Creta

De cand m-am trezit (recte pe la 20.00) am simtit ca ceva nu e in ordine. Aerul rece imi amintea constant de ceva, dar nu puteam pune degetul exact pe ce. Sau pe amintiri in general, intrucat nu-s materializate, chiar daca s-ar putea considera ca materializarea gandurilor/amintirilor ar fi in niste celule din creier, nu-mi prea venea sa-mi ating creierul (nici n-am trepanatie tehnic vorbind). Acum insa mi-am dat seama ce nu este in ordine. Nu este aerul, nu este sentimentul de vacanta iminenta, nu este faptul ca am mai scapat de unele predari, este sentimentul linistii. O liniste dubioasa. O liniste nenaturala, ca cea obtinuta dupa meditatie, dar absenta meditatiei si prezenta unor ganduri nu se impaca bine in ideea de liniste. Nu aud nicio melodie pe fundal. De luni bune nu am mai reusit sa fac asta, este chiar liniste. Suspect de liniste. Se aude chiar (in absenta altor zgomote) si un zgomot electrostatic pregnant in jurul meu (nu, nu de la calculator, intrucat langa calculator nu-l pot auzi din cauza ceasului, ventilatoarelor, obiectelor, scaunului care scartaie la orice schimbare de pozitie etc).

Poate chiar va fi cutremur sambata, daca este sa privim totul ca un semn. Ma indoiesc, dar oricum ceva se intampla straniu. Iubesc la nebunie starea actuala a vremii. Un vant rece si o noapte frumoasa. Asa ar trebui sa fie tot timpul, sau majoritatea lui. La fel si linistea, desi ma nelinisteste. Ironic, linistea nu ma linisteste, imi da de gandit ca ceva nu este in ordine.

Nu, titlul n-are nicio tangenta cu ideea din spatele acestor afirmatii. Suspectez cu parere de rau ca ceva se intampla, ceva e in aer. Ceva e putred. Ceva ce poate fi si dragoste pana la urma. Ah ce mi-as dori sa ma indragostesc subit si iremediabil. Mi-ar da un orizont mai interesant de conceptie existentiala. Mult mai interesant decat orizontul unei paduri misterioase.
Ah ce-as imbratisa planeta in clipa asta ...