Mac arena

N-are niciun sens. Niciun sens. Dar ca sa ma incadrez in tendinte trebuie sa precizez si eu ce ma frapeaza la moartea unui anumit mare artist muzical care se juca cu zombii si undeazi in general.
Eu zic ca a fost omorat de industria muzicala aflata pana la buric in criza pentru a resuscita vanzarile unui mare artist care oricum era in cadere libera si nu mai prezenta interes economic. E totul o musamalizare. Precum musamaua din bucatarie care refuza sa se curete indiferent cat freci la ea!
Si mai zic ca este ciudat faptul ca in unele autobuze este aer conditionat. Ciudat intr-un sens bun. Am fost realmente surprins sa constat ca nu transpir intre atatia oameni in varsta, desi erau toate geamurile inchise. AC 1, transpiratie 0.
Am visat iar ca aveam un a6. Cred ca-mi place mult masina. Sau poate se leaga de a6-ul din test drive, care tocmai a iesit din rodaj la circa 800km (deloc mult daca stau sa ma gandesc, mai ales tinand cont ca nu exista rodaj in jocul asta. Sau exista, caz in care acum o sa traga mai bine motorul, mmmm).

S-a terminat in alta dezordine de idei si sesiunea. A inceput santierul. Sesiunea s-a incheiat cu scorul 3 la 2 pentru mine. Desi nu-mi explic cum sau din ce motive astrale am picat betonul. Proful nu este de gasit, daca se regaseste printre cititori, va rog ziceti-mi intr-un comment ce anume am gresit ca sa stiu sa invat ceva. Ma enerveaza sa pic un examen fara sa stiu de ce. Nu din motive de ego, ci doar pentru ca in restanta, cu aceleasi subiecte in fata, as face aceleasi greseli. Si deci nu invat nimic si educatia-mi stagneaza. Va rog salvati-mi creierul din fata regresului sau stationarii, eu vreau sa invat, indiferent cate restante sunt necesare. Epic spus, cred ca nici eba nu putea sa sublinieze mai bine necesitatea unui dialog deschis cu profesorii si importanta educatiei in mintea tinerilor ingineri.
Santierul insa e frumos. Sunt turci, sunt chinezi, sunt talibani, sunt si romani cativa. Mi-a placut indeosebi faptul ca chinezii si-au facut din niste boxe auto si un cd player niste boxe fullsize, folosind drept carcasa resturi din rigips. Apreciez de asemenea si faptul ca n-a facut niciun muncitor vreo gluma proasta si sa ma impinga in timp ce ma aplecam (de la etajul 6 incolo) peste balcon sa vad daca-i tencuit. M-am si suit pe o carcasa de armatura la cota 39. Am vazut o gramada de lucruri si inteleg ca voi mai vedea o groaza de lucruri. Multumesc pe aceasta cale in mod public Anei ca are rabdare sa ne arate si sa ne indrume astfel incat sa nu ne rupem gaturile.
Ca o alta observatie pot adauga ca o casca alba pe un santier are un efect interesant. Nu numai de booster de ego de inginer, ci si social, multi muncitori simtindu-se obligati sa salute cand trece pe langa ei o casca alba. Sau sa astepte la baza scarilor, desi prioritatea este de urcare nu de coborare.

Ciudat, ma trezesc cu criminalii in cap. Intrebandu-se daca suntem oameni sau hamsteri. Daca stau sa ma gandesc mai bine, melodia asta chiar nu e rea. Ca dovada mi-a ajuns cumva in scalp. Desi poate nu-i o dovada buna, ascult multe porcarii. Muuuulte porcarii. Am fost si la concertul baietilor astora. O experienta deosebita din toate punctele posibile de vedere. Chiar si tehnic, am admirat destul de mult structura metalica a scenei. Nu pare asa de complicat de calculat. Mai preocupat eram insa cu altceva in timpul concertului :) ...

Am visat iar dubiosenii. Ceva cu forte speciale intr-un secol trecut intr-o dimensiune paralela, warcraftian-lovecraftiana. Si am visat ploaie. Si am visat-o pe ea. Si am visat ca zburam. Si nu ma mai omora nimeni. Eram intreg si bine. Chiar fericit. De fapt, o buna parte din vis a fost reenactment la ziua care tocmai se incheiase. Numai ca decorul era putin schimbat. Mintii mele ii place sa schimbe decorul ... Si acum l-as schimba complet. Astept cu nerabdare perioada cand ne luam toti liber si mergem incotro ne taie capul. Cu o mica intalnire inainte ca sa ne punem la punct planul de atac.

Ca sa completez acest text dezorientat pot adauga ca sunt oficial acum fiu de presedinte. Un fel de prim-fiu. Desi sunt al doilea. Voi fi prim-secund-fiu. Ca o prima forma de abuz de putere voi face o statuie cu tata imbratisand cerul in mijlocul parcarii. A stai ca tata nu prea imbratiseaza cerul. Eu imbratisez cerul. Ca sunt foarte pufos. Desi ma voi rade in cap. Spre eterna panica a celor din jur. De fapt, cred ca azi voi savarsi acest gest marsav de pseudo-auto-trepanatie. Ca-mi place. In vis eram chel. Tin minte asta pentru ca simteam ploaia direct cum se loveste de scalp, si nu de par. Imi tremura un deget. Poate e un semn ca am gasit apa sau ceva, undeva. Nu-mi dau seama. Nu-mi dau seama nici daca tastez ceva in afara backspace cu degetu mic. Poate enter din cand in cand, alte semne nu prea folosesc in acest text lung si care deja a omorat orice tentativa de a fi citit.

Si intr-un final, sa explic si titlul. Macbook arena, tai cartea si devine cantecul popular din anii 90. Merit un premiu pentru acest pun.

Si vorba criminalilor. Suntem oameni sau suntem hamsteri? Ce te face om? Mai exista umanitate in noi? Mai exista sentimentele principala care te definesc ca om. Mai exista empatie? Raspunsul la toate este da. Si ceapa.