Izolarea bazei mentale

Experiment:
Eliberarea sclaviei mentale prin izolarea constientului de factorul social.

Ipoteze simplificatoare:
Nu exista perturbatori interni de la aceasta idee. De asemenea nu exista consecinse morale sau sechele sociale ulterioare. Nu poate fi interconectata izolarea cu deprivarea de libertate (variabile independente). Se ignora suplimentele sociale virtuale ca fiind neconcludente (facebook lurking). Se neglijeaza ideea muzicii pe post de factor social.

Buguri cunoscute:
Implica alienare si privare de libertate prin indepartarea factorului social din mintea umana. Paradox prin logica circulara, eliberarea presupune constrangeri.

Concluzii:
Experiment inconsistent cu realitatea si redundant prin concluzii eliptice. In concluzie nu-l vom pune in aplicare. E stupid.

Alte observatii irelevante:
Filmele amuzante pot fi sub forma de desen animat cat timp sunt amuzante prin natura lor. Amuzamentul variaza invers proportional cu energia disponibila in sistem. Desi cateodata sunt direct proportionale. Singura concluzie ar fi ca variaza periodic de tip sinusoidal. Pentru mai multe informatii voi face niste studii irelevante si neconcludente. Dupa care voi uita rezultatul. Si ma voi declara satisfacut si impacat cu mine insumi folosindu-ma de ideea ca nu conteaza destinatia cat timp calatoria e distractiva. Si viata este o calatorie cu destinatie foarte bine cunoscuta, si o calatorie mai splendida si mai frumoasa decat orice basm cu tente epicoase. Si prin asta remarc cum mentalitatea se schimba rar, dar marul din ghiozdan ramane intreg si bun. Logica circulara prezenta, eroare in sistemul primar de comunicatii. Antena de comunicare interna e la pamant. Ceva din mine emite din toate puterile. Si nu-l receptionez. Ma pierd cateodata in propriul sir de ganduri. De cele mai multe ori ma regasesc folosindu-ma de ancore emotionale ce ma tin conectat de o realitate continua si statornica. Statornicia cladeste viitorul, asa cum fara fundatie, un stalp tinde sa devina pilot. Si din pacate nu un pilot de incercare. Somnul si oboseala imi bat in geam. Ii ignor. Nu-mi plac, nu-mi sunt prieteni. Nici dusmani tehnic vorbind, dar nu-mi sunt simpatici....

Si-n concluzie si-asa deci, n-am concluzie concludenta.

Escala trenului vietii in periferia imaginatiei

Dupa indelungi lupte cu balaurii mintii informatia a reusit sa strapunga intunericul hazardului si lumina examenelor trecute se resimte. Nu complet, intrucat mai exista un ultim boss de nivel cu minioni necunoscuti dar care in mod cert vor semana cu lord de seis. Dar sigiliul final a fost oricum rupt, si infruntarea finala se apropie cu pasi repezi. Totul e sa nu crape echipamentul tocmai atunci, in clipa fatidica. Am incredere in abilitatile dobandite insa, si cu putina sansa si rabdare si ultima infruntare de nivel va fi depasita...

Insa relevanta acestor aspecte paleste in vederea vietii profesionale. Dilema antica revine cu mai multa dilema ca niciodata. Respectiv ce se intampla cand nu stii prea bine ce se intampla in mintea ta. Ce alegi cand nu stii ce vrei? Incerci sa dai totul din tine la scoala sacrificand neuroni pe altarul stiintei si devenind un profesionist fara experienta? Sau o ignori si lasi normativistii in coma intelectuala sa continue sarada adaptarii originalitatii prin traduceri? Insa dilema asta se loveste de copacul din fata padurii mai rau, in clipa in care realizez ca am probleme in convingerea ca meseria asta este pentru mine. Sunt oare facut pentru asta, sau doar o victima a insistentelor inconstiente ale parintilor in aceasta directie? Oare frigul imi face rau la minte de mi-a luat o astfel de turnura gandul, sau doar incep sa ma maturizez si sa-mi fac o idee mai buna despre mine insumi? Sunt oare facut pentru asta, sau pentru altceva? Si mai ales, pentru ce altceva? Ar trebui sa caut ajutor profesionist? Ar trebui sa-mi fac probleme despre cine si ce sunt cu adevarat? Este un om definit intr-o buna masura de ceea ce face prin simplul impact al muncii in mintea si viata cuiva? Sunt oare capabil de fapte marete si sa ajung undeva departe, cu multe realizari si cu o viata personala exceptionala din toate punctele de vedere? Imi doresc cu adevarat sa fiu bogat si celebru sau doar mi-a indoctrinat asta publicitatea si mass-media in general? Oare chiar vreau sa cuceresc lumea? Nu m-as multumi eu mai degraba cu iubita-n brate uitandu-ma la stele de pe un deal numarand si atribuindu-ne propriile constelatii? Sau m-as plictisi prea repede de privitul la stele si mi-as regandi dupa o vreme viata plictisindu-ma de sedentarism excesiv? Este asta oare paradoxul ce alimenteaza o viata ciclica si practic motorul care ne indeamna la autoflagelare emotionala si intelectuala, multumindu-ne cu ce este considerat uman fezabil si util? Si din cand in cand exceptia de la acest model reiese la suprafata intr-un site de stiri intr-o zi obisnuita de birou, facandu-ne sa contemplam propria viata si propriile idei despre ce inseamna viata. Viata este cum si-o defineste fiecare e o vorba din cultura generala. Si extrapoland, asta nu inseamna ca daca nu o definesti ea nu exista? Fiind o variabila aleatoare poate lua orice valoare, inclusiv niciuna. Si astfel daca nu-ti definesti propria parametrizare a vietii esti purtat de valorile aleatoare ca un graunte de nisip in voia vantului?

