Sadismul in forme de cozonac

Sadic precum un pui de cimpanzeu aruncat din bratele mamei direct in capul lantului trofic ce leaga mainile dictaturii materialistice ale societatii contemporane aflate adanc in criza.
Sadic precum o ciocolata topita pe fata intelectualilor ce nu mai au nimic de demonstrat.
Sadic precum a existat o urma a comunismului in mintile oamenilor imbatati de aparenta putere.
Sadic precum vasul ce se loveste violent de pamant gasind nimic altceva decat sfarsitu-i tragic.
Sadic precum ceva ce nu pot intelege exact si nici controla, din lipsa de intelegere.
Initial vroiam sa scriu in continuare despre simpaticul meu trabantel, dar mi-a fost rupta ideea din gatul locului si azvarlita pe sina de tren in momentul in care barierea cadea amenintator si stelele se speriau de fotonii emanati de farul locomotivei ce venea in tromba scrasnind franele. Frecarea psihologica nu tine cont de ce doreste omul din spatele actiunilor noastre. Frecarea psihologica nu este tangibila, nu este cuantificabila si nu poate fi valorificata. Poate fi doar tradata. Tradata de mintea ce nu-si deschide toate usile catre sunetele ce se vor auzite. Tradata de increderea zdrobita a unei generatii. Tradata de visele si dorintele unui neam. Tradata de placere.

Imi place sa cred ca nu-s nici absolutist si nici extremist in niciun fel, dar unele evenimente imi zbarlesc parul de pe ceafa si gat. Imi place sa cred ca, precum am citit undeva, e mai interesant sa discuti o idee decat un eveniment efectiv. Imi place sa cred ca pot sa cred si ce nu pot sa vad, sa simt, sa aud, sau sa experimentez in niciun fel fizic. Imi place sa vad ca fotonii au fost prinsi in filmare de o camera dezvoltata de MIT ce inregistreaza un milion (sau un trilion dupa alte surse) de cadre pe secunda. Viitorul suna mai bine decat prezentul. Asta pentru ca inca nu-l traim. Inca n-am ajuns in momentul urmator cand ne vom da seama ca era mai bine inainte. Asa suntem facuti, asa suntem programati genetic, ce a fost e mai bine decat ce e, si ce urmeaza putem doar spera ca va fi mai bine. Prin formare si mostenire genetica sunt optimist incurabil. Refuz sa accept o infrangere chiar si-n cel mai disperat moment. Cand echipa e moarta, toata echipa adversa e intreaga si nevatamata, si eu am bomba, imi place sa cred ca pot sa castig runda. Pot schimba soarta si pot sa intorc roata pana cand imi plezneste cineva peste ceafa o scatoalca si-mi vine mintea la cap. Sau pana primesc un sms si-mi pierd interesul in jocul respectiv sau activitatea respectiva. Poate nu mi-ar trebui un telefon mai inteligent decat in prezent pentru ca mi-ar diminua mie din inteligenta, furandu-mi atentia ce o acord unor detalii aparent nesemnificative dar care fac parte integranta si frumoasa din viata-mi umila. Poate n-as mai sta cu ochii spre cer cand ma duc spre birou, incercand sa urmaresc cu privirea norii si sa le estimez viteza, gandindu-ma ca-s nave extraterestre mascate in nori din cauza intemperiilor atmosferice culese in aterizare. Imi place sa cred ca ma pot dezintegra in orice clipa intr-o forma de energie pura si pot colinda in continuare lumea, continuandu-mi existenta umila. Fac vraji, imi folosesc puterile magice asupra universului pentru a face vraji mie, vrajindu-ma sa cred ca e o lume frumoasa si pe alocuri chiar fantastica. E un fel de autohipnoza. E un fel de autosugestie. E un fel de a continua viata si a trai in continuare intr-o dulce inconstienta. E un fel de a-mi prelungi copilaria. Copilarie pe care sunt convins ca o voi trai inca mult si bine, intr-o forma oarecum adulta. Adevarul e undeva la mijloc. Adevarul e putred ca un mar cu mai multi viermi decat intestinele lui Fry dupa sendvisul ala stricat. As vrea si eu viermi d-aia intestinali ca-n Futurama, sa ma faca mai destept, mai sanatos, mai voios si mai eficient in ceea ce fac. As vrea si eu sa fiu mare si responsabil, si-n acelasi timp ce pofta am de o vacanta in care mintea sa intre in repaos total. Sa nu ma mai gandesc la ce fac, la cum ma comport si la ce zic. Am nevoie probabil de o vacanta intre 4 pereti pufosi si doua plansee si mai pufoase. Cu pufosimea impotriva degradarilor de impact bineinteles.