Sunt ametit. Chiar foarte ametit. La nivelul la care trebuie sa cam stau jos ca sa nu cad jos. A naibii forta gravitationala, nu poate actiona si ea mai haotic? Ar fi mai distractiv sa cazi ba pe podea, ba pe tavan, ba pe perete, ba pe geam. Cam greu cu echilibrul in momente critice (interactiunile cu baia imi dau emotii la acest gand), dar o variatie ar fi binevenita. O sa fac o cerere in acest sens spre o entitate superioara.
Am renuntat la ideea de a mai improviza la teorie la examene. So far so good, am luat dinamica. Cu o nota nu chiar neglijabila chiar. Dar nu-s mandru de mine, ca stiam ca sunt capabil. Sunt insa foarte mandru de ana (al care link catre orice pagina de facebook/hi5 nu-l voi pune din motive logice) ca a reusit sa ia statica. Astept cu nerabdare statica II si dinamica. Ca astea mi-au placut mai mult decat statica I.
Si asta ma aduce in alta dezordine de idei la problema ce ma tot roade de cateva zile.
Cine dracu a facut programa asta? Am facut 2 ani de materii complet, adica COMPLECT inutile. Mai bine incepeam facultatea direct in anul 3. Cred ca ieseam mai castigati ca timp si spatiu. Si nici nu ne mai calcam in picioare pentru sali libere si laboratoare de limbi straine. Dar parca mi-a mai murit spiritul razvratit de azi dimineata si pana acum. Sau e de la faptul ca se cam invarte incaperea cu mine. Si nu, n-am alcool in sange. Si nici vreo alta substanta luata cu buna stire in scopul ametirii.
Aseara stateam in pat cautandu-mi linistea si pacea si gandurile-mi dadeau tarcoale si regretam faptul ca am inchis calculatorul, ca as fi putut sa deversez o gramada de mizerii pe internet, eliberand practic balastul de idei stupide care-mi veneau inainte de examen.
Gen ideea terminatorilor sub forma de copii nou nascuti. Perfecti pentru a fi lasati la mila oamenilor, si perfect pentru a-i omori pe acestia. Oameni pot fi distrusi usor prin mila. Sentiment cam primordial si care te lasa instant fara aparare. Totul e sa fie acolo prezenta, si nu indepartata de ani de schije si lupte cu roboti. Dar daca iti pierzi mila, nu-ti pierzi practic o parte din umanitate? Empatia prin care tot definesc oamenii? Si daca-ti pierzi umanitatea, nu devii tot robot, si practic pierzi lupta impotriva robotilor? Poate ar trebui sa ma uit la ultimul film terminator ca sa-mi raspund la aceste intrebari intrebatoare.
Vreau un scaun de S pentru calculator. Cu tetiera si cotiere. Si masaj si ventilatie. Si volan. Si schimbator manual in H. Si pedale. De fapt, cred ca vreau toata masina. Si de fapt, am loganul pe mana, as putea sa ma duc in el, dar n-am net in logan. Este tehnologic depasit din acest punct de vedere. Dar pe de alta parte, daca as deschide un notepad unde sa scriu acest entry, chiar si offline, contribuind candva la internet, as crea internet, si deci as genera o bucata din internet. Si asta poate fi bine. Sau poate fi foarte rau.
Vreau sa fug. Nu stiu de ce sau cand sau unde. Sau daca am de ce sa fug. Dar ma gandesc ca mi-ar prinde bine ca antrenament pentru cand va fi lumea postapocaliptica si voi fi nevoit sa fug de cainii mutanti din cartier, in cautarea hranei neafectate de radiatii. Si probabil ma voi impiedica de asfaltul viu si ma vor manca de mort cainii mutanti. De mort pentru ca sunt slabe sanse sa supravietuiesc unui atac nuclear. M-am testat si se pare ca sunt destul de vulnerabil la foc si pucioasa. Nu-mi ramane decat sa fac fapte bune ca sa nu ajung in iad. Unde e mult foc si pucioasa. Si-mi scad si rezistentele din obiecte cu peste 50% din cauza scenariului asta tampit si problemelor de echilibrare ale jocului. Si probabil n-au nici un drop rate frumos in iad. Dar pe de alta parte avand o eternitate la indemana, sigur gasesc niste obiecte misto rau in iad. Cu care sa desfintez demonii si sa gasesc si iesirea din nivel.
