Jun 27, 2010

Uneori foarte pufos

Uneori ies din realitate asa cum ies din blog, brusc si pe neasteptate. Si evadez in lumi alternative, in dimensiuni paralele, in vise si cateodata in aceeasi realitate dar modificata in functie de preferintele specifice timpului respectiv al evadarii. Nicio dimensiune nu e la fel, nicio realitate la fel de dulce ca realitatea in care evadez. Nu fug efectiv de nimic, doar tind sa las mintea sa o ia razna si sa-si ia independenta in dinti, declarandu-se in vacanta cand ii se nazare. Nu am stabilit inca un grafic exact al dependentelor factorilor de evadare, asa ca pot sa generalizez ca evadarea mintii este un proces stohastic (si ergotic daca tot am precizat acest cuvant nou si miraculos ce mi-a incantat unul din examene), cu o distributie complet variabila in axele cu came trasate cu linie punct linie punct si de la capat. Care capat? Capatul tramvaiului in care se urca tipul de canta trololol dupa cateva pahare de spritz turnate pe gat intr-o bomba alaturi de prietenii alcoolisti din cartierul uitat de lume in care-si traieste batranetea acum cu pensia intacta dintr-o decizie politica inca nepusa in practica obligatorie de la facultate.

Si iar mintea tinde sa divagheze, sa fuga de spate intr-o curba ce nu o pot vedea, dar pe care o pot controla in momentele in care nu-mi dau seama exact ce se intampla cu trenul de rulare. Oare l-am prins? Oare am bilet? Daca ma prinde nasul fara bilet in trenul de rulare? O sa ma pedepseasca? O sa ma trimita sa repet anul ca pe vremurile bune cand filmele cu vampiri chiar terorizau oamenii si nu-i faceau sa faca intalniri de milogeala sa vina actorii in romania? Nu-mi dau seama, este confuza situatia, mai confuza decat pisica aia lenesa ce se sprijina de marginea patului cocosata de treburile zilnice, nefiind capabila sa se apuce de treaba sa-si termine odata licenta si facultatea, sa devina inginerita in sfarsit si sa intre in campul muncii, sa-si asume responsabilitatile de care fuge de fapt cand ii evadeaza mintea din ghearele cotidianului vandut la colt de strada de un vanzator ambulant ce-si risca viata intre masinile viteziste si tupeiste, masini de altfel care sunt o specie pasnica pana cand se enerveaza si incep sa claxoneze...

Pornisem de la ideea de evadare, evadare din cotidian, evadare din decor, vacanta. Da, asta era, cautam vacanta in analele mintii si n-am gasit decat idei dubioase ce miros ciudat. Nu e chiar asa de uimitoare descoperirea tinand cont ca a fost savarsita intr-un loc care se cheama analele, dar nu asta e important acum. Important e sa ma adun si sa termin odata treburile ce mi-au fost aruncate in fata in graba de viata grabita si agitata intotdeauna. "N-am timp" e sloganul mai nou...
Si ma ia un dor de duca, acum mai mult ca oricand. Sa vad, sa merg, sa ma indepartez de responsabilitati, si sa fiu acolo unde nimic nu ma mai poate afecta, si unde ideea de casa este doar o umbra ce stiu ca va veni iremediabil dupa visul frumos al evadarii. Dar o evadare pur si simplu nu-mi mai este suficienta, acum trebuie o evadare colectiva. Mintea nu-mi mai apartine strict mie, asa ca nu o mai pot elibera solitar, ci am nevoie de ajutor si de inca o cheie rasucita pentru a elibera bomba nucleara pe campie, omorand probabil milioane de strumfi nevinovati. Dar oare chiar sunt nevinovati? Oare nu ei au starnit marea molima ce a decimat milioane de ciuperci din padure? Ciupercile nu au dreptul la viata? Ciupercile sunt chiar nevinovate fata de strumfii aia tradatori, care intotdeauna lucreaza in perechi. Ma cert cu fiinte mici si albastre imaginare? Niciodata!

Si imi dau seama ca neglijez blogul. Stiu ca am citit candva undeva cumva ca atunci cand un blog se rareste in posturi inseamna ca autorul e fericit. Si asa e, pot sa confirm, judecand dupa perioada medie de revenire pe blog chiar observ aceesi tendinta de rarire, sau mai rau, chiar o tentativa de pufosenie totala si globala a continutului, odata bogat in descrieri violente sau dubioase. Acum numai fluturasi ma inconjoara, animalutele din padure vin sa-mi manance din palma si sa cante impreuna cu mine. Si in loc sa ma panichez si sa le impusc in cap pe toate, ajung sa-mi placa si sa-mi devina prieteni. O tendinta periculoasa. Observ chiar si-n vise o tendinta reala de refulare a sentimentelor negative ce vor sa echilibreze pufosenia totala si iremediabila ce-mi inconjoara mintea, si care ma face sa plutesc si sa zambesc tamp, si acum sa stau ca-n povesti uitandu-ma pe geam si gandindu-ma departe (de fapt nu chiar asa de departe, dar nu asta e relevant neaparat, orice depaseste orizontul este departe, pana cand ma plezneste orizontul in fata accelerand la fund ceva). Visele in ultima vreme contin o doza reala si macabra de violenta, incluzand fie omoruri personale si intime, corp la corp, sau glont la tampla, fie adevarate urgii naturale, dezastre si cataclisme, cutremure si razboaie.

