Apr 21, 2010

Vraiste la cub

Viata nu-i usoara cu mintea plecata. Ii duc lipsa des. Abia astept s-o vad si cand o vad nu stiu ce sa fac mai intai. Ma blochez ca un caine in padure. Drama alegerii nu este imaginara, ci cat se poate de reala. Si cand ma decid in sfarsit ce sa fac cu ea, imi dau seama ca timpul este limitat, si ajung sa regret momentele cand nu mai este langa mine. Si imi fac autocritica si-mi asum responsabilitatea ca eu am lasat-o sa fuga, dar pana la urma lumea este libera, si refuz sa fiu temnitar. Chiar si pentru propria minte. Ii respect decizia si ii dau drumul din brate. Pentru ca pana la urma o perioada de repaos doar amplifica dorul. Si fara dor n-as avea un zambet tamp cand mintea imi este in brate. Sau cand nu-mi este in brate. Indiferent de circumstante am un zambet tamp. Si oricat as incerca sa-l ascund sub o platosa virtuala de bestialitate iese la iveala. Si ii dau in cap cu toate melodiile agresive sau triste care le gasesc. Adineauri am incercat sa-i dau in cap si cu putin quake. N-am reusit.

Cred ca am o problema cand sunt omorat virtual in mod barbar si asta ma face sa zambesc cumva. Zambesc in fata pericolului. Si zambesc in fata dusmanilor. De fapt cred ca doar zambesc indiferent in fata cui sunt. Si nu vad cum asta poate fi rau. Chiar ma gandesc des cand merg pe strada si studiez oamenii, ca foarte putini zambesc cu adevarat. Toti par tristi si grabiti. Cu stresul si responsabilitatea care le sufla-n ceafa infigandu-le pistolul in spinare. Si rar vad cate un om care sa zambeasca larg si sincer fiind singur pe strada. Si ma bucura cand vad un om fericit. Ma face sa zambesc si sa ma gandesc ca lumea este ca o broasca din povesti, care oricand se poate transforma intr-o printesa (doar nu in print, ca deh ar fi cam gay sa ma gandesc la asta), depinzand doar de moment si de inzestrarea fiecaruia.

Si cu toate astea incerc sa-mi pastrez obiectivismul. Caci in absenta mintii, nu-mi ramane decat o bucata buna de circuite care despica firul in patru intr-un mod cat mai analitic si binar. Dar pe cine mint, tare as vrea sa se intample asa, si sa fiu asa de rece si calculat cand mintea mi-e plecata cu sorcova. Dar asta nu se intampla. Se intampla insa sa raman blocat uitandu-ma pe geam zambind si gandindu-ma departe (bine, nu-i chiar asa de departe) si ma trezesc din visarea de zi la fel de bucuros ca atunci cand am intrat in ea. Si degeaba incerc sa fiu analitic si calculat, caci si-n visele in care lucruri oribile se intampla (apocalipse, gargui demonice, masini vorbitoare malefice) tot la ea ma gandesc. Si tot zambesc involuntar. Si nu mai pot lua in serios o amenintare in vis daca aceasta vine insotita de alte ganduri. Dar pe de alta parte, oricum nu puteam lua in serios amenintarile venite de la masini americane cu motoare v8 si punte spate de conceptie prebelica.

Concluzia este simpla: Niciodata sa nu incerci sa sari in maini fara sa verifici inainte solul ca sa nu alunece macaraua.

No comments:

Post a Comment