Ochiometric cu precizie impecabila

Somnul ma imbie sa ma alatur fantasmelor. Somnul imi cere tributul. Visele ma vor cu ardoare. Oboseala-mi bate in geam strigand ceva nedescifrabil in limbi stravechi necunoscute. Irelevant insa, pasiunea merge inainte pe drumul imperturbabil dictat de ratiune si partial de sentimente inexplicabile. Ma simt dator fata de mine sa-mi fac o radiografie cerebrala sa descopar ce alte lucruri minunate am descoperit azi.
Si nu-mi dau seama ce exact am descoperit azi.
Poate am descoperit ca sunt indragostit, dar asta stiam deja.
Poate am descoperit ca sunt in campul muncii si se foloseste munitie reala, dar asta stiam deja.
Poate am descoperit ca stiu sa fac clatite, dar asta nu am descoperit.
Poate am descoperit ca maine va fi mai bine, si ca azi este doar o zi inainte de maine, dar asta stiam deja.
Poate am descoperit ce-mi lipseste din viata, dar asta stiam deja, si descoperisem deja.
Poate am descoperit ca descoperirea de mai sus trebuie sa stea mai aproape de pieptul meu sa-mi simta pulsul, dar asta stiam deja.
Poate n-am descoperit nimic, si urmeaza sa descopar ceva fantastic maine.

Cert e ca am descoperit ca societatea se schimba, si tineretul are sanse, si nu doar batranii in bransa stiu meserie, ci uneori pleaca urechea la ce zic si cei mai tineri, care vin din forta si depasesc pe interior tot. Am descoperit ca se poate. Am descoperit ca exista speranta si in afara luptelor stelare. Am descoperit in vis ca Arnold chiar stie sa danseze tango, si ca ma face gelos daca danseaza cu cine nu trebuie. Am descoperit si ca imi place sa fac descoperiri. Am descoperit ca mi-e somn. Descopar ca ma culc.

Succesuri rasunatoare si pace infioratoare.

Galopand in balta vietii

Ma improsc singur cu noroi si apa de ploaie, dandu-mi astfel posibilitatea de a studia efectele gravitatiei asupra unui fluid in miscare verticala. Dar asta nu ajuta cu nimic faptul ca sunt murdarit. Ca pata a fost facuta. Ca pasul a fost facut. Decizia a fost luata. Noroiul a ajuns unde nu trebuia. Si haina nu va mai fi vreodata ca inainte, noua, pura si nemazgalita. Este stigmatizata, este traumatizata si are efecte de post-soc elastic... Dar ce pata nu poate fi indepartata? Cu suficienta tehnologie orice pata devine o amintire, orice proces devine placut, si orice alta suferinta devine alinabila.

S-a terminat prima experienta lucrativa. Sunt inca viu. Sunt inca netraumatizat, desi usor nedormit (voi recupera maine probabil). Sunt mandru de mine. Sunt mandru de ceea ce am facut, si simt si vad scara ce ma va duce in capul meu la nivelul efectiv de inginer. Vad ce si cum trebuie sa fac. Mai am mici impiedicari, dar sunt convins ca voi reusi sa trec de ele fara mari probleme. Sunt increzator. Sunt pe varful icebergului. Sunt inca bine dispus si indragostit. Sunt plutitor. Sunt un ciorap murdar, dar fericit ca s-a plimbat mult si a stat mult timp aproape de ceva cald si pufos. Sunt un nor magic. Sunt ca un drog. Pentru mine mai ales sunt ca un drog. Imi provoc singur dependenta de mine si de aer. Si de apa. Si de mancare. Sunt dependent. Beau apa si nu mi-e rusine sa recunosc. Sunt dependent de lumea fizica in care traim. Sunt dependent de sentimente. Prizez imbratisari si trag in vena saruturi. Aspir la pastrarea acestui sentiment in stare pura cat mai mult timp. Sunt mai pufos decat prevede legea. Sunt obosit si adormit. Voi visa frumos. Voi visa iar fata ce-mi captiveaza imaginatia atat constient cat si inconstient. Voi visa si eurocoduri. Le voi injura probabil in vis. Nu-mi sunt dragi codurile si normativele, dar ma bucur ca exista. Sunt realmente fericit ca munca a zeci si sute de generatii este tot timpul catalogata si indexata intr-un standard. Sunt mandru ca se poate face ceva cu invataturile trecutului. Sunt mandru ca sunt inginer. In clipa asta. Poate peste 2 clipe o sa-mi treaca mandria, si o sa redevin umil. Dar e bine... Lumea e frumoasa, desi cateodata miroase mai urat, ramane de o frumusete pura necizelata, ca o masina italiana (adica alfa romeo, fara sa fac reclama, este o remarca foarte obiectiva).

