Mentalitatea de Inginer

Aceasta vorba m-a lovit recent in moalele capului. Poate profesia sa-ti corupe iremediabil mentalitatea? Sa luam cazul concret ingineresc al inginerului. Expus faptelor concrete un numar suficient de ani, mintea isi pierde capacitatea imaginativa? Iesirea din norme si normative se mai poate realiza? Nu ar trebui creativitatea sa defineasca esenta inginereasca? Pana la urma ajungem calculatoare cu un mic skepsis, calculatoare cu imaginatie. Asta ar fi idealul ingineresc. Solutii neortodoxe dar eficiente, care nu pot veni doar din calcul. Daca n-ar fi partea imaginativa atunci inginerul ar fi chiar o specie pe cale de disparitie, o victima tragica a propriei creatii. Suna romantic, si in multe cazuri adevarat. Deci inginerul trebuie sa aiba o buna parte imaginativa.
Dar mentalitatea oare doar la asta se reduce?
Sunt convins ca totusi ingineria corupe. Chiar acum cateva zile m-am trezit analizand de ce nu ma dor picioarele intr-o anumita pozitie, si incepusem sa fac o diagrama de moment incovoietor sa vad care este ideea din spatele acestui mecanism complex numit om. Corupe mintea si ii pune un filtru stiintifico-tehnic. Lumea isi pierde din stralucire si mister. Inginerii cauta in general sa rezolve probleme, si daca ceva le depaseste capacitatea de intelegere, vor cauta explicatii pana la epuizare totala. Este demonstrat stiintific asta. Poate de aceea caut o experienta iesita din comun. O intalnire oarba cu o entitate divina, sau macar extrapamanteana. Sau chiar si pamanteana, dar intr-o alta stare de existenta. Caut ceva inexplicabil. Cel mai inexplicabil pentru mine ramane insa spiritul uman. Si firea umana in general. Aici includ exemple de genul striptiz in metrou sau alte activitati inexplicabile mie. Oamenii sunt surprinzatori. Ma trezesc pierdut in spatiu cateodata, ferm convins ca de fapt eu nu sunt om.
Dar revenind la mentalitatea de inginer. Cred ca profesia m-a ales. Cei drept inca n-am o profesie, si nu poti stii ce surprize iti rezerva viata, si cum ajung eu designer lego pentru baze militare (sense, it makes none). Dar stiu ca lego este de vina pentru aceasta detenta tehnica. Imi pot aminti ca, minor fiind, foarte minor fiind, imi imaginam omul ca o masina, emulabila complet prin mecanisme facute din lego (desigur nu si rezistentele,masa, si alimentarea energetica, ma refer aici doar la partea mecanica, desi tin minte ca mi-am pus problema emularii tehnice a unui stomac, din pacate nu aveam notiunea de motor termic pe vremea aceea frumoasa). Si din cum a evoluat tehnica, inca sunt convins ca emularea unui om este posibila. Mai putin mintea. Ce ne gadila de fapt si cum. Asta ma depaseste. Mentalitatea de inginer, ca orice alta mentalitate este pentru mine o necunoscuta totala. De unde vin ideile, de unde vine etica? Ne nastem cu vreo notiune de bine sau rau? Mostenirea ancestrala dispare vreodata complet? Ne poate domina mostenirea ancestrala si practic sa n-avem liber arbitru? Constat ca imi place sa pun intrebari. Si ca nu-mi place ca nu-mi gasesc raspunsurile potrivite la momentul potrivit. Sau raspunsurile in general.
Deci n-am ajuns la nicio concluzie. Si deci nu trebuia sa incep fraza cu deci. Nici cu si.
Oricum ideea imi da tarcoale, raspunsurile sunt aproape. Un inginer nu este limitat. Sau cel putin asa-mi place sa cred. Tehnic vorbind niciun om nu este limitat, pentru ca oamenii sunt surpinzator de surprinzatori. Cam ca un gandac. Nu poti stii niciodata in ce directie o ia.
Gandacii pot avea mentalitate de inginer?
In ce fel particular se poate spune ca gandesc inginerii? Pur tehnic? Pur teoretic? Pur teoretico-tehnic? Ingineresc?

Cred ca solutia se afla intr-un normativ. Unde se specifica si modul de gandire, si situatii posibile, tipuri de gandire, idei, intrebari, raspunsuri, anexe cu modalitati de gandire de tip "daca A->B atunci aA->aB" si asa mai departe. Numai in normative putem gasi raspunsuri. Coerente cel putin. Cateodata.