos, mai voios si mai eficient in ceea ce fac. As vrea si eu sa fiu mare si responsabil, si-n acelasi timp ce pofta am de o vacanta in care mintea sa intre in repaos total. Sa nu ma mai gandesc la ce fac, la cum ma comport si la ce zic. Am nevoie probabil de o vacanta intre 4 pereti pufosi si doua plansee si mai pufoase. Cu pufosimea impotriva degradarilor de impact bineinteles.

Similitudine si dezastru

Gata cu limbajul codat si cu gandurile ascunse dupa fraze formulate ambiguu si care nu au niciun sens dincolo de cel care si-l imagineaza fiecare individ in functie de preferintele si dupa gradul de cunoastere al autorului. E timpul sa trecem la lucruri concrete, pamantene ca sa zic asa, ingineresti ca sa zic altfel. Dupa cum se poate imagina acest lucru va fi dificil, dar ma voi stradui sa fac trecerea brutal si pe nebanuite, astfel incat nimeni sa nu observe la ce ma refer de fapt in timp ce ma refer la ceva concret si corect (sau incorect, dupa caz). Deci ca sa nu mai batem apa in piua ca altfel risca sa cada-n golul epocal, tin sa zic ca ma gandesc sa schimb tara. Sa o schimb ca pe o pereche de sosete folosite saptamani si luni de-a randul. Argumente pentru gasesc o droaie, contra gasesc doar familia, prietenii, cunoscutii, si de ce nu, spiritul romanesc ca orice se poate si ca te miri de unde si cum se poate face asa ceva fara sa inteleaga nimeni nimic, cum se pot evita strategic taxe si fenta oficialitati, ca sa zicem asa. Nu imi doresc in mod deosebit sa parasesc tara, dar ma gandesc serios la acest fapt pentru ca pana la urma, simt ca aici poate nu imi este locul. Ma consider un om rabdator, care se intelege cu ce are si accepta in mare parte cam orice se arunca spre mine, dar mi se duce rapid entuziasmul prin micile rahaturi de zi cu zi care fac o viata frumoasa sa para stranie si dezolanta. Chestii de bun simt, cum ar fi bunul simt efectiv al oamenilor din jur, sa nu mai vad cum un el si o ea se plimba romantic la brat si el trage o flegma din toata inima si ea il felicita pentru reusita, sa nu mai vad zeci si sute de caini comunitari zilnic cum ma latra cand trec prin zona si a doua zi sa-i vad cum se gudura pe langa unii care dau efectiv cu pietre in ei (da, cainele respectiv era chiar vesel si dadea din coada venind spre cei doi care dadeau cu pietre spre el...), eventual chiar sa nu mai vad cum unii isi pun T-uri de fier in trotuar ca sa nici nu pot parca acolo vreo masina si sa ma si lovesc de el daca nu-s atent (si nu-s atent din cauza iluminarii stradale care lipseste pe acel tronson de strada...) si multe si multe si cate si mai cate... Mi-a cam ajuns, imi doresc altceva, imi doresc liniste si pace universala, imi doresc sa fiu impacat cu mine insumi si sa nu mai las aceste mici tampenii sa ma afecteze, insa nu reusesc sa ma izolez de aceste probleme si sa le ignor la nesfarsit, efectiv mi se pare ca nu am sanse de izbanda, e ca si cum ma tot izbesc ca o molie de acelasi geam doar pentru ca vad ca-i o lumina acolo. Poate nu-i de mine aceasta tara, poate nu-i facuta sa fie locuita de mine, poate ar fi fost mai frumoasa sa fie nelocuita total, ca ai naibii munti imi plac tare mult, si inca mi se pare ca poate cel mai frumos vis ar fi sa-mi fac o mica si cocheta cabana undeva in retezat...Undeva unde timpul parca nu a ajuns, si umanitatea cu intregile ei nenorociri si razboaie n-au reusit sa starpeasca din frumusetea absolut terestra (era sa scriu extraterestra, dar era paradoxal ca un peisaj montan cat se poate de terestru sa fie comparat cu ceva extraterestru ce eu personal inca n-am observat si nici nu cred ca voi observa prea curand)... Vise multe sunt, inclusiv de evolutie profesionala pe acest taram minunat in forma de peste, dar poate n-o sa apuc sa le fac pe toate, poate criza ne va impinge in prapastie totala si nu se va mai ridica niciodata din cenusi domeniul asta al ingineriei si implicit al constructiilor, sau poate trebuie sa admit si ca sunt multi alti ingineri foarte priceputi cu faima mai multa la care vor apela cei care si-n criza infrunta mediul economic si-si fac diverse investitii (sunt convins ca exista ca altfel n-ar mai exista nimic realist sau tangibil la nivel de evolutie sociala, care mie mi se pare ca la un moment dat culmineaza cu noi si noi constructii, poate-i doar vederea mea de inginer, IMHO). Poate trebuie sa-mi iau inima in dinti si sa infrunt alte taramuri mai frumoase, sau care macar poate nu iti cer reteta cand te duci si stai la urgenta 3 ore cu dureri agonizante din cauza unui alt medic care nu are habar ca exista si medicamente care sa opreasca evolutia unei boli inainte sa ajunga intr-o faza dureroasa... Stiu ca nici peste hotare nu umbla cainii cu covrigi in coada, dar poate macar nu umbla singuri pe strazi si latra la 2 dimineata inchisi in scara de bloc de un pensionar care are impresia ca daca baga 2 caini in scara salveaza omenirea de la distrugere, ignorand desavarsit faptul ca din cand in cand cainii respectivi vor sa alerge sobolani, sau pisici, sau naiba stie ce latra... Sunt confuz ce naiba!

Vraiste

Mintea mi-e vraiste. Pe neasteptate s-a decis sa functioneze dupa propria logica si nu mai raspunde corespunzator. Parca ar fi facut greva unele parti din ea. Parca vor sa-mi spuna ceva. Si nu cred ca are legatura cu scoala sau cu metalul. O legatura mai tainica se ascunde aici dupa deget si ma fac ca nu o vad. O ignor desi imi face cu mana in timp ce-mi da cu barosu peste fata. Inchid ochii si ma fac ca n-o vad si ea vine si imi trage una dupa ceafa. E clar ca nu ma mai place mintea. Vrea sa ma bata si nu sa ma ia in brate. Si n-o mai inteleg. Cand nu-ti intelegi propria minte cred ca-i un semn ca ceva nu e in ordine. Cand insusi geamul prin care privesti lumea devine stramb si se sparge, vezi lumea mai bine? Sau n-o mai vezi ca ti-au intrat cioburi in ochi?

In scop pur experimental azi m-am plimbat singur fara nicio tinta si niciun scop. Doar arzand gazul si combustibilul, navigand dupa instinct, ascultand muzica relaxanta si incadrandu-ma lejer in viteza legala. Am fugit singur. De mine si de propria-mi minte. Cam 50 km complet inutili. Cam o ora de somn sacrificata, si inca jumatate de ora debitand chestia asta aici (cred, nu m-am uitat la ceas cand am inceput sa scriu). Si nu-mi dau seama daca a functionat in vreun fel. Este destul de psihedelica o plimbare noaptea fara niciun scop pe muzica aferenta chilloutoida. Si cu toate astea nu pot sa simt sau sa inregistrez vreun progres in situatia mentala. Da, s-a calmat un pic. Dar cam atat. Tot fierbe oala sub presiune. Vulturii inca dau tarcoale cadavrului. Si inca n-au ramas fara tarcoale. Oh nu, ca tocmai au primit un bax de tarcoale de la unchiul sam care lucreaza la nsa si ne supravegheaza non stop datorita pactului cu nato care vrea sa devina mai mult decat un tratat, vrea sa devina act. Are ambitii mari. Motivatia insa lipseste cu desavarsire ca scopul s-a pierdut in negura timpului si gaura de vierme din marul din curte.

Accept sugestii si tratamente. Cat timp acestea presupun prajituri si imbratisari.

La momentul scrierii acestui post inregistram 1.48 mishi pe scara mish de pufosenie cronica terminala.

Stadiul critic ultim

Pufosenia a atins ultimul stadiu din curba existentiala. Acuma va incepe sa urce treptat (sau exponential) pana la un nivel de maxim constant, pe care-l va pastra pentru destul de mult timp. Mersul prin zapada ascultand lemongrass a ajutat. Subconstientul a simtit nevoia sa-mi reaminteasca cat de bestial sunt. Si asta constant de-a lungul viselor (si de-a latul viselor) din ultima vreme. Este destul de fascinant sa te uiti la fulgi cum cad in timp ce mergi, mai ales cand fulgii pareau sa cada spre casa. Fiecare fulg se indrepta putin spre casa in timp ce atingea asfaltul cald. Precum ingeri minusculi incercau sa-mi distraga atentia de la orice alta activitate. Si totul combinat cu melodia daydreamer a provocat o reactie de pufosenie extrema pe moment.

Si desi am ajuns acasa ud, flamand, nedormit si usor suparat ca am stat degeaba cateva ore la scoala in plus, o caldura interioara incerca sa-mi traga alarma ca sunt totusi acasa. Si voi manca. Si voi dormi. Si n-am stat degeaba, ci am aflat lucruri noi de bine de rau (desi optionalul chiar nu s-a tinut).

Si am dormit mult si bine. Si am visat mult si frumos. Mai intai ca eram cu fratimiu si tata la munte, la curmatura, uitandu-ne in zare spre creasta sub bolta instelata si iluminata vag de lumina alb argintie a lunii. Si ma jucam cu un caine d-ala mare si balos. Si foarte pufos. Si imi placea sa strang in brate bestia mancatoare de ursi (ca altceva nu vad ce i-ar da de mancare de a crescut atat). Si creasta stralucea, si era usor acoperita de un strat de zapada proaspata si neteda. Catifelata si virgina. Dar pe urma mi-am dat seama ca tricoul meu n-are maneci, si deci e cam frig, si intrand in cabana m-am trezit in mexic, pe o strada mare si pustie, impreuna cu niste cholos si politia care investiga traficul de droguri din zona. Si atunci mi-am dat seama ca tricepsul imi explodase in 2 locuri. Si m-am alarmat, caci vedeam carnea vie cum e spintecata in doua cand incordez muschiul. Si ma soca mai mult ideea ca este carne, si ca deci sunt om, decat orice alta idee. Caci deobicei in vise am impresia ca-s nemuritor si invulnerabil, si deloc uman in mod logic. Bestial de inuman. Dar acum eram uman, si eram speriat. Si am luat-o la fuga prin mexic, pana am ajuns la o vale muntoasa din desert. In care era o baza militara. Si se asamblau tancuri cu tehnologie extraterestra. Poate m-a afectat filmul district 9 care l-am vazut (combinatie destul de slabuta intre halflife2 si tabere de imigranti ilegali/lagare naziste, dar distractiv in lipsa de atentie de ceva mai bun), pentru ca pe urma subconstientul mi-a dat o echipa pe mana sa rezolv o problema. Dar nu stiam problema. Si echipa era formata evident din andu, sorin, gipsi, vali in rolul indianului billy, si asa mai departe. Si dat fiind ca nu stiam care mi-este misiunea, am plecat singur de acolo. Si asa ca m-am urcat in vaporul din portul de dupa barajul de dupa canion/vale muntoasa cu baza militara, si asteptam sa plece. Si capitanul mi-a zis atunci ca este trist sa pleci cu inima distrusa, si ca mai usor ar fi sa ma leg la ochi in timp ce parasim portul. Si atunci, privind in zare catre turnul de trona peisajul in varful canionului, mi-am dat seama ce cautam acolo. In turn era ea. Tinuta captiva din motive poltice ale oamenilor din baza militara. Si m-am aruncat direct de pe vapor pe baraj. Si aterizarea a fost cam dura, lovindu-ma in mod repetat de peretele barajului si de niste bare de armatura ce ieseau din el (tin minte ca dupa ce am ajuns la baza, desi nu-mi prea mai simteam corpul, am putut sa declar unui inginer care era acolo, ca ar trebui sa acopere cu geosilicati bucatile alea de armatura pana nu intra in coroziune sa le creasca volumul de cateva ori). Si m-am sters de praf si m-am intors la echipa, care deja erau nerabdatori sa isi incerce minigunurile noi noute (mai noi decat cele din visele anterioare, astea erau practic ultima generatie, mai compacta si mai eficienta, si mai cu gloante cu cap de uraniu saracit). Dar o racheta sol-aer aproape ne-a distrus echipa, lovind din plin elicopterul la scurt timp dupa decolare. Si a trebuit sa ma arunc singur peste nenorociti, impartind moarte in stanga si-n dreapta intr-un ritm nemaiauzit/vazut. Pana ce evident un tanc explodand a reusit sa propage in mine o placa imensa de fier, care m-a efectiv sfartecat in doua. Stiu ca ultimul gand a fost ca regretam ca n-am luat o arma mai mare.

Totusi visul de azi noapte a fost mai agreabil, vis in care eram pilot la clinceni si ma jucam cu niste avionase dragute si adorabile, cu motoare subluminice, care reuseau sa provoace mici gauri in atmosfera la fiecare decolare. Si stiu ca ma stresa ideea ca nu stiam sa aterizez, si instructorul imi dadea prin radio mesaje ca ma voi descurca, pentru ca are incredere in mine, sa-mi ascult instinctele. Si drept urmare era sa ma prabusesc. Am avut totusi noroc cu ea, care era pilot cu experienta, si a reusit sa redreseze aeronava (era cu dubla comanda stil F/A 18, sau cel putin arata ca unul din interior). Pacat ca in niciunul din vise nu am vazut-o la fata. Iar. Dar macar am constatat ca avea parul destul de scurt. Ceea ce este un prim pas in formularea unui ideal feminin in subconstient. De ce par scurt si nu lung si erotic? Poate pentru eficienta? Poate pentru rapiditate si usurinta in exploatare? Poate pentru ca poate fi mai sexi utilizat corect? Poate ca nu. Poate ca era doar o coincidenta.

Ce e sigur e ca nu-s prea pufos. Ca n-am nimic pufos de imbratisat (eventual viu).

Nepufos

In urma atingerii unui maxim de pufosenie admis in mod legal pe pamant, am inceput usor dar sigur sa o iau pe o panta descendenta astfel incat sa pastrez o coerenta universala a sentimentelor. Astfel echilibrul universal si-a intrat in drepturi si mi-am pierdut din pufosime. Chiar mult si subit as putea adauga, si se pare ca nu prea vrea sa mai urce. Nici gelul de dus cu aroma de cacao care ma face sa miros a prajituri nu m-a ajutat in mod deosebit in recuperarea sentimentului de pace universala si giugiuleala cu cosmosul. Nu cunosc exact cauzele acestui declin rapid, dar pot da vina pe stresul sesiunii ce a trecut, si lipsa totala de chef generata de ideea maturizarii prin licentierea iminenta. Ma simt gata sa fiu aruncat dintr-un tun defect intr-o lume defect, cu o minte defecta.

Parca as fugi, si am fugit, si degeaba am fugit. Ca n-am rezolvat nimic. Am vazut pe andu alergand dezbracat sa se incalzeasca pe o plaja la 1 dimineata, si pe vali facand flotari la 10 metri mai departe tot dezbracat. Si a fost amuzant, si a fost frig, dar n-a fost exact ce cautam. A fost doar o statiune pustie cu o mare pustie, o plaja pustie, si o minte pustie ce le privea in gol. N-am inteles nimic, si nu era nimic de inteles.

Si as fugi din nou. Poate cel mai bine ar fi sa fug singur. Dar m-as plictisi si as face vreo tampenie de plictiseala. Tot mai bine e in gasca. Dar in gasca ma intristez cumva. Sau poate asa sunt eu, cum bine constata un coleg ironic in primul an de facultate, pur si simplu emo. Sau tolomac emotional cum bine constata mama.
(desi ca sa fiu sincer nu bag mana-n foc ca a folosit formularea asta, dar cam asta vroia sa zica oricum)

Starea de teposime o fi si cauzata de mici excese de violenta virtuala manifestata in quake, sau de excese de metallica in difuzoare, sau de muzica foarte porno/chill/lounge (care ar trebui sa ma faca mai pufos, in schimb doar ma intristeaza). Sau o fi de la vremea cam urata din ultima vreme (desi argumentul asta e nefondat, azi a fost soare). Deja imi pierd rabdarea incercand sa ma inteleg. Complicat cu sentimentele si gandurile astea. Sunt trist pentru ca nu sunt pufos, si nu sunt pufos pentru ca sunt trist. Cerc vicios cu tendinte dominatoare. D-aia cu cizme de piele pana la genunchi si bici. Si ceara topita. Multa ceara topita. Si castraveti murati. Mai ales cu castraveti murati. Eventual luati de la godac, ca se stie ca au cele mai bune chestiuni. De departe. De aproape probabil ca nu.

Nu-mi vine sa fac nimic, decat sa stau si sa reflectez la ce se intampla. Sau sa ma apuc de facut proiecte a caror tema tocmai am primit-o. Promitator si poate chiar eficient, om vedea.

Pufosime negativa

Am tot cautat in ultima vreme sa definesc o unitate de masura pentru pufosime. Pentru a cuantifica mai eficient cat de pufos este un om sau altul. Cata caldura sufleteasca degaja, si cata primeste. Cum zambeste si cand. Si evident cat ii place sa imbratiseze si sa fie imbratisat.

Nu am gasit cum sa definesc un grad de pufosime. Ca gradul pare a fi cea mai abordabila unitate de masura. Un grad ar trebui totusi sa fie echivalent cu ceva. Si inca n-am vreo unitate absoluta sau neutra perfect cu care sa compar. Ma simt pierdut in propria idee de teorie. Cum pot deveni un cercetator sau un inginer bestial daca ma bate o inventare de proprie unitate de masura fara aplicabilitate in lumea reala? Macar numele sa-l fi stabilit. Undeva intre grad koosie si grad fwuffy. Nimic nu are sens din toate astea. Prostie megalitica la patrat.

Din extreme in extreme, apropiandu-ma de ultimul examen ca de un mare zid de beton (ceea ce si este, intr-un mod foarte metaforic), imi dau seama ca incep s-o dau in alta extrema de pufosenie, intr-o pufosenie negativa. O pufosenie apatica. O pufosenie fara sens si scop, dezorientata si dezorganizata. Fara tinta, fara sensitivitate suficient de mare pentru a permite acumularea de medalii impresionante intr-un ritm ametitor. Da, cred ca sunt pufos intr-un sens care dauneaza. Dronezoneul nu ajuta. Dronezoneul imi canalizeaza energia spre cautarea unui scop mai suprem. Unui scop supranatural. Unui ideal ce pare tangibil. Spre o confruntare a mintii rationale cu impulsurile emotionale. O confruntare pe viata si pe moarte. Ca o lupta intre tong po si van damme. O lupta cu ursuleti gumati lipiti de manusile de box. O lupta ce face victime mai repede decat patul. Patul, acest veritabil criminal in serie, care omoara mai multi oameni decat orice alt loc din lume. Patul, un loc in care vrei sa fii cand esti obosit, in care vrei sa fii cand esti fericit, in care vrei sa fii cand esti pe duca, si in care invariabil poti ajunge in alta lume. Fie temporar fie definitiv, in functie de niste factori complecsi, gen varsta, soarta, imaginatie, inaltimea firului de par, lungimea pantofului asistentei care te-a spalat cand ai fost nascut, etc.

Imi place patul. N-am mai dormit demult in pat. Servesc doar canapele. Canapele mai mici sau mai mari, tot canapele sunt. Invariabil deci ma doare spatele intr-un mod constant. Si cateodata imi place, imi reaminteste faptul ca sunt viu, pe prinicipiul termodinamic al transferului aeraulic. Care niciodata n-am inteles exact ce vrea de la mine. Sau de ce.

Ceea ce nu-mi place foarte mult in ultima vreme este sa visez. O activitate care imi face placere in majoritatea cazurilor, dar in ultima vreme mi-a cauzat spasme. Am visat in mod repetat pe stimabilul domn toma. Care de fiecare data facea bascalie de mine in timp ce incercam sa port o conversatie cu el despre apatia si lipsa de interes a tineretului in preluarea functiilor de control si organizare al viitorului. Chiar asa m-am exprimat si-n vis. Chiar mai bombastic. Si el imi tinea o predica despre cum puteam sa imi fac de cap cu peste 1000 de femei (tehnic vorbind s-a exprimat mai barbar, incerc sa-l cenzurez) in timpul in care i-am exprimat aceasta teorie. Si deci imi demonstra ca sunt complet ineficient si nu-mi ating intregul potential. Deci sunt de cacat. Desi am luat examenul. Sau colocviul, ce ceapa ma-sii o fi fost. Pe langa acest vis, sau paralel cu el, nu mi-am dat seama perfect, am visat si ca eram la munte si faceam gratar. Dupa care ma rataceam prin ceata si furtuna de zapada. Ce-o fi insemnat acest vis? Ca sunt dezorientat in viata si ca mi-era frig? Si ca vroiam la munte? Si mi-era si foame? Si de ce spalam vase in vis? Pentru cine? De ce n-a devenit vis lucid ca sa pot sa scap de partea cu vasele?

Am pus tag de castori, deci trebuie sa apara si castorii in acest post. Dar cum sa introduc castorii in conversatie? A stiu, castorii sunt pufosi. Dar intr-un sens negativ. Adica in sensul in care cam distrug copacii desi sunt fizic pufosi si imbratisabili. Ca si mine cu propria minte. Mi-o distrug desi sunt pufos.

Mi s-au spart si proiectoarele de ceata

Si ceata devine deasa
Tot mai deasa si mai deasa
Bezna ma apasa ca o melasa
Ma striveste nu ma lasa
Si ma impinge spre prapastie
Si-mi face mintea prastie
Si defec ganduri marete
Mintea-mi joaca feste
Noaptea ziua orisicand
Ma intreb oare pana cand?
Pana cand o sa orbecai
Pana cand gresite cai
Pana cand mosul cel de sus
Cu par alb si barba ca iisus
Sa-mi tot dea flashuri in felinare
Orbindu-ma in retrovizoare
Gandurile zboara prin minte
Ca sageti ratand tinte
Instagib cand nimeresc
Explozie de matze trantesc
Peretii de sange se manjesc
Sufletul imi innegresc
De violenta virtuala tampesc
O dau in balbaiala ametesc
Si incet incet innebunesc.
Peretii se strang in juru-mi
Gratii vesel colorate
Rima se duse odata cu sensul
Trigonometric sau orar
Dilema eterna intre bine si rau
Intre vis si realitate
Ceva ce nu pot concepe
Ceva ce nu pot realiza
Ceva ce nu pot decat ignora
O porcarie epocala
O diaree lipsita de substanta
Lipsita de forma
Lipsita de font
Lipsita de miros
Lipsita de culoare
Spatele ma doare
Lovit de camion pare
Cazut din avion direct in mare
Rana se umple de sare
Si spatele doare tare
Si ma culc neimplinit
Sperand la un viitor mai stupid
Un pic mai vesel poate
Sau macar ceva mai matur
Caci puerila rau e mizeria asta.

Obiceiuri

M-au batut obiceiurile a doua oara. Nu reusesc sa urmaresc logica unor datini crestine care se ocupa de morti. Inteleg ca se bazeaza in mare parte pe diverse ritualuri oculte savarsite anterior impunerii crestinismului, dar nu vad de ce de exemplu trebuie dezlegate picioarele decedatului. Bun super, este o alegorie cu eliberarea din lumea asta, dar de ce atunci se mai leaga bunul crestin la picioare? Ca sa-l tii pe loc pana se aduna toti? De ce sa-i negi intrarea intr-o alta dimensiune ca pe urma sa i-o daruiesti intr-un ritual complicat? Sau de ce trebuie facuta cate o minislujba la fiecare intersectie de drum? Si de ce fiecare intersectie de drum nu include chiar toate intersectiile, ci doar unele special alese de preot? De ce preotul stabileste care intersectie e demna de o slujba din mers si care nu? Si de ce unele strazi sunt mai breze decat altele, primind vorbe de duh, si altele sunt nepastuite si ignorate cu desavarsire de religie, ocolite de calea mantuirii si iertarii? Nu au si ele sentimente, nu ajung sa se indeparteze din rea-vointa de religie si s-o sfideze cu buna stiinta, cazand in pacatul prostitutiei si drogurilor de indata ce maturitatea le-o permite? Alegoric desigur.