Sunt zen.

Sculptural, fenomenal, fabulos

Bineinteles ma refer la o masina. O seria 7 veche (circa 1980) care mi-a aterizat pe desktop si ma face sa zambesc nostalgic la vremuri care nu au fost traite dar in care mi-ar fi placut sa traiesc. Un fel de nostalgie empatica pentru vremurile in care parca toata lumea zambea mai mult (drogurile si alcoolul erau probabil mai ieftine si mai la discretie) si cumva parca totul era mai vesel (o fi de la nuantele din poze, sau de la frezele misto si pantalonii evazati)...Dar da-o naibii de nostalgie, ca de maine, recte aproape de azi incep sa intru in campul muncii. Cu tractorul. La arat. Vad deja viitorul. Vad cum se intuneca universul si cum insusi sistemul nostru solar va cadea prada soarelui ce-i da viata si speranta. Dar mai aproape in timp vad cum ajung un inginer bun si specializat pe orice probleme dubioase de structuri intortocheate gemute de minti luminate de arhitecti colocatari sau rubedenii arhitecturale. Indiferent, viitorul suna bine. Azi. Poate maine dupa 8 ore de munca asiduua (presupun, nu am idee ce voi face exact maine) mi se va parea exact contrariul, si voi ajunge la concluzia inevitabila ca nu este de mine ingineria si ca nu pot sa fiu capabil sa duc la bun sfarsit o treaba cu o asemenea responsabilitate si mai bine ma angajez agent de vanzari la un dealer auto ca sa conduc masini noi care nu le voi avea niciodata din cauza salariului mizer si voi fi stresat de seful cu mai putina scoala decat mine pana cand intr-o zi o sa intru in mod deliberat intr-un stalp cu o viteza excesiva intr-o masina care evident era in drum spre un client fericit si incantat de un drive test pentru masina care dorea sa si-o cumpere din banii altor oameni prin finantari straine prin banci... Deci sper ca iese bine treaba cu ingineria, altfel ma fac scriitor, sa stau si sa scriu in casa despre ce urat e afara si ce grea e dragostea (peste 200kN) si cat de complicata este existenta, si cum fiecare particula are vointa si minte proprie, cat si o particula identica in alta parte a universului necunoscut care reactioneaza la tot ceea ce se intampla cu particula in speta, fiind de fapt sufletul pereche al respectivei... Complicata existenta, mai bine ma culc si incerc sa ma gandesc la aceste probleme si altfel, gen in vis.

XOXO

PS: intotdeauna am vrut sa inchei un blogpost cu xoxo. Deci xoxo all!

Conditii de rezemare a hainei pe curier

Din ce in ce mai mult realizez cu mirare inexistenta ca titlurile nu acopera niciun domeniu al continutului. Dar asta nu este neaparat rau, pentru ca pana la urma nu cred ca intereseaza pe nimeni ce exact fac eu cu un curier, sau cu un cuier, cum si unde sprijin haina, si mai ales ce haina aleg sa rezem pe contur. Si irelevanta este evidenta. Si evidenta este evidenta. Evident. Dar band cola la ora asta imi amintesc de vremuri demult apuse cand jocurile curgeau nocturn si urmatorul frag motiva urmatoarea actiune si urmatorul mol de aer inhalat (desi parca un mol de aer ocupa mult peste capacitatea mea pulmonara daca tin eu minte corect 22.4 L mai precis), si ziua de maine nu atarna in balanta ca relevanta decat cu ocazia unei lucrari sau alte activitati scolare extraordinare. Si culmea, asta se intampla si maine. Un deja-vu puternic in aer apropo de cum ma simt mai tentat sa ard gazul decat sa studiez catusi de putin ce am de facut maine la test. Un deja-vu natural, si intuitiv deloc productiv. Si astfel mai degraba-mi caut wallpaper pe care nu apuc niciodata sa-l vad mai mult de cateva secunde pasagere in scurtul moment cand buteaza calculatorul si nu sunt langa el, sau intre aplicatii.

