Mar 20, 2010

Mergand inapoi prin oglinda cosmica

Ajung intr-un impas cultural de proportii biblice, in care ma confrunt cu o dilema veche. Este oare o cale de a sfida relatia timp spatiu si de a gasi o modalitate de calatorie ce depaseste normele actuale de viteze si restrictii universale? Nu ne calcam pe resentimente daca spargem bariera timpului si trecem intr-o alta dimensiune? Nu se supara cineva pe noi si nu ne mai lasa sa ne jucam in curtea scolii in recreatie? Nu ne da peste fund cu ciobu fizica newtoniana?

Intamplator tot azi am incercat si portal, care doar mi-a acutizat starea de dezorientare generala ce ma apasa. Viol mental este ceea ce descrie cel mai bine starea mea psihica actuala. Mai intai cu seminaru de management in care cifrele mi se invarteau in cap la o viteza la care nu mai aveam timp sa rationalizez vreun calcul si doar il operam. Probabil pentru prima data cand ma loveste chestia asta si-mi contrazice ideea ca mintea trebuie sa-ti fie concentrata pe ceea ce faci cand operezi cu numere, Si astfel m-am trezit gandindu-ma la cum ar fi o fuga rapida pana pe o plaja pustie in timp ce mana-mi opera calcule. Si culmea, n-am gresit decat doua, si asta pentru ca am confundat rationamentul de la un calcul cu rationamentul de la alt calcul. Si in acelasi timp eram surprins de propria minte ca se gandeste la o plaja pustie. De cand a aparut plaja pustie in mintea mea? Oare mi se trage din lemongrass - lonely beach? Oare asa de tare m-a afectat melodia incat am ajuns s-o vizualizez? Si asta in timp ce eram surprins si de faptul ca proful de menejiment este chiar de gasca cat timp nu-l calci pe bataturi. Inca niste surprinderi d-astea si o sa am nevoie de terapie. Si prajitura.

Dar de prajitura am nevoie oricum. Si cam oricand.

Am realizat in ultimele zile ca in sinea mea, sunt emo.
Poate nu sunt numai in negru si n-am ganduri foarte triste, dar pufosimea tot pe cale emotiva vine. Tot o aberatie a naturii ma simt indiferent de orientarea sentimentelor in timp, spatiu, si regulamente AD&D. Pufosime extrema cu variatie mai continua decat intr-o cutie CVT. Si astfel ajung sa merg pe strada simtind versurile placebo, si chiar vizualizand cum norii sunt explozii si orasul este in plina evacuare, si cum trebuie sa ma urc in naveta sa ma duc sa-mi infrunt destinul, si cum ma despart de persoana iubita si-i zic ca o voi revedea curand, desi stim amandoi ca nu voi supravietui confruntarii galactice. Si ajung sa ma impac cu imaginara soarta cruda de parca viata chiar ar depinde de asta. Si ajung intr-un stadiu critic in care nu-mi mai dau seama exact in ce ar trebui sa ma implic si in ce nu. Si oare daca am ales ce a trebuit pana acum? Oare au fost deciziile mele sau a fost o forta superioara care m-a ghidat pe un coridor rigid dar transparent pana pe aceasta traictorie? Oare nu cumva este o alta vointa la mijloc? Oare mi-a disparut complet abilitatea de a controla timpul si spatiul? Oare am ramas complet fara mana si deci ma pot declara non arhemag pentru prima oara in ani buni? Oare mi-am pierdut farama de intelect ce-mi deslusea diferentele dintre vis si realitate?

Aseara am visat ca aveam buzele inghetate, si cand am incercat sa deschid gura a trebuit sa folosesc un fel de mic forceps. Si mi s-a dezlipit jumate de mandibula. Cu tot cu dinti si o parte din sinusuri. Si am tinut-o in mana si nu-mi venea sa cred cum mi s-a desprins propria fata. Si cautam disperat o oglinda, sa ma asigur ca de fapt doar mi se pare, si ca nu ma descompun de-a binelea. Si am gasit o oglinda, si chiar ma descompuneam. Si aveam parul lung. Am visat deci stadiul dupa moarte? Am trecut cu realitatea alternativa din subconstient in alt plan existential si in alta faza a existentei? A admis oare propria-mi minte o terminare a existentei si a necesitat improvizatia pe alta scara? M-am visat practic zombie. Ceva ce nu vreau sa cunosc in viata reala, si care ar fi foarte improbabil sa cunosc in viata reala. Dar cu toate astea mi s-a parut ironic. Mai ales ca mi se parea foarte tangibil visul, si sentimentul de adevar era mai prezent ca niciodata. Straniu.

Si daca-mi intorc capul spre viitor, voi vedea prezentul intr-o cana de namol?

2 comments: