Apr 7, 2009

Vasla

Vaslind prin bezna luminii deschiderii fisurilor am ajuns sa zbor. Si a fost frumos. Desi am fost doar pasager, a fost totusi ceva iesit din comun. O experienta apropiata de divinitate as putea defini sentimentul. Asta desi n-am simtit nimic divin cred vreodata, in afara de linistea geniala obtinuta prin meditatie. Da, a fost si linistea geniala obtinuta prin meditatie prezenta in zbor, desi mai zburau cateva ganduri recurente fara control prin cap. Parapanta e un leagan tridimensional. Este distractiv si recomand. Poate nu este divin, poate nu este suficient de extrem, dar tot te lasa zeci de minute cu un zambet tamp pe fata. Satisfacut ca ai plutit un timp infinit de scurt prin cer, prin delimitarea cea mai enervanta a omului obisnuit. Si vei vrea sa faci asta din nou. Te va roade vena, vei visa ca zbori, te vei trezi visand cu ochii deschisi la cerul deschis si pamantul mult sub tine, si vantul batandu-ti in casca.

Da, aveam nevoie de asta mai mult decat aveam nevoie de timp pentru proiecte sau orice altceva as fi intreprins in intervalul respectiv. Si este genul de experienta care te face sa-ti pui intrebari raspunsuri. Ce vreau de fapt in viata? Cum ajung acolo? De ce vreau asta in viata? Mi-a influentat cumva societatea gandurile si aspiratiile? Cand ajung mare ce-o sa fiu? Cand ajung la scopul propus anterior o sa gasesc alta motivatie si aspiratie sau o sa raman bucurandu-ma in bucuria-mi suculenta? Sunt nefericit? Sunt fericit? Vreau sa fiu fericit? Tin minte ca intrebarea asta mi-a fost pusa si din partea unui martor al lui iehova. Si atunci am declarat ca nu. Imi mai pastrez raspunsul. Fara nefericire nu poti face nimic nou, nu poti incerca ceva, din frica de a nu-ti tulbura fericirea. Sentimentele in domeniu static n-au ce cauta, ele sunt intr-un perpetuum mobile de speta I, deci n-ai de ce sa incerci sa-ti pastrezi fericirea.

Mai am nevoie de experiente divine. Parapanta nu m-a satisfacut complet, desi simteam nevoia sa cocolosesc ceva/cineva dupa... Ce m-a pus de fapt pe ganduri este zborul in sine. Oare chiar vreau sa zbor motorizat? Vreau sa fiu dependent si inchis de mediu intr-o cutie metalica? Regret sincer ca am avut o casca in cap in zborul efectuat. Tare as fi vrut sa simt cu propria chelie adierea vantului, cum te mangaie natura insasi, si din cand in cand iti mai da si o palma, ca sa-ti arate ca te joaca pe degete cand si cum vrea. Din nou am sentimentul acut ca rolul meu se indeplineste undeva mai sus, nu in atmosfera. Ceva parca ma cheama dincolo de ea. Din nou am visat ca paraseam atmosfera terestra. Neasistat. Si parca totusi n-as vrea sa parasesc planeta fara sa o fi vazut in cele mai marunte maruntaie. Pana la urma cele mai intense experiente tot pe pamant le poti trai. Cel putin momentan. Cand voi afla personal ce alte experiente poti trai in alte zone, voi putea sa-mi fac o parere mai completa.

No comments:

Post a Comment