Si pe drum m-a dezorientat si insasi natura vietii prin prisma crestina. Totul este fantastic si frumos, si trebuie sa fim umili caci ne asteapta o viata mai minunata dupa. Totul e sa acceptam ca suntem doar niste marionete intr-o piesa globala de teatru de papusi, sa ne jucam rolul, sa nu ne punem intrebari despre nimic divin, si sa inghitim niste dogme scrise acum cateva milenii. Altfel vom fi damnati etern si vom suferi tot restul existentei universului (sau chiar si dupa, depinde unde-i dimensiunea asta paralela infernala in care voi ajunge). Nu mi se pare chiar echitabil si corect. De ce sa imbratisam ceva ce ne obliga sa nu ne punem intrebari ca sa ne bucuram de un pseudoliber-arbitru? Imi place sa cred ca daca vreau neaparat pot oricand sa intru in stalp intentionat, fara ca vreo forta divina sa ma opreasca. Si nici n-as vrea sa ma opreasca, pentru ca pe urma doar mi-ar confirma ca nu suntem cu adevarati liberi. Bine, nici n-ar fi bine sa fim cu adevarati liberi, ca libertatea deseori presupune o lipsa totala de constrangeri sociale de orice natura, care degenereaza urgent in anarhie, care degenereaza in detroit. Probleme existentiale de liceu daca stau sa ma gandesc mai bine. Mi-e cam rusine ca le si expun la cat de infantile sunt, dar cateodata sunt de actualitate, gen acum. Mai de actualitate decat sa zicem cutremurul din haiti. Care este un cosmar autentic ingineresc. Chiar vorbeam cu stimabilul LDD mai devreme ca sa incercam sa ne dam seama ce deplasari de teren se pot produce in asemenea timp scurt (34 secunde la 12.4 m/secunda la patrat). Dar e efect alternant si usor amortizat, cu intarzieri din cauza dispunerii neomogene a solului si a modului de inregistrare. Prea multe variabile sa fie de vreo utilitate in calcul aceste date. Asta-i o chestie care mi se pare destul de straniu la facultate. Noi invatam sa calculam o comportare probabila si sperabila a structurii. Cel putin la beton, nu vom stii niciodata exact cum va reactiona cladirea, si oricat de bine ar fi fost executata, tot poate ceda o armatura prematur, si sa se duca naibii totul la un seism nervos. Calcul probablistic, o chestie care nu-mi inspira mare siguranta, dar am incredere in inginerii mai destepti care au elaborat aceste metode de proiectare. Poate mai tarziu voi elabora si eu coduri si normative. Deja m-am gandit sa elaborez un normativ de inmormantare.

Pornind de la simpla ipoteza ca in cazuri diferite, inmormantarea ar trebui sa fie diferita, eu cred ca voi compune un excel cu testamentul meu. Incluzand in el toate cazurile posibile de moarte (gen tumoare, decapitare de catre un elicopter, explozie spontana de matze de tip "GIB", impuscare in timp ce ma calca trenul, etc), voi fi sigur ca cine se va ocupa de inmormantarea mea nu va avea probleme in recuperarea cadavrului si/sau debarasarea lui, cat si probleme de logistica de genul care cate prosoape ia si pe unde, numarul de oameni care vin, si numarul de cersetori permisi pe metru patrat. Ar trebui normati mai ales astia, ca se pare ca numerele flucteaza prea rau ca sa fie facut un cod serios. Suspectez ca depinde si de faza lunii cumva numarul acestora si varsta.

Si in alte stiri, de curand am reinceput sa mananc carne. Astfel reintru pe fagasul normal al oamenilor cu intelect, si ma indepartez strategic de zona in care faceam degeaba flotari ca corpul imi devenea din ce in ce mai anchilozat. Suspectez ca nici regimul chiar echilibrat nu a ajutat. Azi am mancat sarmale si au fost bune. Foarte bune. Si prajitura. Care a fost mai buna.

Si o alta stire de utilitate maxima: a fost anuntat noul focus pentru 2011. Se gasesc niste poze pe net si arata promitator. In continuare nu ma pot decide care mi-ar fi o masina potrivita, dar aspir la un mclaren f1, pentru simplul motiv ca gordon murray a fost probabil cel mai debil proiectant-inginer de masini al tuturor timpurilor.

Si iarasi ma doare capul

Prima durere de cap pe anul asta.

Tampla stanga usor pulsatila, cu mici perioade de oscilatie puternica, si mai mari perioade de praguri constante.

Prima data pe anul asta cand merg in zig zag fara sa vreau asta si fara sa ma feresc de lunetisti imaginari.

Prima data cand imi sustin capul cu mana ca sa fiu sigur ca nu cade.

Prima data pe anul asta cand imi doresc sa experimentez viata pe alta planeta.

Prima data pe anul asta cand ma gandesc cu groaza cate proiecte ar fi trebuit sa fac in vacanta asta scurta si mizera.

Prima data cand ma gandesc ca poate ar fi bine sa ma indragostesc si anul asta.

Prima data cand am impresia ca maine va fi o zi mai oribila decat azi.

Se anunta un an bun totusi, din moment ce abia in a doua zi am avut prima durere de cap.

Am rupt norma

Pana acum etalonul filmelor proaste era reprezentat de killer clowns from outer space.
In aceasta seara un nou prag a fost atins.

Nu stiu cum se face, dar desi am peste 100 de filme oarecum bune pe hard, ajung sa ma uit in rarele momente cand ma uit la filme, numai la filme fantastic de proaste.
In teorie nu aveam cum sa dau gres, combinatia de sf horror si john carpenter nu avea cum sa nu fie decent cel putin. Dar se pare ca m-am inselat. Teribil de rau inca.
E cu ice cube filmul. Asta poate spune multe, dat fiind faptul ca acest individ nu poate juca roluri cat de cat umane, trebuie sa fie doar tipul batut de soarta, intotdeauna rau dar cu o parte buna ce si-o va dezvalui doar unei gagici bune cu care se impusca. Chiar si coloana sonora a filmului e facuta de john carpenter. Un amestec dubios de tehno cu rock si cu cate o orga electronica in momentele de suspans maxim. Suspansul maxim insa nu trebuie sa induca in eroare totusi, dat fiind faptul ca traiesc zilnic mai mult suspans in momentele cand deschid geamul si constat ca nu se intampla nimic interesant afara.
Refuz sa mai arunc cu rahat in filmul asta, ca-i pacat de atata rahat. Macar filmul cu clovnii se vroia o tampenie, asta se vroia film horror serios, si pe chestia asta da magistral cu mucii-n fasole, dovedind inca o data ca nu-i bine sa faci scenarii pe wc.

Pot insa sa arunc putin cu rahat pe ideea ca fantomele pot muri daca le impusti sau dinamitezi. Da-o naibii de treaba. Adica....da-o naibii de treaba. Ceva imaterial moare de la explozii? Desigur, pentru ca totul se intampla pe marte. Si pe marte se stie ca fantomele sunt alergice la explozii.

Singura chestie din film care avea vreo noima era faptul ca rolul principal se droga constant. Asta poate explica multe. Chiar foarte multe.

Regret timpul pierdut cu acest film, mai ales pentru faptul ca m-a luat si durerea de cap. Atat de prost a fost. M-a dezamagit carpenter, acuma nu mai pot sa vad the thing fara sa imi amintesc de mizeria asta ordinara. Ghost of mars se cheama daca n-am mai precizat. Feriti-va de el ca de magarus, mai mult de atat nu pot face. Chiar si numele imi parea bun, ca-mi place inghetata mars. Odios. Oribil. Dezgustator. Bleh.

E dumnezeu femeie?

Ii dau dreptate anei, de fiecare data cand intarzie ma abordeaza personaje ciudate, si-mi dau o noua idee pe care s-o rumeg in cursul de metal.
Azi de exemplu am fost abordat de doua coreence foarte simpatice, care se straduiau intr-o romano-englezo-gestico-ceva sa imi explice ca au de promovat o religie, sau facut un proiect pentru scoala. Sincer sa fiu inca n-am inteles exact ce vroiau de la mine, dar m-a amuzat teribil ideea cu care veneau. Si mai ales m-a amuzat teribil surprinderea totala cand le-am zis ca stiu conceptul de elohim si dumnezeire la plural, dar pana sa intru in detalii danikene a aparut ana, si deci a trebuit sa tai conversatia din scurt. M-au si invitat la ele acasa sa discutam mai mult despre asta, dovedindu-mi din nou cat de sexi si cuceritor sunt fara sa inteleg mare lucru din ce zice cineva. De fapt, eu nu inteleg mare lucru din ce zice orice om, damite intr-o limba amestecata cu o pronuntie comica.

Totusi in pliantul care mi l-au dat coreencele romanizate, era pusa o intrebare, si tehnic vorbind, inca e pusa aceasta intrebare, caci fata de pliantele obisnuite care ajung aruncate in cel mai apropiat cos, asta a ajuns pe biroul meu. O intrebare dubioasa, care se regaseste si-n titlul acestei mici povestiri. Este dumnezeu femeie? Asta plecand de la simpla idee (din ce scrie in pliant) ca dumnezeu are un sex. Si ca a creat atat femeia cat si barbatul. Bine bine, dar tehnic vorbind a creat si hermafroditii, si oamenii cu doi cuci, si alte atrocitati regasite in "documentare" germane vazute in liceu. De ce n-ar fi dumnezeu o femeie cu 3 sani si un cuc? Daca femeie se numeste aia. Mi se pare dubioasa problema. Si chiar stupida. Daca ar fi sa aiba sex, sa zicem totusi ca ar fi femeie.
Si sa zicem ca ar arata bine. Ar fi chiar buna.
Imi place sa cred ca dumnezeu s-ar personifica intr-o femeie buna rau, pentru ca pana la urma, dumnezeu e bun, indiferent de sex, si deci daca e femeie e buna. Plecand de la aceasta ipoteza, si adaugand ipoteza ca ce-i frumos si lui dumnezeu ii place, trag concluzia ca nu numai dumnezeu e femeie, dar e si lesbiana. O lesbiana buna. Este stiut si faptul ca dumnezeu este omniprezent. Deci chiar si-n aceasta clipa, este langa mine. Ceea ce-mi explica ideea ca sunt bantuit de un cuplu lesbian.

