Apr 1, 2009

Samota Sarpanta San Satuc

Orbecaind prin analele timpului ajung sa analizez si sa rectific concepte. Cum ar fi schimbarea lumii. Toata lumea vrea sa schimbe lumea. Ajung la concluzia tulburatoare ca poate suntem indoctrinati in aceasta directie. Se vrea ca noi sa schimbam lumea, in bine sau in rau, dar mai ales sa fim convinsi noi de puterile noastre ca putem schimba lumea, ca totul este rau si ca trebuie sa taiam in carne vie pentru a scoate la lumina lumea (sau tara, daca gandim mai restrans, sau orasul, sau casa, sau propria persoana). Dupa cum zicea un mare om al carui nume de sith nu il vom elucida pentru incurajarea unui trend de mister de cacat ce ne macina, un chirurg cand taie nu trebuie sa aiba dubii. Nu trebuie sa aiba ezitari, trebuie doar sa actioneze cum stie el mai bine, cum a invatat mai bine, asa cum a fost pregatit, pentru a putea salva pacientul. Cateodata pacientul mai moare, dar asta este riscul meseriei. Deci revenind la salvarea lumii intr-un mod idealizat de la valorile care au luat avant, putem ajunge intr-o extrema negativista, in aceea de a nega valorile curente, si de a promulga o violenta extrema impotriva celor ce au alte idei.
Inca am dilema violentei extreme pentru purjarea societatii. A functionat in potop, de ce n-ar functiona si acum? Dar cum as putea trai cu mine insumi daca as decreta o astfel de actiune ca fiind utila sau necesara? Bine ca nu sunt intr-un post de conducere suprema, ca altfel m-as razgandi poate prea tarziu din astfel de ganduri, sau as sta sa le macin inutil de mult pana mi-ar expira viata, si as muri ca omul care a condus lumea facand nimic. Pentru orice actiune exista o reactiune, si o descatusare a fortelor universale pentru scopuri marsave de curatare a societatii ar fi probabil cea mai mare blasfemie si oligofrenie produsa vreodata in istoria universului. Si asta pornind de la un singur om care era intr-o functie de conducere.
Cred ca am pierdut ideea de la care am plecat. Respectiv cea de samota sarpantanta. Sau de idee in general. Dar ce este ideea si ce vrea ea de la mine? Si de ce-mi da tarcoale dar niciodata nu vrea sa iasa din mine?

1 comment:

  1. bv vere, in sf ai scris ceva care a meritat citit. totusi, poate incerci sa nu mai fi asa bombastic in exprimare. ;)

    ReplyDelete