Dar daca nu reusesti sa delimitezi viata in ceva concret, sa-ti doresti ceva anume concret, unde esti? Cum rezolvi ecuatia vietii daca nici valori initiale nu detii? Poti presupune niste valori arbitrare sau apelezi la religie sa-ti dea cateva idei?

Sunt confuz, cred ca trebuie sa-mi repliez mintea sa-mi dau seama de fapt ce vreau de la mine. Poate vreau prea multe...

Distrugerea conditionata

Prea multe ganduri si prea putin somn. Prea multe idei recurente ce se invart ca soarecii in custiile hamsterilor evacuati de regimul dictatorial. Se invart si nici macar nu genereaza curent electric, nu efectueaza lucru mecanic, nu fac nimic util, doar consuma energie vitala, si mana este limitata. As putea bea o potiune, dar vanzatorii de potiuni sunt de negasit in mintea mea, si simt cum se acopera mintea de-o pacla deasa ca untul ce vrea sa imi dea numai dureri. Dureri de cap desigur, de ce ar vrea sa faca ceva util cand pacla se stie ca vrea doar sa produca panica si haos intr-o lume si asa mistuita de ganduri negative. Adevarul e ca precum un stimabil profesor plec de la mere si ajung la pere ignorand orice alt fruct interesant sau util. Nu vad sensul acestei afirmatii. Nu vad sensul acestei actiuni. Nu vad bine asta este clar, intrucat ochelarii-mi sunt departe si lenea atinge cote agonizante si deci imi stric ochii in continuare.

Probabil nu este o decizie buna sa fac asta, sa-mi stric ochii, dar comoditatea te impinge la compromisuri greu de imaginat cateodata. Si asta poate fi bine, sau poate fi rau, sau naiba stie ca nu-mi mai dau seama. Trebuia sa faca cineva un normativ si pentru asta. Cu coeficienti mici de siguranta, pentru a nu exista marje mari de eroare. Marje sau marji? Sunt aliterat si analfabet deja. O fi din cauza facultatii, caci are efectul asta asupra inginerilor sau studentilor. Intelectul tinde sa-mi zboare spre canal pe zi ce trece epuizandu-mi tineretea si neuronii in puscaria intelectuala numita generic universitate. Dar sa nu fim pesimisti si s-o dam in extreme, pana la urma invat lucruri noi, frumoase chiar. Pana la urma sunt inca indragostit, desi poate in clipa asta nu-s chiar pufos. Nu simt nevoia sa imbratisez universul. Nici chiar pe koosie. Simt nevoia unei vacante insa. Cu stat si ars gazul fara griji si fara treziri matinale. Sunt lovit bine dupa cum ma descria cineva acum nu mult timp....

Dar lovit unde? In cap? In inima? In visul trecut eram lovit de gloante de 7.62 in piept, si de o bara de metal in ceafa. Si de asfalt in gat daca tot e sa recunoastem. Am murit si m-am trezit, violent. Si eram viu, si nu ma durea nimic, nici macar mintea. Si cumva asta ma alarma, poate inca visam... Prefer cateodata sa ma doara ceva sa am norma realitatii la indemana, ca tind sa ma pierd in propria lume imaginara si vesela si probabil schizofrenia bate la usa cu pliante cu martorii lui jehova.... Si eu n-am sonerie asa ca nu aud bine cand e cineva la usa. Sau ignor tacticos, nu-mi dau seama...

Si in alta matrice de idei, blogul a implinit 2 anisori candva prin ianuarie. Si cu ocazia asta am schimbat mailul de postare pentru unificarea si reglarea conturilor de mafioti cu mailurile, sau invers. Ceapa tridimensionala apreciaza intentile mele si-mi denota rezistenta in timp atat axial cat si incovoiat. Sunt mandru de mine. Mi-as ura un fel de la multi ani dar nu stiu cat de sanatos este. Afara vecinii zbiara la multi ani. Probabil blogului meu ,ca la cat de alcoolizati suna, cred ca nici ei nu mai stiu a cui e ziua, sau noaptea respectiv. Si din nou sunt mandru de mine. Inca n-am devenit celebru prin excelenta si nici n-am atins cote de dominatie mondiala, dar inca exist, ceea ce in sine este o performanta suspectez. Deh, viata-i grea, omatul mare, si sesiunea mult mai are sa ne stoarca de energie ca pe banane sa ne coaca pe raftul de la aprozar rahatul. La naiba ce poetic sunt, inca putin si dezmembrez de tot modulul conversational internautic din cap, si atunci aliteratia analfabetica va creste exponential pana spre nimicul traditional.

Si totusi, exista sau nu farfurii zburatoare in afara de cele din casa aruncate de soti sau sotii nervoase, sau inventiile omenesti au fost aruncate la cos ca un gandac strivit impachetat in hartie inginerica?

La multi ani cu intarziere mie. Pentru ca sunt bestial.