Teribil asta, dumnezeu are sex. Da are sex, si parca era masculin si il chema atum. Si dupa ce s-a masturbat a ejaculat toate constelatiile, fecundand practic vidul, si dand viata universului altfel in repaos. Dar pe acelasi principiu poate atum era femeie, dar asta n-ar schimba chiar mult restul mitului. Poate doar cantitatea de constelatii.

Dar da, daca ar fi sa-mi imaginez un zeu suprem, ar fi sub forma unei femei, pentru ca femeile trebuie iubite. Desi ma doare capu si s-ar putea sa nu fiu tocmai coerent in aceasta idee, si nici sa acord vreo mare doza de sens acestor fraze. Asta-i pe post de disclaimer. Pe post cand nu-s reclame, ca-n rest ducem pionierul la ecluza, si coboram mosu-n beci, unde-i vin mult si bun, bun ca singural de la bunuri, aflate momentan in posesia unui vechi zeu, atat de vechi c-a facut mucegai si-a expirat, dupa care a urcat pe scara la ceruri de unde l-a luat elicopteru si l-a aruncat direct in canal. Unde sobolanii mutanti inca antreneaza testoasele mutante adolescentine. Ma intreb cand se va sfarsi antrenamentul cu ce va culmina. Poate renunta la carapace si ies si ei in oras. Sau ele ma rog, desi dilema sexului se aplica si la testoase.

Si in alta dezordine generalizata de idei, am luat oficial vacanta. Voi sarbatori cu o durere magistrala de cap, asta desi nu am stat la cursul datator de viata dupa moarte si formulare dupa termen, adica menejiment. Deci am mai eliminat o cauza a migrenelor, si se pare ca nu era menejimentul. La naiba, preferam sa injur materia asta si sa ma gandesc ca de la asta mi se trage. Sau macar sa mi se traga un glont in cap de la asta. Rog frumos. Astept provincia. Acasa. Cu paine si sare. Si niste vin cateodata. Dar numai cand afara este bolta instelata si strada uscata.

Ba da!

Nu-mi place sa aud ca tara se duce de rapa. Ca degeaba votam ca mai bine ne anulam votul. Ca mai bine votez un cactus (totusi imi place inca ideea de a vota un cactus). Ca mai bine plec din tara pe vecie. Mie imi place tara asta. Si-mi place ca totusi se misca lucrurile in directia buna. Foarte foarte incet si timid, dar tot se misca. Si e bine! Macar optimisti sa fim, chiar daca lucrurile nu stau stralucit. Suntem totusi in plina criza sau recesiune economica (nu m-am prins care-i diferenta si in care exact suntem si noi, cert e ca n-am bani de jaguar xfr din bursa, deci tind sa cred ca totusi nu suntem in boom economic, mai degraba in kaboom economic), e normal sa fie mai infect pe aici pe acolo. Dar totusi nu inteleg de ce sa-ti anulezi votul. De sa votezi oameni imaginari, sau pe tine insuti, sau pe toti. Singurul nostru drept in democratia asta si-l aruncam pe geam. Pentru a demonstra caracter sau vointa individuala. Da domne, le-am tras-o, m-am votat singur, acuma sigur o sa se oftice! Logic fail.

Nu sustin ca am ales chiar tocmai pe unu care va ajunge foarte departe in ierarhie (l-am votat pe remus, pentru simplu fapt ca-mi place ce vorbeste, si ca pare chiar uman, fata de rosii sau lamai cum foarte inteligent au fost prezentati candidatii in exitpollurile neoficiale dinainte de inchiderea urnelor), dar macar am votat pe unul chiar real. Mi-ar placea sa cred ca peste vreo 15 ani imi va intoarce favorul, cand voi candida si eu la cotroceni. Singura diferenta e ca imediat as face referendum propunand sa transform pseudo-democratia asta in regat. Ca eu vreau sa fiu rege, nu presedinte. Si cred ca publicul ar fi de acord cu un nou rege mihai. Promit sa fiu un rege bun si marinimos. Dar si nemilos cu cei ce incalca legea. Si as face ilegale popcornurile cu branza, si jeleurile facute din vaci (macar sa stiu ca daca tot imi fac de cap cu jeleuri, sunt artificiale pana la capat). Si de asemenea as ridica o cetate in bucuresti. O cetate trebuie sa recunoastem ca lipseste total din peisajul multicultural din capitala. O cetate epica, medievalo-tehnologica, construita in cel mai pur spirit m-tron si blacktron. Completa cu navetele spatiale aferente. Un adevarat tribut adus dacilor de odinioara, in forma neo-retro-lego-inspired-moonbase.
Promit sa fiu un rege bun. Mostenitorii mei nu garantez, asa ca poate ca ultima actiune voi instaura din nou democratia cand voi fi pe patul de moarte.

Ceea ce imi aminteste ca poate zilele astea-mi incerc din nou soarta, sau de fapt, incerc sa-mi aflu soarta, ducandu-ma iar spre un neurolog si sperabil obtinand o trimitere spre un rmn. Ceva trebuie sa fie in craniul meu, ca altfel nu-mi explic migrenele epice ce-mi tot dau tarcoale. Sper la un scenariu mega futurist, de genul sa gaseasca cineva ceva total inexplicabil, gen un aparat dintr-un material necunoscut, care sa-mi permita sa comunic cu o rasa inteligenta. Sau inca un organ bonus, sau o placa metalica, sau ceva comic, gen o lingura. M-as plictisi teribil sa aflu ca de fapt am sinuzita (desi sunt ferm convins 100% ca n-am asa ceva si ca este imposibil improbabil si de cacat sa am asa ceva). Vreau un scenariu fatalist epic si fantastic. Vreau ceva mai mult decat ceva banal. Vreau sa mor cu stil !

Inelul

Lupta a fost epica. De la circa 1400 pana la 2245. O lupta cu destinul insusi. O lupta cu mine si cu demonii mei interiori. Cu chiu cu vai m-am lasat atras in capcana desfasurarii ultimei lupte galactice. Gipsi e de vina. Si nu stia ce sentimente de dominatie globala a starnit. Cu naivitate a propus acesta lupta spatiala. Ca sa nu jucam pentru ultima oara acest boardgame (nb: twilight imperium, il vindem daca e cineva interesat) fara vreo miza tentanta, am propus ca miza un inel gasit ca premiu pe un pachet de jeleuri. Un inel verde al puterii. Un simbol al stapanirii absolute in univers si al puterii infinite a purtatorului ce a devenit imparatul galaxiei.
Si am castigat. Desi vali mi-a mupt rufa in mod repetat pe dreapta, gipsi n-a avut nicio scapare in stanga. Si folosind tactici complet neortodoxe (hacking) am castigat cu fix 14 puncte. Inelul este al meu acum. Numai al meu. Ma pot desfata in gloria mea eterna. Inca ma scald in propria-mi victorie epopeeica, dat fiind faptul ca e singura, prima si ultima oara cand jucam acest joc pana la capat (desi ce-i drept, am cam anticipat finalul cu o runda).

Dar lasand luptele imaginare desfasurate pe carton pe o planseta intr-o sufragerie dintr-o tara mica dar frumoasa dintr-un mic continent batran dar frumos pe o planeta mica si albastra dintr-un sistem solar mic si adorabil dintr-o constelatie mare si laptoasa, ma simt bine ca am castigat. Ca am rezistat mai ales pana la sfarsit. Un fel de triumf personal asupra lenii supreme ce guverna acest joc odinioara. Rabdarea a infrant de fapt inamicii, nu eu personal.

