Strabi, inceputurile

Era o noapte frumoasa de primavara. Aerul era suficient de rece incat sa-mi raceasca fara probleme chiuloasa fierbinte. Pe piatra cubica alunecam frumos, era putin ud, eu aveam rotile un pic tocite, ce sa mai? Era o noapte numai buna de invartit in cercuri fara sens, starnind rasete si veselie printre oameni. Ne-am invartit in seara aia o gramada, cred ca peste o ora, ma tineam minunat pe doua roti, scrasnind din toate balamalele de parca n-ar mai fi fost o alta zi in care sa fiu asa de viu. Ma simteam minunat patinand cand deodata am simtit ca zbor... Timpul se incetinise, si vedeam cu incetinitorul cum rezervorul mi se inverseaza...Benzina nu-mi mai ajungea-n plamani si motorul dadea semne sa se opreasca...si atunci am simtit cum clanta atinge piatra dura si o clipa mai tarziu motorul mi s-a oprit de tot... Benzina curgea agale din carburatorul spart, farul stang imi atarna pe jos... Eram lovit, eram contorsionat, si viata mi se sfarsise...dar inainte ca ultima picatura de benzina si ulei sa-mi curga din rezervor, viata intreaga incepusem sa mi-o amintesc... Odata candva, intr-o galaxie nu foarte indepartata, intr-un orasel industrial numit Zwickau mi-am simtit prima data inima batand. Nu stiu si n-am stiut vreodata cine a pornit atunci pentru prima oara plamanii ce-mi ard benzina din vene, dar banuiesc ca era un neamt istet. Ma gandesc ca poate il chema Hans si avea o placere reala sa auda motorul in 2 timpi prinzand viata pentru prima oara, verificandu-ma in fabrica sa-si dea seama daca pornesc bine si sunt in norma. Si o Doamne in ce norma eram! As fi mers atunci fara intrerupere, cu cei doi cilindrii pompand veseli benzina subventionata, vrand sa vad toate autostrazile si drumurile care au existat vreodata! Tin si acum minte cat de bucuros am fost cand am fost adoptat prima data. O doamna trecuta de prima tinerete isi cauta un vehicul mic si fasnet de oras. Sotul ei, industrias instarit nu avea probleme cu banii, si ii oferise o suma generoasa sotiei sa-si ia ce automobil ar fi vrut ea. Ar fi putut sa-si ia orice Mercedes, dar ea m-a vrut pe mine. Ii placea ca sunt mic si manevrabil, si am motorul numai bun de apasat la fund si speriat vecinii noaptea cand venea de la noptile de bingo cu prietenele din inalta societate. Si recunosc ca-mi placea teribil. Nu ma menaja deloc, cum pleca sotul de dimineata la fabrica, ea sarea in mine si ma ambala puternic, sa-mi incalzeasca plamanii bine de tot inainte de o plimbare frumoasa pe strazile din Berlin. Avea grija de mine ca si cand mi-ar fi fost mama. Ma spala, ma alinta si ma manevra cu grija, dar categoric si ferm, ca nu cumva sa-i ies din traictoria pe care si-o dorea. Ma tineam de curbe de parca fiecare minut ar fi fost intr-o cursa in coasta contra-cronometru, si doamna draga ma ambala sa fie sigura ca motorul merge la capacitate maxima. Aveam doi frati mai mari. Ambii erau de vita nobila, Mercedesuri originale, facute dupa ultimele standarde in siguranta si lux. Ma priveau de sus de multe ori, dar in acelasi timp nu erau snobi, ma priveau ca pe fratiorul lor mai mic si mai neexperimentat. M-au invatat cum sa dau cu spatele fara sa lovesc nimic, si cum sa plec de pe loc cu frana de mana trasa. Gobbel, un W123 din 1977 (cu cam 2 ani mai mare ca mine), ma lua tot timpul la vorbe cu talc, incercand sa ma invete ce l-au invatat si pe el in fabrica despre cum sa fii un automobil, si nu doar o masina. Imi zicea deseori "Ai grija intotdeauna pentru ceilalti, nu esti singur pe lume!". Cand imi zicea asta eu deobicei ma jucam si nu-l bagam in seama, ce sa stie el? E doar cu doi ani mai mare! Sigur eu am o viziune cel putin la fel de buna asupra vietii! Dar el nu-mi zicea degeaba... stia de la fratele lui mai mare, Otto, un W114 care a vazut mult mai multe accidente la viata lui... Ultimul accident il lasase de tot in garaj. Nu mai vroia sa iasa sa faca nimic. Statea acolo si medita. As fi vrut sa ma joc si cu el mai des, dar nu mai avea dispozitia de joaca. Din cand in cand, atunci cand eram langa garaj, mai deschidea usa si ne mai claxona si el un pic sa ne zica sa o lasam mai moale ca poate facem ceva rau, dar mai mult nu. Imi parea rau, parea sa fi avut nevoie de un prieten, dar cat timp nu vroia sa zica nimic, eu ce sa-i fac? Viata e tare frumoasa cand esti mic si n-ai nicio grija. Doamna draga ce ma conducea, Angela o chema, un nume pretios pentru o doamna in adevaratul sens al cuvantului deseori se tachina cu sotul ei ca intr-o cursa intre mine si Otto la viteza in coasta as fi castigat lasand totul in urma intr-o dara mare si groasa de fum. Otto bineinteles protesta si radea copios "Cum? Tu, cu motorasul tau de jucarie sa castigi? Fii serios Strabi, ca habar nu ai cu ce te joci!". Strabi, ce ciudat suna acum ca ma gandesc. Mi se trage de la farul din stanga, care niciodata n-a stat chiar bine la locul lui. Cred ca era un rebut de plastic, ca nu se potrivea neam, si ma facea sa arat ciudat, dar cumva asta starnea rasetele tuturor. Cand m-a luat Angela de la fabrica niste copii care jucau fotbal m-au alintat asa. Si culmea, mi-a placut. Mi se pare ca au zis-o cu drag, desi poate era cu rautate. Mie-mi placea, ma facea sa par mai special. Si pana la urma, sunt special! Imi placea cu Angela sa ma plimb. Imi arata mereu drumuri noi. Nu stiu cu ce se ocupa, cred ca era un fel de casnica, dar o casnica pusa pe drumuri multe... Si multe drumuri urma sa vad! (Va urma)