Mar 11, 2010

The great noming of the mucenics

Tocmai m-a trosnit ideea ca s-ar putea sa nu mearga acest text pana dincolo de ecranul telefonului. Asta m-ar putea enerva, dar cum am consumat mucenici mai devreme si acum ascult pastila zilnica de zonadronelor nu ma poate afecta asa o chestiune marunta. Pana la urma sunt bestial, si de ce nu, chiar pufos.

Ciudata caracteristica asta definita in mod repetat ca tendinta de imbratisare a universului. Tin minte si acum prima oara cand m-am izbit de pufosenie, desi atunci nu i-am dat nici un nume si nici vreo unitate de masura. Atunci stiu doar ca intram in liceu, intarziasem putin, holul era pustiu, si inchizand usa in spatele meu m-am simtit brusc coplesit de un sentiment foarte calduros si familiar. Era ca si cum m-ar fi luat in brate divinitatea ca apoi sa ma pupe pe frunte si sa ma laude ca m-am facut baiat cuminte. Cred ca nu numaram mai mult de saisprezece ani, si cu toate astea m-am pufosit extrem in momentul ala. Atunci mi-am dat seama ca incapsulez foarte multa energie pozitiva. Si atunci mi-am dat seama prima oara ca cel mai probabil tot restul vietii o sa pierd treptat aceasta energie, investind-o in activitati si ganduri mai mult sau mai putin inutile.

Si asa peste ani imi dau seama ca am avut dreptate, si ca inca imi place sa investesc energie in ganduri sau activitati fara viitor si fara mari satisfactii, si totusi asta este o parte centrala a fiintei mele.

Da, ma enervez cateodata, mai ales pe mine din cauza deciziilor pe care le iau, si de cele mai multe ori din cauza moralitatii fatidice. Si da, ma face sa ma simt mai nepufos, si imi scade gradul de pufosime pana la sub 0.02 mishi (unitate de masura internationala pentru pufosime, multumesc hristo pentru propunere), cand in mod regulat am undeva intre 0.9 si 0.96 mishi. Si asta ma intristeaza, caci imi place sa fiu pufos. Stiu ca e stupid, pentru ca nu sunt nici indragostit si nici nu ma pot declara megafericit (10 la puterea sasea teoctisti -unitatea de masura pentru fericire bazata pe preafericitul), si cu toate astea ma simt ca o pisica supradimensionata de un inginer cu hobbyuri genetice, dornic sa ma pisicesc si sa torc cu orice ocazie imaginabila (inclusiv cand profu de metal ne deseneaza o sectiune de hala industriala). E stupid, ceva nu functioneaza in mine corespunzator. Ceva putred si malefic simt cum creste in mine cu fiecare gand pufos. Bine nu sa zic ca simt, caci simturile imi sunt bulversate de pufosenia extrema ce-mi taie orice gand negativ din fasa cortexului, dar sunt convins ca alimentez o furie, o bestie barbara din interiorul meu pentru echilibrarea naturala a sentimentelor. Ceva grav imi macina mintea si se ascunde in fata sentimentelor adorabile. Ma sperie ideea ca poate pufosimea este un sistem de aparare al mintii de ea insasi. Ca poate sub ideea pregnanta a pufosimii se ascunde o iminenta schisma a mintii, o separare a puterilor din stat in ganduri pufoase si restul. Ma sperie ideea ca prea mult bine atrage mult rau.

De fapt cred ca ma sperie echilibrul. Ma sperie entropia, si globalizarea, ideea ca haosul in sine va deveni o notiune abstracta. Ideea ca poate si gandurile se vor uniformiza, si orice gand diferit, extirpat.

Dar cel mai tare ma sperii singur.

5 comments:

  1. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  2. with great puffiness comes great responsibility.

    ReplyDelete
  3. I will take the puffiness. Though I do not know where.

    ReplyDelete
  4. ''Still think drugs are cool? '' Captain Hero

    ReplyDelete
  5. "And the traditional 21 shots of sweet mary jane!" Spanky Ham

    ReplyDelete