Am vazut intr-un final into the wild aseara. Un film recomandat din toate directiile de toata lumea ca fiind un film deosebit. Este un film dragut, cu incarcatura sentimentala din cauza faptului ca e bazat pe evenimente reale. Prestanta actorului este sanatoasa, si prestanta ursului merita un os. Sentimentele de mila insa nu a reusit sa-mi starneasca in aceeasi masura cu sentimentele de "doamne ce palma i-as da astuia". Cum sa te duci in mijlocul salbaticiei fara harta? Cum sa alegi sa iei carti de literatura in schimbul unei harti, un element elementar de orientare? De busola nu zic, intrucat data trecuta am uitat-o si eu acasa, si mi-e rusine sa-mi fac autocritica publica. Nu inteleg nici ideea in sine de a fugi de probleme. Inteleg nevoia de a te refugia cateodata din calea societatii, dar eu am inteles ca motivul principal a fost rebeliunea fata de parinti, nu fata de societate. Fuga de caminul bulversat de certuri si destramari repetate. De minciuni si deceptie. Nu pot sa afirm ca inteleg. Empatic incerc sa ma pun in pielea personajului, dar probabil n-as fi reactionat chiar asa. Mai ales n-am inteles de ce a donat banii care-i avea (sau ars) din moment ce ulterior a trebuit sa munceasca sa-i castige. Muncind mai mult sau mai putin legal, deci nu se pune problema de munca dreapta, si ban cinstit muncit. Muncind la negru nu mi se pare ca s-a mantuit in vreun fel de problema lor. Daca era absurd macar sa fie pana la capat, sa se duca doar in pielea goala in salbaticie. Sa vaneze cu arme improvizate din bete si pietre. Sa se intoarca la modul primitiv si descoperirile elementare. Dar daca tot renegi tehnologia, de ce nu renegi si piatra slefuita ca fiind tehnologie? De ce nu renegi si hainele? Inconsistente in mentalitate? Dileme si ironii proprii? Nu inteleg ipocrizia asta. Fie ai o gandire pana la capat, si renunti la toate bunurile lumesti pentru a-ti gasi adapostul si menirea in lume, fie te integrezi pe o cale de mijloc, impacand lumea contemporana cu proprile cautari. Fie nu cauti nimic, dar asta nu prea e o varianta pentru nimeni cred, desi e foarte la moda daca nu-ti pui problema originii si destinatiei. Ma asteptam sa ma dea pe spate filmul. Sa ma impresioneze prin complexitate si motivatia cautarii naturii. Dar nu, protagonistul se multumeste la a gasi un autobuz dezafectat, si a locui in el un timp x. Pai daca tot a renuntat la bunurile lumesti, de ce apeleaza la un mijloc al tehnologiei moderne? Chiar si o carcasa din tabla, tot tehnologie moderna este. Oamenii astia ar trebui pocniti sa-si puna in ordine gandurile. Sau sa-si dea un defrag (vorba unui viitor arhitect).
Mi-a placut, dar nu in mod deosebit. Mai mult mi-a placut faptul ca eddie vedder, solistul de la pearl jam, s-a lansat astfel cu un album solo foarte frumos. Desi nu prea avea mare legatura cu scenariul sau filmul pe de-a intregul, arata ca tipul asta e chiar tare. Bravo lui.

Si inca o completare, am visat ca mergeam spre haleala (locul ala mistic unde mancarea e vesnic buna, ardeiul iute e vesnic iute, si oamenii sunt vesnic amabili, indiferent catre intrebari le pui vesnic) intr-o mazda 6 (nu fac reclama, dar asta am visat) care pe langa modul demential in care mergea, putea decola. Si la bordul ei in aer am zarit cum se construieste un baraj imens in bucuresti (spre pantelimon), si un fel de fundatie gen pilon de cam 5 km diametru inspre gara de nord, unde se turna beton ca o pasta de dinti intr-o galeata epica. Poate am visat viitorul si ni se pregatesc lucrari de constructii epice in bucuresti. Tare mi-ar face placere sa particip activ la ele (sau la proiectele lor). Si tare mi-a placut mazda cu capabilitati de decolare si aterizare verticala. A fost asa de dreamy incat inca visez cu ochii deschisi la ea, asa alba cum era. Cu scaunele moi si pufoase. Cu suspensia mai dura ca o armatura pc60. Cu motorul mai avid de turatii decat un hamster pe steroizi. Uh ah.

Copaci!

Tocmai am terminat de frecat cada. Lupta a fost apriga, si pagubele au fost de ambele parti (mi-am cam ars chimic mana), dar a meritat. Dupa lupte seculare ce au durat cateva minute in sir, s-a ajuns la o victorie totala.

CADA 0 - DOMESTOS 1

Si acum ma pot spala linistit si curat, curatindu-ma atat trupeste cat si suflestete in ceea ce a fost adineauri o baie de substante corozive active. Cu putin noroc n-o sa supravietuitesc dupa urmatorul dus. Umanitatea poate doar spera.

Pentru cei ce se intreaba daca mai vine sau nu apocalipsa, am o veste: Vine. Asta intrucat ieri am fost la frizer. Si m-am tuns la altceva decat lama. Sper ca oricine citeste asta statea jos, ca sa nu intre in coma de acest soc total. Si mai adaug ca desi am par, desi inca aspir la statutul de chelie permanenta si totala (este un statut social, avea un sens cand mi-a trecut prin cap, desi acum s-a dus undeva cu baia acida in cada), imi place. Mi se pare ca sunt foarte sexi. Si nu doar mi se pare. Si sunt foarte sexi. Mai sexi ca niciodata. Bine poate eram mai sexi cu chelie, dar nu asta-i important acum. Deci vine apocalipsa. Eu m-as pregati riguros.
Interesant e ca m-a tuns un viitor hairstilist. Atat de viitor incat momentan este doar aspirant si foarte perseverent. Si stia si toate versurile de la melodiile play & win de la radio (da, au versuri. si da, le stiu si eu, si nu, nu sunt cocalar, si da, el cel mai probabil era cocalar). Si ma face sa ma intreb, oare acesti oameni care nu stiu diferenta intre rap si trepanatie (discutia e mai amuzanta daca o povestesc pe viu, scrisa nu are farmec, ideea consta in motivatia unei chelii in ideea trepanatiei si ce a inteles hairstilistul ca inseamna acest cuvant), stiu ca pot sa faca diferenta intre om si mutant? Ca pot sa faca un om mai frumos, si altul mai urat? Si deci au in maini intreaga soarta a umanitatii prin doar o foarfeca?
In caz ca n-am fost suficient de explicit, daca un om este suparat pe cum arata, se poate supara suficient de tare incat sa-si verse nervii pe umanitate. Sper sa nu afle aceste amanunte frizerii din toata lumea, incat isi pot face o societate secreta prin care sa controleze lumea. Sau exista deja si tocmai m-am impiedicat de cel mai epic si tainic secret pe care parul a reusit sa-l produca vreodata.
Probabil d-aia e bine sa fiu chel, ca sa fiu independent si autonom fata de aceste bestii de oameni cu mentalitati dictatoriale globale. Ma sperie si ma dezgusta numai gandul, sa ne conduca lumea niste taietori de par. Ce urmeaza? Sa ne conduca si gunoierii? (de fapt parca fizz era gunoieri, si el are porsche. My god it's happening already!!)

Nevertheless am ramas singur. Din toate punctele de vedere. Ma simt lasat in instanta fara potiuni. Si asta desi am 3 energizante in frigider. Toate ieftine si proaste. Si cu abilitati magice. Dar poate fi bine, intrucat apreciez intotdeauna linistea inducatoare de paranoia. Sigur asta e cauzata de cs si energizante, dar nu voi renunta la aceste 2 elemente doar pentru a ma feri de spaime imaginare. Imi place sa fiu speriat. Sa-mi simt pulsul crescut si inima incercand sa-mi evadeze din piept ca un alien aflat in gestatie in cutia toracica. Desi descrierea asta-mi aminteste mai mult de alte sentimente decat de frica, oricum cred ca sunt legate cele doua, intr-o simbioza tainica de cunoscut si necunoscut. De adrenalina explorarii si lipsa controlului total asupra organismului. Instincte animalice si in acelasi timp evoluate. Atasament, spaima, party maximum. O combinatie cretina si oarecum periculoasa. Dar revenind la ideea de baza, nu am inteles niciodata imensitatea lumii. Imi imaginez constant ca daca eu nu sunt intr-un loc, acel loc nu exista inca. Sau exista intr-o alta forma de existenta, intr-un fel de dimensiune paralela. In lipsa observatorului, lumea respectiva nu poate exista. Un fel de randare pe zona explorata in momentul de fata. Cam asa ceva ma gandesc ca se intampla. D-aia nu-mi pot explica exact unde-i fratimiu in clipa asta. Din tot ce stiu eu a intrat intr-un fel de portal (sa-i zicem mondeo) in parcare, a disparut, si va aparea din nou prin decembrie (probabil prin acelasi portal). Si intre timp, orice forma de contact cu el, poate fi emulata de un soft foarte inteligent. Nu am incredere in pixeli sau posta romana, ambele sunt inselatoare. Ma sperie numai gandul ca este in alta dimensiune unde o armata de clovni din spatiu se pregateste de invazie. Si nu sunt amuzanti. Nici macar dragalasi. Sunt doar foarte foarte alcoolici si inapti. Poate sunt plini de bomboane insa si putem juca pinata cu ei, caci intotdeauna mi-am dorit sa lovesc un clovn cu o bata sa vad daca ies bomboane din el.