Da, mintea-mi degenereaza, si orice tendinta de echilibrare are loc in adevaratul camp de lupta din interior, respectiv in subconstient. Degeaba s-ar lupta constientul cu ceva, pentru ca orice gand este frumos suprimat de sentimente pufoase si calduroase, ce-mi furnieaza o tendinta reala de imbratisare constanta. Dar de data asta imbratisarea nu mai este generica si neadresata, ci este fixata pe un ip anume, cautand tinta fara incetare prin functiile constiente. Cum se traduce asta in lumea reala sau in termeni de aplicabilitate? Nicio idee, inca incerc sa decriptez ce se intampla exact in mintea mea ca sa ma inteleg, dar nu pot sa zic ca reusesc. Si tot blogul ramane cel mai bun martor de analiza proprie pe care-l am la dispozitie din tot arsenalul de tehnici de autocontrol inventate vreodata. Ma laud chiar cu autocontrolul si reglarea mintii, desi tinde foarte des sa ramana fara vreo functie de control si gandurile sa se inlantuie in forme geometrice pe cat de frumoase pe atat de dubioase in coerenta si logica. Uneori ma speri singur de ce pot sa visez spre exemplu. Inca nu-mi revin din ideea ferma de executie visata noaptea anterioara, in care capatam control complet intr-un mmorpg (as zice wow, dar cum nu avea interfata naiba stie ce putea fi), si imi expulzam repulsia fata de personaje dopate de nivel mare (care automat genereaza ego-uri virtuale imense, de cele mai multe ori fondate) si fata de lipsa totala de aptitudine necesara practicarii unui astfel de sport si adliteram executam un personaj de nivel mai mare din joc, intr-o maniera care nu putea fi plauzibila in mediul de control al jocului. Inca sunt uimit de modul complet plauzibil si realist de executie depictat de mintea mea in vis. Si nu neaparat de modus operandi, ci de lipsa totala de control personal ce o aveam in vis. Cred ca a fost reversul unui vis lucid, in loc sa preiau eu controlul si sa schimb visul, parca eram constient in vis de actiuni dar nu aveam control absolut deloc asupra propriilor decizii sau gesturi, ci numai asupra fluxului constient de ganduri. Ca sa nu mai zic de visul in care mergeam pe bicicleta prin oras, si constatam brusc ca decolez si ca practic controlam bicicleta fara sa mai fiu in propriul corp. Si ma vedeam de sus, si din nou nu ma puteam controla, ci doar ma vedeam cum fac accident si ma loveste un autobuz din plin. Si nu simteam durere, nu simteam regret, nu simteam nimic, ma vedeam de sus si mintea mi-era lucida si impacata cu ea insasi. Eram observatorul propriei existente.

Poate mintea incearca sa reverse in realitate ideea de control total ce i-am imprimat-o de-a lungul vremii. Ceva incearca sa-mi atraga atentia ca anumite lucruri nu le pot controla, si ca trebuie sa fiu constient de aceasta idee inainte sa ajung sa ma confrunt cu ea si mintea sa-mi fie contrazisa complet. Dar sa accept pierderea propriului control ca o componenta activa si naturala a existentei? Niciodata. Prefer sa mor incercand decat sa-mi las orice altceva sa-mi dicteze gandurile actiunile sau gesturile.

Si irelevant de tonul si ideea care se ascunde foarte prost in textul de mai sus, ma simt fabulos de pufos. Legendar de pufos chiar. Ma simt vesel si stresat, confuz si putin dezorientat despre propria soarta, dar convins si ferm pe decizie si optimist intr-un viitor luminos intr-un sens figurativ. Pentru ca in sens propriu imi place teribil de mult bezna si noaptea. Umbrele si misterul. Ideea de baza a lumii oculte de fapt... Si cu astea ma retrag catre o alta noapte plina de vise cel mai probabil dubioase. Desi inca sper la vise frumoase si care sa o contina pe EA si-n alta ipostaze decat doar tinand-o in brate in timp ce asistam neafectati la un potop sau alta catastrofa naturala. Desi cat timp imi sta in brate pot sa visez orice, si tot vis frumos e. Nu la fel de frumos ca realitatea echivalenta dar nu asta e important acum...

2 comments:

  1. fluturasi? animalute din padure?
    Blood orgy ! :D

    ReplyDelete
  2. Disney style blood orgy! Sacrifice the singing forest critters first! :D:D

    ReplyDelete