Azi stand pe balcon la bunica si jucandu-ma cu o bucata de prefabricat si o surubelnita (eram intr-un moment de fade out foarte adormit si nepasator, se poate intelege care era gradul meu de concentrare in clipa respectiva, si ce faceam cu surubelnita si prefabricatul de beton) am avut un moment de clarviziune in care am constientizat pentru prima oara ca un copac este o fiinta vie. Parca se misca dintr-o vointa proprie, si nu doar din efectul coanda al vantului sufland puternic in frunze. Parca ceva rezona din el cu restul mediului. Cumva acel copac care e acolo de cand am fost prima oara la bunica, si deci sigur m-a depasit in varsta biologica, si care nu m-a impresionat niciodata, azi a reusit sa-mi atinga o coarda. Undeva in mine am simtit ca este o entitate vie. Ciudat sentiment sincer sa fiu. Parca mi-a dat cineva o palma din dosul ratiunii. Probabil mi se trage de la faptul ca in clipa respectiva, pe masura ce ma jucam cu structura prefabricatului (se vad deja armaturile iesind pe alocuri, fisuri adanci etc) ma gandeam cum curge lent betonul, si cum lucreaza la nivel molecular fiecare particula de materie. Si cum miscarea browniana are loc si in ceva care pare foarte solid si compact. Niciodata n-am reusit sa-mi asum bine aceasta idee. Cum ceva care este solid de fapt este tot o retea spatiala de corpusculi disparati si intr-o miscare continua. Parca ceva nu vrea sa-mi dea pace din aceasta idee. Microcosmosul ma depaseste prin complexitate mai ceva ca macrocosmosul. Si de fapt daca stau sa ma gandesc nu-s asa de diferite. Se joaca doar cineva cu un scale din cand in cand, intr-un autocad al vietii. Unde nu sunt cote, si nu se da niciodata purge. Dar poate se va da candva si un purge.
Intrebarea este cine opereaza programul. Dar mai ales, cine a facut programul? Pe ce ruleaza acest program? Si cine a facut partea fizica pe care ruleaza? Are parte fizica? Noroc cu xkcd si ideea de binaritate la nivel biblic care doar din pietre poate programa un univers intreg. Si fara buguri. Si unde niciodata fluxul nu se intrerupe, si nu se ramane niciodata fara memorie. Am uitat de la ce idee am plecat. Dar acum imi amintesc ca am lasat ideea telekineziei sa-mi scape in momentul in care m-am lovit de o mare problema. Sa fiu una cu universul. In toate cartile de chaos magick am gasit aceasta problema. Sa fiu una cu universul. Nu sunt una cu universul oricum? Trebuie sa-l percep in forma lui atat macro cat si micro scopica? Sa reusesc sa am o viziune titanica de ansamblu asupra mediului ce ma inconjoara? Are vreun om aceasta capabilitate? Sunt cumva dezavantajat tehnologic de lumea fizica ce ma inconjoara si de gandirea binara ce mi s-a format prin ani de lego si fizica? Desi imi place mult fizica, trebuie sa recunosc ca n-am inteles niciodata cum se bat cap in cap niste idealizari si modelari. Si pe chestia asta in facultate m-am cam indepartat total de la idee. Macar asa sunt impacat cand ni se preda o amortizare ideala la dinamica, si pe urma ni se prezinta probabilistica generala si complet haotica a betonului. Un material atat de random incat nu poti aprecia niciodata foarte precis cum se va comporta. Mi se pare enervant, raman la metal. Desi imi place si betonul. Cu mult usturoi. Orice e mai bun cu mult usturoi.
No comments:
Post a Comment