Ramane de vazut ce este de facut, cert este ca acum trebuie sa frec si wcul.

Fa duda, munte-duda!

Sunt ametit. Chiar foarte ametit. La nivelul la care trebuie sa cam stau jos ca sa nu cad jos. A naibii forta gravitationala, nu poate actiona si ea mai haotic? Ar fi mai distractiv sa cazi ba pe podea, ba pe tavan, ba pe perete, ba pe geam. Cam greu cu echilibrul in momente critice (interactiunile cu baia imi dau emotii la acest gand), dar o variatie ar fi binevenita. O sa fac o cerere in acest sens spre o entitate superioara.

Am renuntat la ideea de a mai improviza la teorie la examene. So far so good, am luat dinamica. Cu o nota nu chiar neglijabila chiar. Dar nu-s mandru de mine, ca stiam ca sunt capabil. Sunt insa foarte mandru de ana (al care link catre orice pagina de facebook/hi5 nu-l voi pune din motive logice) ca a reusit sa ia statica. Astept cu nerabdare statica II si dinamica. Ca astea mi-au placut mai mult decat statica I.
Si asta ma aduce in alta dezordine de idei la problema ce ma tot roade de cateva zile.
Cine dracu a facut programa asta? Am facut 2 ani de materii complet, adica COMPLECT inutile. Mai bine incepeam facultatea direct in anul 3. Cred ca ieseam mai castigati ca timp si spatiu. Si nici nu ne mai calcam in picioare pentru sali libere si laboratoare de limbi straine. Dar parca mi-a mai murit spiritul razvratit de azi dimineata si pana acum. Sau e de la faptul ca se cam invarte incaperea cu mine. Si nu, n-am alcool in sange. Si nici vreo alta substanta luata cu buna stire in scopul ametirii.

Aseara stateam in pat cautandu-mi linistea si pacea si gandurile-mi dadeau tarcoale si regretam faptul ca am inchis calculatorul, ca as fi putut sa deversez o gramada de mizerii pe internet, eliberand practic balastul de idei stupide care-mi veneau inainte de examen.
Gen ideea terminatorilor sub forma de copii nou nascuti. Perfecti pentru a fi lasati la mila oamenilor, si perfect pentru a-i omori pe acestia. Oameni pot fi distrusi usor prin mila. Sentiment cam primordial si care te lasa instant fara aparare. Totul e sa fie acolo prezenta, si nu indepartata de ani de schije si lupte cu roboti. Dar daca iti pierzi mila, nu-ti pierzi practic o parte din umanitate? Empatia prin care tot definesc oamenii? Si daca-ti pierzi umanitatea, nu devii tot robot, si practic pierzi lupta impotriva robotilor? Poate ar trebui sa ma uit la ultimul film terminator ca sa-mi raspund la aceste intrebari intrebatoare.

Vreau un scaun de S pentru calculator. Cu tetiera si cotiere. Si masaj si ventilatie. Si volan. Si schimbator manual in H. Si pedale. De fapt, cred ca vreau toata masina. Si de fapt, am loganul pe mana, as putea sa ma duc in el, dar n-am net in logan. Este tehnologic depasit din acest punct de vedere. Dar pe de alta parte, daca as deschide un notepad unde sa scriu acest entry, chiar si offline, contribuind candva la internet, as crea internet, si deci as genera o bucata din internet. Si asta poate fi bine. Sau poate fi foarte rau.

Vreau sa fug. Nu stiu de ce sau cand sau unde. Sau daca am de ce sa fug. Dar ma gandesc ca mi-ar prinde bine ca antrenament pentru cand va fi lumea postapocaliptica si voi fi nevoit sa fug de cainii mutanti din cartier, in cautarea hranei neafectate de radiatii. Si probabil ma voi impiedica de asfaltul viu si ma vor manca de mort cainii mutanti. De mort pentru ca sunt slabe sanse sa supravietuiesc unui atac nuclear. M-am testat si se pare ca sunt destul de vulnerabil la foc si pucioasa. Nu-mi ramane decat sa fac fapte bune ca sa nu ajung in iad. Unde e mult foc si pucioasa. Si-mi scad si rezistentele din obiecte cu peste 50% din cauza scenariului asta tampit si problemelor de echilibrare ale jocului. Si probabil n-au nici un drop rate frumos in iad. Dar pe de alta parte avand o eternitate la indemana, sigur gasesc niste obiecte misto rau in iad. Cu care sa desfintez demonii si sa gasesc si iesirea din nivel.

Azi stand pe balcon la bunica si jucandu-ma cu o bucata de prefabricat si o surubelnita (eram intr-un moment de fade out foarte adormit si nepasator, se poate intelege care era gradul meu de concentrare in clipa respectiva, si ce faceam cu surubelnita si prefabricatul de beton) am avut un moment de clarviziune in care am constientizat pentru prima oara ca un copac este o fiinta vie. Parca se misca dintr-o vointa proprie, si nu doar din efectul coanda al vantului sufland puternic in frunze. Parca ceva rezona din el cu restul mediului. Cumva acel copac care e acolo de cand am fost prima oara la bunica, si deci sigur m-a depasit in varsta biologica, si care nu m-a impresionat niciodata, azi a reusit sa-mi atinga o coarda. Undeva in mine am simtit ca este o entitate vie. Ciudat sentiment sincer sa fiu. Parca mi-a dat cineva o palma din dosul ratiunii. Probabil mi se trage de la faptul ca in clipa respectiva, pe masura ce ma jucam cu structura prefabricatului (se vad deja armaturile iesind pe alocuri, fisuri adanci etc) ma gandeam cum curge lent betonul, si cum lucreaza la nivel molecular fiecare particula de materie. Si cum miscarea browniana are loc si in ceva care pare foarte solid si compact. Niciodata n-am reusit sa-mi asum bine aceasta idee. Cum ceva care este solid de fapt este tot o retea spatiala de corpusculi disparati si intr-o miscare continua. Parca ceva nu vrea sa-mi dea pace din aceasta idee. Microcosmosul ma depaseste prin complexitate mai ceva ca macrocosmosul. Si de fapt daca stau sa ma gandesc nu-s asa de diferite. Se joaca doar cineva cu un scale din cand in cand, intr-un autocad al vietii. Unde nu sunt cote, si nu se da niciodata purge. Dar poate se va da candva si un purge.
Intrebarea este cine opereaza programul. Dar mai ales, cine a facut programul? Pe ce ruleaza acest program? Si cine a facut partea fizica pe care ruleaza? Are parte fizica? Noroc cu xkcd si ideea de binaritate la nivel biblic care doar din pietre poate programa un univers intreg. Si fara buguri. Si unde niciodata fluxul nu se intrerupe, si nu se ramane niciodata fara memorie. Am uitat de la ce idee am plecat. Dar acum imi amintesc ca am lasat ideea telekineziei sa-mi scape in momentul in care m-am lovit de o mare problema. Sa fiu una cu universul. In toate cartile de chaos magick am gasit aceasta problema. Sa fiu una cu universul. Nu sunt una cu universul oricum? Trebuie sa-l percep in forma lui atat macro cat si micro scopica? Sa reusesc sa am o viziune titanica de ansamblu asupra mediului ce ma inconjoara? Are vreun om aceasta capabilitate? Sunt cumva dezavantajat tehnologic de lumea fizica ce ma inconjoara si de gandirea binara ce mi s-a format prin ani de lego si fizica? Desi imi place mult fizica, trebuie sa recunosc ca n-am inteles niciodata cum se bat cap in cap niste idealizari si modelari. Si pe chestia asta in facultate m-am cam indepartat total de la idee. Macar asa sunt impacat cand ni se preda o amortizare ideala la dinamica, si pe urma ni se prezinta probabilistica generala si complet haotica a betonului. Un material atat de random incat nu poti aprecia niciodata foarte precis cum se va comporta. Mi se pare enervant, raman la metal. Desi imi place si betonul. Cu mult usturoi. Orice e mai bun cu mult usturoi.

