Jun 10, 2009

Creptococus

Epicizarea cuvantului epic a inceput sa-si atinga deformatia ultima si deci sa se rupa de insemnatatea ce a avut-o. Asta pentru ca trebuie sa-mi recunosc infrangerea. A fost o lupta dificila, dar semnele unui esec iminent a fost intotdeauna prezent. Pasarile erau agitate. Cerul era senin. Pestii nu se aratau pe strazi intreband trecatorii daca vor distractie. Gandacii nu mai organizasera nicio conferinta pe teme sociale. Toate semnele erau acolo, si totusi cumva am reusit sa le ignor, si sa sper ca vom castiga batalia ce avea sa fie.
N-a fost sa fie. Moartea a venit intre ciupituri si coate, somnul a biruit si inamicul a ramas neinfrant, razand sarcastic in fata mea.
Ma refer desigur la noul board game achizitionat. Un joc luat dupa criteriul "scrie epic pe el, trebuie sa fie epic!". Bad news bears, chiar este epic. Atat de epic incat m-a facut sa-mi pierd interesul aproape total, adormindu-ma in mod repetat doar la contact vizual. Ma sleieste de entuziasm si puteri mai rapid decat o baba in tanga. Si deci trebuie sa-mi recunosc infrangerea si sa recunosc ca inca n-am acumulat atata plictiseala incat sa am vointa sa invat cum se joaca si cum se castiga acest joc. Pur si simplu ma pierd in detalii, cum ar fi de exemplu jocul cu o navetuta mica de plastic in timp ce produc zgomote de nave spatiale timp de jumatate de ora, imaginandu-mi lupte epice si situatii limita, cu rasturnari tragice de situatii in lantul de putere de la bord (sau in lantul de distributie a energiei termice smt smt smt smt, more tehnobabble smt smt dark side). Si astfel dupa ce jumatate de ora imi imaginez niste lupte groaznice in spatiul indepartat si nebanuit, imi pierd interesul in a sta jos si a-mi imagina doar cum sa castig/inteleg modul de joc.

Si asta-mi da un alt gand trist, respectiv mi se pare ca un joc cu cat este mai complex cu atat iti ingradeste imaginatia. Ti-o directioneaza intr-o anumita carare prestabilita. Poate doar mi se pare, dar la un joc ce ar trebui sa stimuleze imaginatia (ca altfel nu s-ar numi joc), printr-un numar incredibil de ridicat de detalii incepi sa caz in retete de prajituri. Adica in retete de cauzalitate, de tipul "daca x fac y, daca z fac t" si asa mai departe. Ma omoara astfel de principii de gandire. Pe care de altfel suntem indoctrinati inca din scoala sa le folosim in viata. Si intotdeauna m-am blocat in principiile astea la matematica, unde gandirea afara din cutie nu a venit niciodata de la cadre didactice. Poate doar de la tata, dar nu se considera cadru didactic. Prefer un joc minimalist gen monopoly care sa te faca sa gandesti solutii cretine si blufuri neintentionate, decat un mega simulator de dominatie spatiala pe 3 directii (politic militar si economic). De exemplu eu as fi vrut si dominatie religioasa spatiala. Sa port cruciade in numele unei religii inventate de mine, cu care sa ajung sa controlez politic practic toate aspectele vietii, inclusiv modul de gandire. Asta idee de dominatie si control spatial total. Malefic da, dar original nu, intrucat religiile lumii il practica de ceva vreme. Multa vreme chiar. Poate prea multa...

Si ca o ultima intrebare pseudoretorica si dezorientata inspirata dintr-un fluturas primit pe strada "Te iubeste Dumnezeu?". Si raspunsul ar fi, de ce dumnezeule te-ar iubi dumnezeu? Ai facut ceva sa meriti asta? Ai facut ceva in a-l crea tu pe el? Ai fost de acord cu intrarea ta in acest univers/aceasta dimensiune? A fost un lucru din vointa ta sau a lui? Exista iubire platonica intre om si dumnezeu sau te vrea doar ca sa te foloseasca ca pe o jucarie ieftina?

PS: Am visat si un templu aztec in nori, un bmw, si niste cladiri prabusindu-se. Care din astea le voi vedea in realitate si in ce ordine este intrebarea.

1 comment:

  1. Ehehe... Noi stim cel mai bine cum e sa iti folosesti imaginatia pe un board game si sa il dezvolti, sa creezi unul nou :) Ce vremuri... :-<
    De ce nu ti-ai luat din ala cu ferme, pirati etc.? Desi si la alea pana te prinzi ce vor...

    ReplyDelete