Oct 4, 2009

Collateral damage

Am incheiat lan-ul in forta. Cu artificii. Nu stiu ce marcau artificiile, nu stiu ce se intampla afara, nu stiu ce era afara, nu stiu cum se ajunge afara. Presupun ca e un fel de instanta si apare un loading screen cand dau use pe usa, si dupa un timp imi aleg traictoria printr-un sistem de waypointuri sau ceva. Traictorii gen saorma/magazin/parinti aparand random in functie de necesitati.

Am iesit pana la urma din casa si am fost pana la saorma cu loganu. Eu am vazut un loading screen pe tot parcursul calatoriei. Si la sfarsit am dat use pe sosurile de saorma, am debifat carnea din lista si i-am dat transmute. Si inca un loading screen cu ingurgitarea ei. Lumea n-are sens in afara desktopului. Nimic n-are sens. Acolo totul avea sens. Cautam arma, cautam inamicul, omoram sau eram omorat. Ma respawnam. Si din nou cautam arma, cautam inamicul. Cautam caloriferul, luam caloriferul, dadeam in cap la inamic cu caloriferul, strigat in casa "buttscratchaa", luat racheta, murit, respawnat, si din nou tot asa.

Distractiv, dar acum parca nu-mi vine sa mai vad violenta first person. Trebuie ceva mai chill. O muzica foarte chill. Un family guy idiot pe fundal. O liniste nocturna extrema, in care doar desktopul se aude zumzaind in intuneric. O panica ruda cu paranoia legata de inchiderea usii pentru baricadare anti-alieni. Totul e chill.

Poate nu voi recunoaste prea des, dar in astfel de momente mi-e dor de fratimiu, cu care sa dau un quake/cs animalic, sa scoatem testosteronul din noi in cantitati industriale, creand panica si haos in cartier prin sunetele animalice ale clickurilor noastre nervoase in noapte.

Si acum e liniste...numai demonii razboaielor trecute se mai aud la mine-n minte. Fantome ce nu-mi dau pace, si cer tributul lor de neuroni si rachete. Mai lipseste sa ma trezesc speriat si transpirat ca n-am luat armura la timp si m-a omorat gipsi cu caloriferu. Sau sorin cu butoiul. Traumatism post razboi, cred ca asta ar fi fenomenul potrivit. Bine ca nu practic battlefield2 pe net, ca altfel chiar as fi ca rambo, bantuit de razboaie adevarate, cu artilerie, tancuri si grenade. Ceva e in neregula cu mine clar din moment ce ascult dido de placere si cu placere. Si ca nu-mi vine sa intru in cs.

2 comments:

  1. Nu pot decat sa citez dintr-un mare poet contemporan (game designer in cartea de vizita) : "life is a series of emergent gameplay mechanics without a victory condition and an undefined respawn time"

    ReplyDelete