Universul interior

Agitatie mare in lumea mea interioara. O fi stresul, o fi betonul, o fi ajuns mintea mea in stadiul de deformatie post elastica si acum am tensiuni si defecte remanente. Nu pot stii cu exactitate. Nu pot fi un observator pertinent cu propria mea entitate, din simplul motiv ca nu ma pot indeparta suficient incat sa fiu obiectiv. Si nici nu mi-as dori sa pot face asta, ca automat n-as mai fi la fel de emotiv. Implicit n-as mai fi nici pufos, si deci intreaga lume ar exploda intr-o bila imensa de ura.

De cateva zile mintea imi produce numai imagini triste. Numai lumi post apocaliptice. Lumi macinate de distrugere si anarhie. Lumi infestate cu xenomorfi si yautja. Lumi mizerabile din care ma trezesc putin speriat si putin intristat. Azi m-am trezit ca lovit de tren dupa ce visasem ca am fost omorat in mod barbar de un xenomorf. Il ratasem si pana s-a apropiat am ramas si fara munitie. Al naibii m-a prins de cap si mi-a sfartecat o mana. Dormeam pe mana respectiva si incepuse sa ma doara...

Ce e mai socant e ca in visele post apocaliptice admiram cum a cedat betonul din diverse structuri. Faceam diagrame si imi aminteam de ce ne spunea profu la curs. Clar m-a stresat betonul asta. Atat de mult ca acum nu mai am niciun somn si ascult aceeasi melodie de jumatate de ora. (soundtrackul de la ghost in the shell, floating museum mai precis pentru cine e curios)

Am trait si un episod ciudat de somn amiazic azi, in care stiam ca nu dorm, ma puteam si misca prin camera, dar visam. Si nu visam ca sunt in camera, visam ca sunt in total alt loc, spre lipscani uitandu-ma la caramizi cu dorel. Si cu toate astea m-am ridicat in fund in camera, am deschis larg ochii si am incercat si sa vad cat e ceasul si visul refuza sa se opreasca. Ma simteam prizonier in propriul vis lucid. Era ca un picture in picture la televizor, care imi statea pe creier si-l vedeam perfect desi vedeam si mediul din jur. Cred ca o analogie mai buna este cu dual-view de la clasa s care iti arata pe acelasi ecran 2 chestii diferite in functie de unghiul din care il privesti. Desteapta treaba, mai putin cand ai probleme de perceptie. Pana la urma s-a terminat visul cand m-am lovit de un perete in vis. Si pe urma a avut loc cea mai violenta trezire pe care mi-a fost dat s-o experimentez. Mai precis am intrat intr-o anxietate atat de mare incat imi tremura tot corpul si mi s-au incordat si relaxat cam toti muschii in cateva secunde. Un fel de spasme generalizate combinate cu un sentiment acut ca ceva a trecut prin mine. Refuz sa cred de cele mai multe ori prostii care nu au legaturi cu lumea logica si coerenta, dar am fost de ani buni convins ca ceva, sa-i zic o entitate nematerializata, se afla la parinti in casa. Sunt ferm convins de aceasta ipoteza. Am sentimentul acut de prezenta in casa desi vad ca sunt singur. Si azi sunt convins ca respectiva chestie a trecut de-a dreptul prin mine. Alta explicatie nu am. Oricat am incercat pe urma sa mai atipesc nu am mai reusit. Mintea mi-era deja fixata pe gandul asta.

Probabil cea mai rationala chestie pe care puteam s-o fac era sa ma bag in dus si sa plang in timp ce mancam ciocolata. Captain hero style.

Dar in loc sa fac asta am mai zacut fara sa fac nimic inca o ora. Cam pana a aparut mama mai precis. Timp in care am putut sa rumeg ganduri stupide despre nasterea universului, formule de calcul la beton, impactul iminent al unui meteorit, etc.

Si asa ajung la ideea ca poate uneori e mai bine sa fii stresat, ca te mai ajuta sa te concentrezi mai bine. Ca apoi sa ma diluez in absolut si in vin fiert cu mult zahar si cu o cantitate imorala de scortisoara.