Patriot sau nonpatriot xt?

Merge bine, are viteza de transfer sustinuta si rezista la socuri apa si virusi. Patriotul ce altceva? Precum un patriot autentic, care rezista si el la socuri, apa si virusi.

Am fost azi in inima bazei inamicilor, in facultatea de arhitectura. Roiau inauntru. Ma simteau cred ca nu-s de al lor. Lipsa cearcanelor si calculatorul din ghiozdan ma dadeau de gol mai rapid ca si cum as fi avut un semn pe frunte. Cu toate astea, la anul 6 n-am observat cearcanele specifice. E ca si cum o relaxare se impune pana la urma. O liniste dinaintea furtunii de proiect de licenta. Panica si haos la inscriere. Restante din burta din cauza secretariatului. Panze de paianjen pe pereti. Anarhie.
Si inca nu m-am prins daca are structura in cadre sau e o dala groasa. Pare foarte vernaculara toata structura. Crescuta pe aici pe acolo, cu cate un birou inghesuit te miri pe unde si cand. In astfel de momente ma simt mai in siguranta intre peretii jegosi ai utcb-ului. Desi imi plac mult arhitectii. Colegii lui fratimiu indeosebi. Oameni foarte speciali intr-o cladire nu foarte normala.

Azi am dormit mult dupa operatiunea arhitecturala. Cred ca tind sa ma retrag in lumea viselor indiferent de ce se intampla in lumea reala. Imi place sa cred ca prin vise imi voi gasi adevarata menire si poate adevarata natura. Niciodata n-o sa fiu de acord ca-s de pe planeta asta. Desi imi place pamantul, imi place natura, imi place planeta, nu ma simt indigen. Poate undeva candva, mascata dupa o nebuloasa mi se ascunde adevarata natura. Poate sunt un experiment al unei vechi civlizatii. Sau poate doar sunt om, si-mi pun probleme de integrare in conditiile in care nu stiu limitele integrarii si nu-mi plac foarte mult constantele de integrare. Ma simt printre vise ca scott bakula, calatorind din dimensiune in dimensiune incercand sa-mi gasesc casa. Si de fiecare data ma trezeste un telefon, o alarma in parcare, o bormasina, etc. Ma gandesc totusi ca ar trebui sa fiu mandru ca sunt om pana la urma, intrucat am cel mai tare dar din univers, darul creatiei. Decat un observator al unei rase departate, prefer sa cred ca pot materializa idei noi prin sinapse random. Si totusi e departe de mine gandul creatiei, intrucat nu-mi dau seama cum poate functiona o materializare din nimic al unui ceva. Nu-mi pot inchipui cum se pot forma microparticule. Mai degraba e aceeasi masa universala constanta, care isi tot schimba forma in functie de fortele exterioare (sau interioare, desi cred ca nu exista forte interioare, ca pana la urma fortele interioare sunt fortele care apar intre ceva si ceva, si privind doar acel ceva, nu mai are nimic care sa produca interactiune in el insusi). Mi-a ramas in cap si-n timp ce ma culc si cand ma trezesc ce ne-a zis profu de management (stiu, nici eu nu ma asteptam sa retin ceva, damite sa ma mai gandesc la ce-am retinut), respectiv ca omul nu vrea prin definitia muncii sa lucreze cu drag si spor. Oamenii lucreaza pentru ca trebuie. Trebuie sa-si intretina familia, trebuie sa-si plateasca darile, trebuie sa traiasca. Pe de alta parte fara munca omul s-ar plictisi si ar incepe sa refuleze energie si creativitate in mod distructiv sau constructiv in functie de natura si mostenirea ancestrala din el. Si probabil intra si propria vointa undeva in ecuatie. Printre ultimele constante. Nu mai am idee de la ce-am plecat. Nici unde am ajuns. Cred ca am derapat putin. Si n-a intrat esp-ul. Nu stiu unde ma aflu. Sunt cu roata-n sant. Cred ca e noapte. S-ar putea sa fie senin. S-ar putea sa vad o bolta instelata. Apropo de asta o parte critica a excursiei la malaiesti, fara de care n-ar fi fost o excursie deosebita, a fost bolta instelata din valea malaiestilor. Un cer senin si o bolta mai plina de stele decat am vazut de ceva timp (de anul trecut daca nu ma insel, de la curmatura). Stelele ma adorm instant. Imi trece mintea prin atatea ganduri de calatorie interspatiala, forme de viata superioare, originea si directia omenirii, originea si directia universului, prezenta unei entitati superioare care sa ne dicteze actiunile in vreun fel sau altul, noosfera ca loc de manifestare, si uite asa adorm aproape instant. Mai mult de 10 minute nu ma pot uita la nicio bolta instelata. Tind sa cad lat. Ar trebui sa incerc sa ma duc undeva pe munte sa dorm bivuac, dar asta abia vara. Sa adorm uitandu-ma la stele. S-ar putea sa aiba efecte deosebite. S-ar putea sa ma faca sa vreau sa ma proiectez astral si sa ma documentez riguros despre cum se face asta. Nu-mi place orasul. Nu-mi place cand ploo ca nu se mai vad stelele. Dar imi place ca tine oamenii in case, si departe de strazi, facand orasul sa para mai pustiu. Si din cauza ploii pare si sonorul sa fie dat mai incet. Se induce o stare de somnolenta generala in care toti orbecaim spre treaba ce o avem de rezolvat cu gandul unui somn iminent. Sau cu gandul ca ne cresc culturile, cazul lui ldd.

Am vazut ieri fantana. Filmul, nu locul de extragere al apei. Si mi-a placut. Chiar am incercat sa vad daca ma afecteaza emotional. Si da, din cauza lui clint mansell era cat p-aci sa-mi iasa niste lichid translucid din senzorii optici. Frumos film, frumoasa idee, dar cam ciudata logica derularii actiunii. Prefer sa cred ca este o metafora frumoasa la acceptarea mortii ca un lucru natural in ciclul vietii, si ca nu putem sa pacalim la infinit natura umana. Si ca trebuie din cand in cand sa ne ducem cu copacul spre o nebuloasa. Si sa-i soptim suav despre traictorie. Chiar mi-a placut filmul. Regret ca nu l-am vazut mai devreme, dar ma bucur ca l-am vazut abia ieri, intrucat mai devreme nu aveam rabdare de un astfel de film. Ma uit greu si rar la filme, intrucat prefer filme fie foarte urate, fie porcarii fara sens (gen killer clowns from outer space, care inca ramane mega epopeeic de epic de prost). Mai vreau un film gen the fountain. Tot ceva despre conditia umana in preajma ideilor de nemurire. De fapt daca stau sa ma gandesc mai bine e al doilea film in mai putin de o luna cu aceasta tema. Probabil nu vreau sa accept sau sa imbratisez ideea mortii proprii. Ce-i drept nu m-a mai durut la fel de regulat capul, deci ar trebui sa fiu ok. Dar nu ma voi impaca cu ideea pana ce nu voi levita. Fie eu, fie un copil de-al meu.

Imi place sa cred ca sunt am o aura de bulan imens si invulnerabilitate, care-i molipseste pe cei din jur.