Si chiar mai pufos

Cateodata ma minunez ce pauze imi iau singur de la drogul exteriorizarii. Si pe urma imi trece rapid cand realizez ca exteriorizarea ia alte forme. Dar nu stiu exact cum se intampla ca tot aici ajung, si ordinea interna si ierarhia prin care imi fac diagonosticul mental este data peste cap. Si raman confuz si in dubii despre propria modalitate de a incerc sa-mi inteleg propria minte si propria modalitate de explicatie. Si cand ramai confuz in fata confuziei atunci treaba devine confuza.

E ca si cum te-ai lovi de un perete care stii ca e acolo dar nu stii niciodata unde ii sunt armaturile. Si daca este calculat la rasturnare perpendiculara. Si cel mai probabil nu este, si deci poti sa-l darami. Si asa orice perete poate sa cada. O problema poate fi infranta cat timp gasesti modalitatea optima de abordare. Dar ce faci cand peretele este transparent, inodor si imaterial? Cum infrangi ceva ce nu poti aborda conventional? Cum permuti mintea astfel incat sa poti gandi in alte dimensiuni decat cele cu care esti obisnuit? Cum te bati cu ancientul cand nu il vezi, si cand fiecare palitura a lui are puterea de a te trimite dincolo de spatiu si timp?

Si iar ajung in cicluri nesfarsite de intrebari retorice carora intotdeauna le caut raspuns. Cred ca din primul post pe blog si pana acum n-am raspuns vreodata la vreo intrebare care mi-am pus-o. Doar ma intreb, contemplez si ma mir, si apoi uit, si trec peste, cufundat in alte si alte si alte intrebari, mereu in schimbare... Si intrebarile vechi raman prezente pe silent, si din cand in cand vibreaza agresiv, dar nimeni nu le aude, caci intrebarile noi sunt mai galagioase, au ringtoneuri polifonice si enervante, si cateodata chiar manele.

Si ma intreb oare o sa inceteze vreodata aceste intrebari? O sa se sfarseasca dilemele ce ma apasa? Si in mod exclusiv si nemaipomenit da, la intrebarea asta voi raspunde: Da!

Ar fi prea simplu si recurent acum sa dezvolt cum si de ce, asa ca voi apela la argumentul suprem ca pot oricand sa-mi dau cu parerea, si la faptul ca am drept de veto in consiliul universal (evident pentru ca sunt membru fondator), si ca pot deci sa dau raspunsuri scurte si obiective la probleme arzande fara sa argumentez. Adica pentru ca pot. Si pentru ca asta face lumea sa fie un loc foarte divers, faptul ca orice om poate sa traga propriile concluzii absolute si irefutabile. Si nu trebuie sa ma credeti pe mine, doar ascultati aceste marturii:
"De cand ma dau atotstiutor si raspund la orice intrebare categoric, nimeni nu ma mai baga in seama!" - Louis, 13
"Nu stiam ca pot avea o asemenea putere, oamenii chiar ma cred si se iau dupa sfaturile aleatoare care le dau, este uimitor!" - Jose, 64
"Ce ma intrebati de fapt? Nu va dau niciun ban!" - Baba anonima
"Vine razboiul, caiti-va!" - Fanatic religios
"OOGG!!" - Trak'lu, orc lvl 54

Astfel pot da raspunsuri tampite la orice intrebare imi trece prin cap.
Dar nu ma simt implinit. Nu ma duce pe nicio culme distractiva aceasta practica. Ma vad iar in fata monitorului la o ora tarzie in noapte debitand tampenii. Am ajuns de unde am plecat. Am cochetat cu ideea de a scrie de pe telefon pana mi-a iesit pe nas. Nu se poate aparent scrie orice de pe telefon. Daca scriu ca vreau sa ma sinucid plantandu-mi adanc in craniu un cutit supradimensionat din sertarul de langa chiuveta nu se intampla nimic, daca scriu insa ca am luat cunostiinta cu cea mai fantastica faptura ce mi-a captivat vreodata atentia, mintea si sufletul, crapa instant browserul. Este clar, browserele de pe telefoane urasc dulgaceriile si incurajeaza gandurile triste si depresive. Not cool.

Asta nu inteleg. Incerc sa ma inteleg si sa-mi fac radiografii cerebrale asupra starii mentale, si nu pot scrie tot ce traiesc, tot ce simt, tot ce experimentez. Nu pot descrie starea de exaltare totala ce ma cuprinde cand o vad. Nu pot sintetiza cum toate gandurile random se ascund ca niste furnici inapoi in musuroi cand ma gandesc la ea. Nu pot explica de ce inima-mi trasare stiind ca urmeaza s-o vad. Sunt lucruri si stari ce le traiesc si nu le pot explica, nu le pot scrie, nu le pot decat trai. Stiam ca unele lucruri nu se pot scrie, am mai si scris asta, si in continuare refuz sa astern in scris unele lucruri, pentru ca simpla incercare de a transpune in crudul mijloc scris sau internautic a unui sentiment asa de inaltator si sufocant este inutila si stupida.