Consumatorismul si castoricismul

Iar mi-am pierdut avatarul. Nu ma mai simt nici arhemag. Nici ca embeded sorcerer nu ma mai clasific. Sunt undeva in deriva, impins de curentii timpului in canalul vietii. Care are tevile fisurate pe aici pe acolo. Dar cumva curge neperturbat de schimbarile din mediu.
Cred ca excursia constanteana a avut un mic impact la nivel de consumatorism. La radacina ideii de viteza si propulsie automatizata. Adica simt nevoia sa conduc. Ma arde vena. Dar condusul costa bani. Si banii in perioada de criza ia-i de unde nu-s. Ca s-au dus. Si inca se duc.
Ironic am inceput de la ideea de avatar si n-am avut coerenta sa o continui in acelasi paragraf. Ironic pentru ca am impresia ca am coerenta cat de cat. Probabil s-a pierdut si ea cu avatarul. Tin minte ca scriam pe blogu de pe yahoo ca mi-am pierdut avatarul care-l aveam in tinerete. Care deobicei era format din lego. Si era capabil de orice actiune imaginabila si inimaginabila. In principal pentru ca era nemuritor si invulnerabil, pe langa faptul ca era inzestrat cu divinitate doar la nivel conceptual. Am senzatia ca tind sa pierd si avatarul materializat. Inzestrat cu structura celulara degradabila in timp si spatiu. Divinitatea din mine adica si-a pierdut contactul cu materializarea fizica in acest plan universal de creatie. Nu mai am nici mana nici dorinta de a o folosi foarte des. Si asta probabil tot din vina poftei de a conduce. Tare si mult. Ca legea lui Brannigan. BAM!
Dar daca ar fi sa alegi ce-ai alege? Sa fii nemuritor dar vulnerabil la actiuni externe? Recte cu un ciclu de viata prelungit la nivel median? Sa poti experimenta tot ce-ti poate oferi viata fara grija ca vei imbatrani prea curand? Fara stresul timpului? Sau ai alege sa fii invulnerabil dar muritor? Sa ai un timp limitat dar practic sa nu ai nicio restrictie la nivelul de toleranta al corpului. Sa poti experimenta orice fara vreo retinere, fara vreo frica de reactiunile mediului exterior ...
Bine, ambele sunt improbabile daca nu chiar imposibile teoretic, dar conceptual orice este posibil. Ai alege lipsa riscurilor sau lipsa timpului din ecuatia vietii?
Dilema nemuritor vs invulnerabil stiu ca prima data mi-a dat de gandit cand eram mic (nicio idee varsta exacta, undeva intre 8 si 10) cand mi-a fost data aceasta intrebare de catre un var (cu care cred ca n-am mai comunicat de la aceeasi varsta, var secundar/tertitar/smt), "Tu ce-ai alege, sa fii nemuritor sau invulnerabil? " ... Cred ca pe moment am ales invulnerabil, intrucat eram mic si timpul nu parea o variabila chiar asa de cruciala. Plus ca ar fi insemnat ca m-as fi putut da in leagan sa fac un 360 (inca aspir sa fac chestia asta, desi nu la fel de tare ca pe vremea aia). Acum cred ca n-as alege nici invulnerabil nici nemuritor. Riscul si timpul sunt variabilele cele mai distractive din viata. Fara risc n-ai adrenalina, fara timp nu mai ai satisfactia alegerilor ad-hoc. Desigur nemuritor fiind ai putea vedea sute de generatii cum se succed. Ai observa ridicarea si prabusirea civilizatiilor. Ai putea vedea o Toyota stricandu-se (din nou consumatorismul ) , si intr-un fel ai putea experimenta si cam toate sentimentele si trairile omenesti, mai putin moartea. Dar totusi n-ar fi o viata completa. N-ai putea avea melancolia de vremuri mai bune, de momente cand erai mai tanar . Si in plus nu ti-ai putea elibera spiritul din inchisoarea asta ...
O singura concluzie sare precum o suspensie paradita pe un damb: Trebuie sa ma duc la padure. LDD stii ce ai de facut.
Bine poate inca o concluzie ar putea sa mai apara, anume ca trebuie sa ma desprind de lumea aceasta prinsa inca in consumatorism si sa revin in acum si aici. Dar unde e aici si cand e acum?