Neprihanirea prinderii cu sudura

Posibil sortile sa se intoarca radical dupa o axa proprie neutra nedeterminata inca dupa vreo metoda cunoscuta si astfel tanarul inginer din mine sa se avante cu avant in fata vantului muncii. Pare promitator, un interviu a decurs bine, sunt 99.99% angajat si incep peste cateva zile. Sunt tare curios. Sunt tare nerabdator. Posibil intregul univers sa mi se dea peste cap si sa-mi redefinesc valorile si principiile. Sunt bucuros. Sunt entuziast. Sunt tanar. Inca nu m-am izbit de adevaratele probleme din viata. Inca nu m-am dat cu capul de prag. Inca urmeaza sa-mi iau primele suturi autentice direct in poponet. Si sunt entuziast de idee. Incantat de ideea ca intru in viata si nu doar in scoala si situatii teoretice. Intru in capitalism. Reticent si temator, ma indrept spre a face ceva util pentru societate.

Si in acelasi timp, in alte colturi ale lumii se invart teorii fundamentale despre ce ar fi putut NASA sa anunte intr-o super conferinta de presa. Si ma numar printre cei care desi uimiti de descoperirea unei gauri negre fantastic de tinere, parca ma asteptam la ceva mai mult, si deci ma simt ca un copil caruia i-a fost furata acadeaua, dar i-a fost data alta in schimb, dar mai naspa. E tot o acadea, dar nu-i la fel de buna ca o poveste cu o cometa distrugatoare, o planeta locuita, o nava extraterestra, sau orice alta descoperire cu tente istorice si biblice in dimensiuni. Ma simt un pic tradat de propria minte. Ma tem ca s-ar putea intampla la fel si-n povestea angajarii. Poate vreau sa vad mai mult decat este, si ma bucura ideea si ma face sa balesc de entuziasm mai mult decat ar trebui, doar ca sa fiu un pic deziluzionat de realitate. Nu neaparat realitatea cruda si dura, dar mai putin distractiva si/sau fantastica. Incerc sa fiu reticent si cumpatat in idei si mentalitate, si consecvent in unele idei, dar parca simt ca uneori mintea tinde sa derapeze. Si ma trezesc din orice idee cu gandul iminent ca ar trebui sa fiu mai pufos si-n alta parte in clipa asta. Poate ar trebui sa simt parfumul de pe perna de la sursa. Poate ar trebui sa fiu mai pufos decat sunt. Poate si iar poate, posibilitatile sunt nelimitate. Cert nu mai este nimic, decat faptul ca societatea e morocovita bine, si cand zambesti in metrou gandindu-te la o anumita persoana in timp ce asculti o anumita melodie tinzi sa indepartezi oamenii din jur, care probabil incep sa se intrebe ce substante exact folosesti. Si substantele sunt asa de naturale incat este inuman sa folosesti altceva. E frumos. E bine. E tinerete.