Liniste

Dupa indelungi cautari interne, am gasit un element ce aduce liniste in cap. Si sunt socat putin ca nu este turnul ce mi-l tot inchipui ca locuinta pentru batranete. Un turn inalt cu un peisaj mirific. De unde as sta noaptea observand stelele si natura, in timp ce-un vant nemilos mi-ar taia eficienta termica si gandurile recurente. Unde gandurile nocturne s-ar innoda intre ele pana cand ar rezulta o singura entitate uniforma. Si stelele mi-ar veghea soarta si pletele mi-ar fi zburate in noaptea intunecata. Dar imaginea ar fi incompleta fara ea. Fara s-o strang in brate, si sa-i zic doar din ochi ca este bestiala. Si in ochii ei as vedea raspunsul implicit, pentru ca stie ca este bestiala. Si totusi imaginea ar fi in continuare denaturata daca as avea plete. Mai eficient este cu parul scurt, indiferent de sexualitatea si misterul adus de o podoaba capilara imbelsugata. Nu vreau sa generez mister, nu vreau sa ascund nimic, si nu vreau nici sa-mi intre in ochi propriul par. Si din falnicul foisor as avea lumea intreaga la degetul mic.

Imi place frigul. Imi place sa-mi vad respiratia si sa simt cum un fior imi cuprinde intreaga sira a spinarii. Cum am spasme involuntare ale tuturor muschilor, in timp ce organismul se chinuie sa tina pasul cu cerinta energetica. Imi place sa imi simt pielea incordata si ochii usor incetiniti de pielea tremuranda. Poate d-asta ies noaptea pe balcon sa admir noaptea. Nu vad nicio stea, nu vad nimic interesant pe geam, doar noaptea, bezna. Si bezna ma intriga. Intunericul ma atrage mai mult decat lumina. Misterul si detaliile ce nu se lasa vazute din prima ma incanta si-mi gadila imaginatia. Cu suficienta imaginatie si paranoie pot sa ma sperii singur cateodata. Tin minte ca-n padurea baciului am incercat mai bine de 5 minute sa imi inchipui ca un copac vine spre mine, si ca padurea insasi are o viata proprie si o pofta deosebita de sangele meu. Atat m-am concentrat asupra acestei imagini ca am reusit sa vad cum se misca putin copacul. Din pacate insa mintea rationala a intervenit si mi-a dat o palma dupa ceafa, si tot sentimentul acela deosebit de frica neconditionata a disparut in noapte odata cu orice doza de mister.

Aspir la un cosmar autentic in continuare... Inca se lasa asteptat, si inca o sa se mai lase asteptat. Nu pot sa ma plang, am vise chiar frumoase in ultima vreme (chiar si cele in care sunt muscat de lupi siberieni, sau ma strecor prin tubulatura industriala intr-un complex infestat de xenomorfi) si care ma incanta pana peste masura (unele chiar suficient de puternic incat sa ma trezeasca din somn cu un zambet larg si un gand frumos). Dar cu toate astea parca inca vreau un cosmar, o frica care sa ma scoata din balamale. O frica irationala care sa profite de starea psihica plutitoare din ultima vreme si sa-mi devasteze mintea lipsita de aparare. Din pacate insa sunt convins ca orice ar reusi subconstientul meu sa produca malefic o sa fie fara dar si poate infrant instantaneu de zambetul tamp ce ma apasa si ma cuprinde. Si de pufosenia care a atins valori imoral de mari. Si chiar si acum, in loc sa ma cuprinda doar o somnolenta obisnuita, ma cuprinde o somnolenta zambitoare. O stare placuta in care pot doar sa stau in pat cu privirea la tavan si sa zambesc larg gandindu-ma la ceva frumos. Acelasi ceva frumos. Doar ca-i frumoasa si nu ceva, ci chiar o fiinta umana. Si nu orice fiinta umana, ci una foarte bestiala...

Si acum cum bine a observat fratimiu, dupa ce am ascultat de 10 ori la rand aceeasi melodie, mi-am amintit ca aveam o melodie pe creier de cand m-am trezit. Si nu o melodie tocmai frumoasa, ci mai mult malefica. Dar cumva biosphere tot timpul imi gadila anumite simturi. Poate gandurile de explorare spatiala, poate gandurile de noapte si intuneric, sau poate doar pseudolinistea ce mi-o inspira. Dar acum nu-mi mai inspira linistea, caci galagia mentala oricum este canalizata. Si linistea este prezenta intr-o doza suficient de ridicata incat s-o pot declara prezenta...