Zorile inca par departe in jungla. Ingropat in bezna precum o cartita in argila vartoasa, Teif deschide ochii pentru a realiza ca inca nu doarme. Sau poate ca viseaza. Dar nu este viata perceputa tot de creier? Acelasi creier care are si imaginatie? Bariera fragila intre realitate si traire spirituala este deseori trecuta pe nevazute si neintentionat. Drumul initiatic ce l-a propulsat pana aici l-a invatat un singur lucru: nimic nu este ceea ce pare. Putea deci fi acasa, in statia orbitala in care era repartizat in razboiul cu rasa cunoscuta sub numele 'nutragesuntprieten'. Dar cum sa faci sa te trezesti? Cum faci sa-ti dai seama daca esti sau nu constient? Oare popularul ciupit propria fiinta te scoate din increngaturile tainice ale sinapselor marginale? Oare propria fiinta iti recunoaste existenta pentru a-ti admite posibilitatea unei ciupituri?
Prea multe dileme, prea multa bezna. Stelele conspira impotriva noastra in seara asta. Mai intai o prabusire, apoi dileme constiente, apoi dileme subconstiente. Teif devine dezorientat.
Intreaga lui existenta a stiut unde si cum se afla. Acum in socul unei prabusiri, va fi socat de prabusirea unui lucru mai sacru. Propria-i minte.
Simturile nu te pot minti la nesfarsit, dar cand vazul iti pune in fata lumi necunoscute si neinchipuibile, cand stelele par sa se miste fara vreo coerenta, cand intreaga viata iti este schimbata in doar cateva minute cruciale, atunci mintea incepe sa conspire impotriva ta. Intreaga supravietuire a fiintei incepe sa primeze in fata constientului. Fiecare gand devine depasit de propria-i conditie extrema. De aici pana la colaps existential este doar un pas. Un pas marunt pentru o minte fragila ...
No comments:
Post a Comment