Distrugerea conditionata

Prea multe ganduri si prea putin somn. Prea multe idei recurente ce se invart ca soarecii in custiile hamsterilor evacuati de regimul dictatorial. Se invart si nici macar nu genereaza curent electric, nu efectueaza lucru mecanic, nu fac nimic util, doar consuma energie vitala, si mana este limitata. As putea bea o potiune, dar vanzatorii de potiuni sunt de negasit in mintea mea, si simt cum se acopera mintea de-o pacla deasa ca untul ce vrea sa imi dea numai dureri. Dureri de cap desigur, de ce ar vrea sa faca ceva util cand pacla se stie ca vrea doar sa produca panica si haos intr-o lume si asa mistuita de ganduri negative. Adevarul e ca precum un stimabil profesor plec de la mere si ajung la pere ignorand orice alt fruct interesant sau util. Nu vad sensul acestei afirmatii. Nu vad sensul acestei actiuni. Nu vad bine asta este clar, intrucat ochelarii-mi sunt departe si lenea atinge cote agonizante si deci imi stric ochii in continuare.

Probabil nu este o decizie buna sa fac asta, sa-mi stric ochii, dar comoditatea te impinge la compromisuri greu de imaginat cateodata. Si asta poate fi bine, sau poate fi rau, sau naiba stie ca nu-mi mai dau seama. Trebuia sa faca cineva un normativ si pentru asta. Cu coeficienti mici de siguranta, pentru a nu exista marje mari de eroare. Marje sau marji? Sunt aliterat si analfabet deja. O fi din cauza facultatii, caci are efectul asta asupra inginerilor sau studentilor. Intelectul tinde sa-mi zboare spre canal pe zi ce trece epuizandu-mi tineretea si neuronii in puscaria intelectuala numita generic universitate. Dar sa nu fim pesimisti si s-o dam in extreme, pana la urma invat lucruri noi, frumoase chiar. Pana la urma sunt inca indragostit, desi poate in clipa asta nu-s chiar pufos. Nu simt nevoia sa imbratisez universul. Nici chiar pe koosie. Simt nevoia unei vacante insa. Cu stat si ars gazul fara griji si fara treziri matinale. Sunt lovit bine dupa cum ma descria cineva acum nu mult timp....

Dar lovit unde? In cap? In inima? In visul trecut eram lovit de gloante de 7.62 in piept, si de o bara de metal in ceafa. Si de asfalt in gat daca tot e sa recunoastem. Am murit si m-am trezit, violent. Si eram viu, si nu ma durea nimic, nici macar mintea. Si cumva asta ma alarma, poate inca visam... Prefer cateodata sa ma doara ceva sa am norma realitatii la indemana, ca tind sa ma pierd in propria lume imaginara si vesela si probabil schizofrenia bate la usa cu pliante cu martorii lui jehova.... Si eu n-am sonerie asa ca nu aud bine cand e cineva la usa. Sau ignor tacticos, nu-mi dau seama...

Si in alta matrice de idei, blogul a implinit 2 anisori candva prin ianuarie. Si cu ocazia asta am schimbat mailul de postare pentru unificarea si reglarea conturilor de mafioti cu mailurile, sau invers. Ceapa tridimensionala apreciaza intentile mele si-mi denota rezistenta in timp atat axial cat si incovoiat. Sunt mandru de mine. Mi-as ura un fel de la multi ani dar nu stiu cat de sanatos este. Afara vecinii zbiara la multi ani. Probabil blogului meu ,ca la cat de alcoolizati suna, cred ca nici ei nu mai stiu a cui e ziua, sau noaptea respectiv. Si din nou sunt mandru de mine. Inca n-am devenit celebru prin excelenta si nici n-am atins cote de dominatie mondiala, dar inca exist, ceea ce in sine este o performanta suspectez. Deh, viata-i grea, omatul mare, si sesiunea mult mai are sa ne stoarca de energie ca pe banane sa ne coaca pe raftul de la aprozar rahatul. La naiba ce poetic sunt, inca putin si dezmembrez de tot modulul conversational internautic din cap, si atunci aliteratia analfabetica va creste exponential pana spre nimicul traditional.

Si totusi, exista sau nu farfurii zburatoare in afara de cele din casa aruncate de soti sau sotii nervoase, sau inventiile omenesti au fost aruncate la cos ca un gandac strivit impachetat in hartie inginerica?

La multi ani cu intarziere mie. Pentru ca sunt bestial.