Escala trenului vietii in periferia imaginatiei

Dupa indelungi lupte cu balaurii mintii informatia a reusit sa strapunga intunericul hazardului si lumina examenelor trecute se resimte. Nu complet, intrucat mai exista un ultim boss de nivel cu minioni necunoscuti dar care in mod cert vor semana cu lord de seis. Dar sigiliul final a fost oricum rupt, si infruntarea finala se apropie cu pasi repezi. Totul e sa nu crape echipamentul tocmai atunci, in clipa fatidica. Am incredere in abilitatile dobandite insa, si cu putina sansa si rabdare si ultima infruntare de nivel va fi depasita...

Insa relevanta acestor aspecte paleste in vederea vietii profesionale. Dilema antica revine cu mai multa dilema ca niciodata. Respectiv ce se intampla cand nu stii prea bine ce se intampla in mintea ta. Ce alegi cand nu stii ce vrei? Incerci sa dai totul din tine la scoala sacrificand neuroni pe altarul stiintei si devenind un profesionist fara experienta? Sau o ignori si lasi normativistii in coma intelectuala sa continue sarada adaptarii originalitatii prin traduceri? Insa dilema asta se loveste de copacul din fata padurii mai rau, in clipa in care realizez ca am probleme in convingerea ca meseria asta este pentru mine. Sunt oare facut pentru asta, sau doar o victima a insistentelor inconstiente ale parintilor in aceasta directie? Oare frigul imi face rau la minte de mi-a luat o astfel de turnura gandul, sau doar incep sa ma maturizez si sa-mi fac o idee mai buna despre mine insumi? Sunt oare facut pentru asta, sau pentru altceva? Si mai ales, pentru ce altceva? Ar trebui sa caut ajutor profesionist? Ar trebui sa-mi fac probleme despre cine si ce sunt cu adevarat? Este un om definit intr-o buna masura de ceea ce face prin simplul impact al muncii in mintea si viata cuiva? Sunt oare capabil de fapte marete si sa ajung undeva departe, cu multe realizari si cu o viata personala exceptionala din toate punctele de vedere? Imi doresc cu adevarat sa fiu bogat si celebru sau doar mi-a indoctrinat asta publicitatea si mass-media in general? Oare chiar vreau sa cuceresc lumea? Nu m-as multumi eu mai degraba cu iubita-n brate uitandu-ma la stele de pe un deal numarand si atribuindu-ne propriile constelatii? Sau m-as plictisi prea repede de privitul la stele si mi-as regandi dupa o vreme viata plictisindu-ma de sedentarism excesiv? Este asta oare paradoxul ce alimenteaza o viata ciclica si practic motorul care ne indeamna la autoflagelare emotionala si intelectuala, multumindu-ne cu ce este considerat uman fezabil si util? Si din cand in cand exceptia de la acest model reiese la suprafata intr-un site de stiri intr-o zi obisnuita de birou, facandu-ne sa contemplam propria viata si propriile idei despre ce inseamna viata. Viata este cum si-o defineste fiecare e o vorba din cultura generala. Si extrapoland, asta nu inseamna ca daca nu o definesti ea nu exista? Fiind o variabila aleatoare poate lua orice valoare, inclusiv niciuna. Si astfel daca nu-ti definesti propria parametrizare a vietii esti purtat de valorile aleatoare ca un graunte de nisip in voia vantului?

Dar daca nu reusesti sa delimitezi viata in ceva concret, sa-ti doresti ceva anume concret, unde esti? Cum rezolvi ecuatia vietii daca nici valori initiale nu detii? Poti presupune niste valori arbitrare sau apelezi la religie sa-ti dea cateva idei?

Sunt confuz, cred ca trebuie sa-mi repliez mintea sa-mi dau seama de fapt ce vreau de la mine. Poate vreau prea multe...