May 10, 2010

Rezonanta

M-am intrebat des cand voi intalni fenomenul incontrolabil si inexplicabil care sa ma dea peste cap. Cum voi aborda o situatie complet implauzibila si ilogica si cum voi reactiona cand mintea se va confrunta cu ceva complet ciudat. Cum imi voi da seama de reperele care denota realul? Cum voi stii ca rationamentul meu nu mai are niciun sens si nicio directie?

Din acest motiv m-a fascinat intotdeauna partea oculta. Partea magica. Partea spirituala din viata. Psihicul este cea mai stranie creatie inventata vreodata. Si inventatorul este cel care a inventat sau a fost inventat de propria inventie? Cerc vicios infinit? Oul si gaina? Tom si jerry? Imi plac lucrurile pe care nu le pot intelege, pe care nu le pot digera cu totul, care nu se leaga coerent la mine-n cap. Imi place sa fiu mirat, sa fiu uimit, si caut un fenomen complet inexplicabil. De aceea am si fost in padurea baciului. Sa caut ceva atat de special si de uimitor incat sa-mi ingenuncheze mintea si prin uimire sa ma lase lipsit de orice aparare logica. Lipsit de orice preconcept si ideile existente despre spatiu si timp si despre insasi natura universului. Sa ma lase practic ca un prunc in fata lumii intregi, cu mintea goala si gata sa-mi pun noi intrebari despre natura universului. Si sa-mi pun noi intrebari despre ce este cu adevarat viata, ce este cu adevarat real, si ce este cu adevarat adevarat. Si asa sa-mi redefinesc sistemul de valori, sistemul logic, sistemul functional si sistemul constient. Intotdeauna m-am intrebat cum am putea percepe si o a cincea dimensiune. Ceva dincolo de x y z si t. Ceva care sa se desfasoare in alt plan, si care cumva sa fie strict dependent de restul. Planul subconstient, noosfera, planul mintii si al sufletului, unde toti coexistam si interactionam si care interfereaza cu planurile inferioare constant.

Si inca n-am trait nicio incursiune in supranatural. Nicio posesie de catre un demon negativ si nu protectiv (desi nici cu cei protectivi nu cred ca am interactionat). Nicio experienta vizuala care sa ma scoata din uz, si care sa-mi trimita mintea pe alta sfera. Nu. Nimic din toate astea.

Dar am gasit ceva ce ma scoate din uz. Ceva ce-mi face inima chiar si in clipa in care scriu asta sa-mi bata atat de tare incat s-o simt prin patura. Ceva ce ma face sa ma intreb care este esenta omului daca nu asta. Capacitatea de a zbura la sol. De a dansa fara muzica. De a pluti. De a zambi din nimic mai mult decat un gand. Da, asta mi-a cam dat peste cap conceptele despre scopul si destinatia omului ca fiinta. Poate am stiut asta dintotdeauna, poate tocmai am realizat-o, dar in mod cert nu cred ca exista ceva comparabil. Nicio poezie n-o poate rezuma. Niciun cantec n-o poate insuma. Toti artistii se inseala, nu poti ingradi ceva ce provoaca reactii solare in cuvinte, sunet sau imagine. Simturile nu pot reda exaltarea totala. Corpul uman nu cred ca este capabil sa cuprinda sentimentul. Al meu sigur nu este. Nu face fata si clacheaza. Si mintea inca pluteste dulce si agale simtind doar parfumul...

2 comments:

  1. Trebuie sa mai mergem odata in padurea Baciului

    ReplyDelete
  2. Care mai e sensul? Am gasit deja fenomenul ocult care-mi da orice valoare peste cap si-mi redefineste conceptul de realitate :)

    ReplyDelete