I am not shitting on you

In urma noptii trecute am realizat subit ca am dileme existentiale si-n vise.
Ma fascineaza propriile vise. Imi place sa cred ca-s dimensiuni paralele, ale caror punti de acces inca nu le-am descoperit riguros. Imi place sa cred ca eu din vis imi voi continua existenta tulburata in ciuda piedicilor si opozitiei general manifestate de acelasi subconstient care a produs si dimensiunea paralela cu eu paralel in ea. Sau perpendicular, ca ne intersectam din cand in cand in oglinzi, in vitrine, si din cand in cand si-n timpul unor cursuri cand adorm.

Irelevant insa de asta intr-un mod mai mult sau mai putin coerent se leaga faptul ca aseara am visat teroristi. Imbracati in mos craciun. Probabil mi-era frig in timp ce dormeam, probabil ca mi-era dor de craciun, sau probabil ca aveam un sentiment de craciun, important e ca erau teroristi. Si erau intr-o scoala. Si incercam sa explic unor copii cum sa depistezi care-i terorist si care-i mos craciun. Nu le pasa, intrucat primeau cadouri. Ii intelegeam din pacate.
Dar sa incep cu inceputul. Inceputul este cam ceata generala, cert e ca eram undeva la o cota peste 2500 si coboram spre localitatea aferenta. Si am intrat intr-o scoala, unde trebuia sa ma intalnesc cu cineva. Nu stiu cu cine si nu stiu de ce acel loc semana cu scoala 56 pe care am facut-o (wow, de ce oare). Important e ca am intrat intr-o clasa unde se serba craciunul si toti erau nerabdatori sa vina mosul. Si mosul l-am recunoscut inainte sa intre in clasa ca este un vestit terorist pe care incercasem sa-l mai omor de cateva ori acum ceva timp. Am intrat subtil in clasa si am inceput sa-i rog pe copii sa stea la pamant ca sa nu fie cumva ucisi de schimbul de focuri ce inevitabil va avea loc intre puterea binelui reprezentata de atotbiruitorul eu, si puterea raului reprezentata de un mos craciun cu viziuni anarhiste absolutiste. Si n-aveam sorti de izbanda, intrucat elevii erau prea incapatanati sa primeasca cadouri. Timpul se scurge si teroristul noelian intra in clasa, si se pregateste sa scoata ceva lung si compromitator din sac. Presupuneam ca-i o arma, asa ca m-am aruncat direct la podea, ca sa am sansa sa evit gloantele presupuse. Cazand la podea, m-am dat cu capul de o banca, si am descoperit ca sudura barii de rigidizare al bancii era foarte prost executata, cu o grosime stupida de peste 5 mm. Dupa aceasta scurta incursiune inginereasca, m-am saltat in picioare cu pistolul care-l aveam invariabil la mine, si surpriza, mos craciun chiar impartea cadouri. Nu impusca pe nimeni, nu incerca sa faca nimic rau, doar impartea cadouri.
Nu m-am lasat impresionat si ignorand populatia minora din jur, l-am impuscat direct in cap. Matze, sange si creier au umplut incaperea. Si am putut sa ies triumfator din sala de clasa. Dar nu mica mi-a fost mirarea cand in fata clasei mai stateau aliniati zeci de teroristi imbracati in mos craciun. Dar atentia mi-a fost automat trimisa catre o domnisoara care tinea in brate un copil nou nascut. Nici 2 luni nu cred ca avea, era cam cat o sticla de 2L. Si atunci m-a lovit dilema: Un copil de terorist devine automat terorist din cauza sortilor nepotrivnice? Nu are puterea un copil sa isi schimbe caile parintilor? Ce este de fapt un terorist? Ce mostenire ancestrala ar putea avea acest copil provenit dintr-o familie explodata intr-un mod cat se poate de practic? Ce scopuri si ce ganduri oare va avea acest copil cand va mai creste? Va putea creste? Ar reusi el sa-si elimine gandurile de razbunare ale parintilor sinucigasi? Si cu aceste dileme m-am trezit azi in minte. Simpatic copil, semana cu mine cand eram mic. Si nu, nu-s terorist anarhist sinucigas. Decat poate emotional.

Al doilea vis dubios s-a comis ieri noapte, cand la naiba am uitat ce-am visat. Aaaaa gata mi-am amintit (dupa aproximativ 10 minute de jucat cu lego sa-mi fortez memoria). Eram pe o lume stranie si noua. Intr-o lume cu animale supradimensionate, dinozauri si predatori. Si faceam parte dintr-o forta de expeditie. Forta prin faptul ca aveam arme. Si o uniforma porno. Si am fost fugarit de predatori, si vali nu era acolo sa il ia la omor. Si nici gipsi cu minigunu cat o zi de post. Si cumva nu mai eram nici eu inarmat, si doar puteam sa fug. Miseleste si nedemn, mai bine imi acceptam soarta si il luam de gat. Ma rog, nu e ca si cum as fi putut sa-i fac mare lucru, dar era visul meu ce naiba. Si pe urma am fost fugarit si de dinozauri. Dar cu dinozaurii m-am descurcat mai admirabil, dat fiind faptul ca tot fugeam si fugeam si la un moment dat m-am plictisit si am scos un ciocan de jucarie destul de mare (de circa 15 m inaltime si 7 m diametru). Cu care am pocnit dinozaurul de i-a sunat ocupat o saptamana si inca n-a venit echipa de depanare. Si apoi a trebuit sa ma confrunt si cu mina bantuita de aur. Bantuita de spiritele a ceea ce-am dedus eu ca erau ceasornicari. Caci toate fantomele aveau multe ceasuri si probabil ma omora in somn secundarul de la ceasul din propria casa. Ciudat ca o mina sa fie bantuita de ceasornicari. Pe aia nu stiu cum i-am alungat, ce-i sigur este faptul ca s-au carat cand nu mai aveam rabdare de ei. A ba nu, imi amintesc acum, a trebuit sa refac impreuna cu localnicii un ritual stravechi pe care-l intrerupsesera pentru ca nu vedeau sensul. Odata ce ritualul a fost infaptuit din nou (presupunea sa duca niste ofrande la mina respectiva, ofrande formate din crocodili si flori, favoritele ceasornicarilor evident), ceasornicarii au disparut, spiritele lor fiind impacate.

Si la sfarsit am dedus si ca aveau o predictie foarte interesanta despre sfarsitul lumii. In aceasta lume distanta si stranie, era desenata in peretii minei de aur o bomba nucleara, cu detalii tehnice complete. Un sfarsit de lume intrigant...

Si iar ninge si ma simt pufos tare. Adica pufos moale. Adica foarte pufos.