.at pwnz

Da, am iesit din tara. Din nou.
Am mai trecut prin astfel de situatii si inca sunt viu. Si inca imi place tara in care traiesc. Nu in modul in care as face dragoste fierbinte cu blocul, ci la modul in care as imbratisa patimas muntii, dealurile, vaile, si asa mai departe. Despre mare nu ma pronunt, intrucat ultima data cand am vazut-o era intr-o noapte friguroasa de martie. Parea frumos ce-i drept. Bate vantul si era frig, dar cu toate astea avea un aer aparte. Un aer mistic aproape. O bolta instelata, o plaja pustie...eh, treburi trecute.

Cumva iar m-am abatut de la subiect. Daca exista. Dar daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. Frumoasa austria. Foarte foarte linistita. La modul dupa ora 6 nu mai iese nimeni si nimic viu din case. Linistea se asterne ca o patura de ignoranta si toata lumea e fericita ca nu se poate intampla nimic rau. Viata nu trebuie sa cunoasca partea intunecata. Imi amintesc constant de povestiri starwarsiene, si de lupta eterna intre bine si rau. Si intre lumina si intuneric. Si cum cavalerii se temeau de simpla prezenta a intunericului, si refuzau sa-l accepte in vietile lor. Lipsa echilibrului. Straniu... Si totusi mi-a placut Austria. Pentru ca are multi munti. Si mi-am atins limita de capacitate de urcare. Sau mi-am pierdut de tot antrenamentul, din moment ce am obosit in halul in care am obosit la urcarea de aproape 7 ore. Ceea ce da, nu e chiar mult, si stiu asta. Poate ar trebui sa incep sa alerg sa-mi reintru in ritm. Dar din considerente de echilibru nu stiu cat de sanatoasa este aceasta idee.

Barem totusi am ajuns cu fratimiu la 3006 m. Si a fost frumos. Superb chiar. Am mers pe un ghetar. Mi-a alunecat picioru intr-o bucata din ghetar. Prima data cand chiar am simtit ca puteam sa ma mai duc mult si bine. Zapada insa nu mi-a venit de hac. Si nici incalzirea globala care a permis aceasta subductie in zapada/ghetar. Muntele ma face sa ma simt pufos. Mic si pufos. Ca un fel de soricel. Numai ca mai pufos. Ma face sa ma simt neputincios in calea naturii. La mila muntelui. Un joc de vointe in care doar cel mai incapatanat poate castiga. Si cel mai destept cedeaza intotdeauna. Psihic cel putin. Dar esuarea nu era in plan. Si mort copt tot ajungeam cumva la 3000 m, numai de al naibii ca am inceput acel traseu. Putea sa dureze si 8 ore si tot ajungeam. Ceea ce denota faptul ca inteligenta mi-a scazut brutal in ultima vreme.

Mi-a mai gadilat oarece simturi si modul in care asfalteaza drumurile alpine nemtii astia. Nimic nu poate fi mai distractiv decat sa conduci mai vartos pe un drum de munte, fara gandul ca s-ar putea sa iei o groapa epica intr-o serpentina. Ar termina distractia destul de brusc si n-ar fi de dorit nu de alta. Inca imi place sa conduc. Sentimentul de putere, de control, de viteza. Adrenalina care iti invadeaza sistemul nervos intr-o depasire. Mirosul de frane incinse cand te opresti sa iti dezmortesti un pic picioarele. Totul se imbina asa de armonios intr-un cocktail atragator de putere si dominatie. Ceva care poate face apel la instinctele primare masculine de a ucide si domina. Ceva primordial si cumva modern. Si miracolul tehnologiei care a produs bestiile astea pe 4 roti. Care bestii nu stiu, ca n-am condus masini cu peste 125 bhp, dar in sine ma incanta si simplul motor. Cum reusesc oamenii sa scoata placere dintr-o bucata rece de metal si niste combustibil ma depaseste. Dar le multumesc inginerilor. Fara ei viata ar fi infecta si blocata cumva in evul mediu.

Si azi am fost intr-o alta aventura epica insotit de camarazi. Respectiv intr-o mina de sare. Slanic Ph mai precis. Ideea a picat foarte bine, intrucat chiar este epica. Am asteptat epic de mult, si este destul de cocalarizata zona, dar dincolo de asta, constructia in sine este chiar impresionanta. Precum castelele subpamantene ale piticilor din rpg-uri, si in realitate ale oamenilor cartita, mina chiar are un aer epic. Daca era doar un pic mai inalta si mai prost iluminata (sau deloc), ar fi fost absolut geniala, intrucat intreaga structura denota o seriozitate mistica. O asemanare buna ar fi catedralele gotice care te fac sa te simti mic si lipsit de orice protectie in fata unei entitati supreme. Asa insa, iluminata si cu cocalari jucand fotbal, nu este chiar o minunatie sa te dea pe spate sa te faca pachet si sa te arunce in rau, dar totusi merita. Sau am eu in cap prea multe epiciziari rpgistice. Probabil nu intamplator am visat demoni si lupte infernale cu acestia (intr-un stil pur medieval desigur).

Si intr-un final as putea preciza ca astept cu nerabdare apocalipsa, invazia de zombii/extraterestrii, sau de ce nu, examenele sa le iau cu bine. Intrucat nu mai am stare si vreau sa fug din localitatea asta.

Sunt slab.

Asta-i adevarul. Mai bine nu mi-a spus-o nimeni niciodata. Si nu pot fi de cat de acord. Poate nu fizic, dar sunt slab. Si doresc sa cuceresc lumea cu atitudinea asta.
Sa cuceresc lumea incercand sa impac pe toata lumea si sa nu renunt la nimeni. Niciodata nu mi-a placut ideea ca cineva trebuie sacrificat. Ca pentru armonie unii trebuie sa scindeze din grup. Ca pentru pace, trebuie sa te pregatesti de razboi. Asta e, se pare ca budismul m-a invins pana la urma. Si asa m-am certat cu toata lumea, si numai pufos nu ma mai simt. Din contra, cred ca-i prima oara cand sunt trist intr-un mod in care-mi vibreaza putin organismul.

Nu mai reusesc sa cotropesc demonii interiori. Ma trezesc macinat de ganduri si cu mintea pe asfalt. Si evadarea in acelasi timp nu mi-o doresc. Refuz sa accept realitatea probabil. Refuz sa cred ca m-am certat cu 2 prieteni buni simultan. Problemele sentimentale nu se mai pun, se autoinclud in stilul si viteza cu care e scris acest post. Cred ca-mi trebuie o betie crunta. Sau o orgie de sange in stilul unui lan atomic. Dar nu este perioada propice, si singur n-are niciun sens niciuna din aceste activitati. Sau varianta cu un drum nocturn lung si complet inutil pentru umanitate, dar poate util pentru mine. Dieta s-a lovit de un ventilator fiind acum compusa din strict o masa pe zi si sucul miraculos numit party maximum la greu. De fapt poate are sens faptul ca-mi tremura putin din organism, poate e de la cofeina din porcaria aia. Desi cofeina in general nu are efecte asupra mea. Dau vina pe mintea nelinistita si marcata de evenimente recente. Si culmea, sunt complet responsabil de toate aceste evenimente. Eu si numai eu. Si-mi recunosc si vina si responsabilitatea. Si rob zombie nu ajuta. Nici cs-ul ca nu am suficienta rabdare pentru el cumva. Cred in sfarsit ca partea de cs din mine este pe moarte. Intr-o stare comatoasa, astepand o mana sa o scoata din lumea cruda si s-o decupleze de priza fatidica. Test driveul e si el pe moarte, probabil m-am plictisit de insula oahu, de retinut eu nu ma voi duce in Hawaii, ca deja il cunosc pe dinafara.

Nu stiu eu prea multe dar ego-ul meu nu-mi mai sopteste ca sunt zeu. Din contra, acum face misto de mine.
Ma trezesc agasat de multe ganduri. Ma trezesc urand insecte. Ma trezesc cu dureri de spate.
Singura parte buna din toata ecuatia asta delicioasa e faptul ca momentan chiar nu mai am dureri atomice de cap. Desi presimt ca tocmai am cobit si ma va apuca una curand. Sau remediul miraculos inca este in sistemul meu ... si din pacate imi place prea mult unde e ca sa renunt la el ...

Cred ca mai alegoric nu pot fi. Sau direct. Sau sunt incoerent oricum as da-o si as intoarce-o. Nu este o perioada favorabila. Dar imi cer scuze tuturor oamenilor pe care i-am dezamagit intr-un fel sau altul. Promit ca de acum voi fi mai zeu. Si din pacate mai rau ...