Radiografia mentala a blogului da rateuri. Nu reusesc sa dezvolt elocvent agitatia ce se dezvolta, morocovenia ce ma mananca (si nu invers, cum ar fi mai logic, adica eu sa mananc un morocov), pufosenia ce ma macina si ma domoleste din instinctele masculine de a ucide si domina (si care-i asa de dulce incat nu-mi vine sa renunt la ea nici cu forta nici cu torta nici cu nimic altceva care sa rimeze cat de cat), si de ce nu, si pofta craciuneasca a sarbatorilor. Nu sunt eu credincios sau fidel vreunei sarbatori, dar parca din cauza atitudinii generale si culorilor ce incep sa domine perioada lunii decembrie incep si eu sa ma simt si mai pufos (da, limitele pufoseniei mele deja frizeaza absurdul). Si poate mi-e pofta de zapada, de materia asta alba si rece care reuseste sa acopere toata murdaria si gri-ul orasenesc. Ma rog, cel putin in primele zile, pe urma se maroneste treaba, dar irelevant in cazul de fata, ideea e importanta. Si anume ideea ca e frumos cand ninge, desi azi am fost in camasa si tricou la scoala, si o ninsoare m-ar fi incapacitat temporar in mod cert. Macar nu m-ar fi incapacitat si temporal, caz in care as fi devenit atemporal, si deci foarte usor as fi putut sa dorm ca-n zilele de glorie.

Poate mi-e somn si asta-i ideea care reiese subconstient din textul asta.
Poate sunt indragostit.
Poate sunt stresat.
Poate toate trei variantele sunt adevarate...

Neprihanirea prinderii cu sudura

Posibil sortile sa se intoarca radical dupa o axa proprie neutra nedeterminata inca dupa vreo metoda cunoscuta si astfel tanarul inginer din mine sa se avante cu avant in fata vantului muncii. Pare promitator, un interviu a decurs bine, sunt 99.99% angajat si incep peste cateva zile. Sunt tare curios. Sunt tare nerabdator. Posibil intregul univers sa mi se dea peste cap si sa-mi redefinesc valorile si principiile. Sunt bucuros. Sunt entuziast. Sunt tanar. Inca nu m-am izbit de adevaratele probleme din viata. Inca nu m-am dat cu capul de prag. Inca urmeaza sa-mi iau primele suturi autentice direct in poponet. Si sunt entuziast de idee. Incantat de ideea ca intru in viata si nu doar in scoala si situatii teoretice. Intru in capitalism. Reticent si temator, ma indrept spre a face ceva util pentru societate.

Si in acelasi timp, in alte colturi ale lumii se invart teorii fundamentale despre ce ar fi putut NASA sa anunte intr-o super conferinta de presa. Si ma numar printre cei care desi uimiti de descoperirea unei gauri negre fantastic de tinere, parca ma asteptam la ceva mai mult, si deci ma simt ca un copil caruia i-a fost furata acadeaua, dar i-a fost data alta in schimb, dar mai naspa. E tot o acadea, dar nu-i la fel de buna ca o poveste cu o cometa distrugatoare, o planeta locuita, o nava extraterestra, sau orice alta descoperire cu tente istorice si biblice in dimensiuni. Ma simt un pic tradat de propria minte. Ma tem ca s-ar putea intampla la fel si-n povestea angajarii. Poate vreau sa vad mai mult decat este, si ma bucura ideea si ma face sa balesc de entuziasm mai mult decat ar trebui, doar ca sa fiu un pic deziluzionat de realitate. Nu neaparat realitatea cruda si dura, dar mai putin distractiva si/sau fantastica. Incerc sa fiu reticent si cumpatat in idei si mentalitate, si consecvent in unele idei, dar parca simt ca uneori mintea tinde sa derapeze. Si ma trezesc din orice idee cu gandul iminent ca ar trebui sa fiu mai pufos si-n alta parte in clipa asta. Poate ar trebui sa simt parfumul de pe perna de la sursa. Poate ar trebui sa fiu mai pufos decat sunt. Poate si iar poate, posibilitatile sunt nelimitate. Cert nu mai este nimic, decat faptul ca societatea e morocovita bine, si cand zambesti in metrou gandindu-te la o anumita persoana in timp ce asculti o anumita melodie tinzi sa indepartezi oamenii din jur, care probabil incep sa se intrebe ce substante exact folosesti. Si substantele sunt asa de naturale incat este inuman sa folosesti altceva. E frumos. E bine. E tinerete.

Conditia omului de geniu in societatea morcoviana

Lumea e mai complexa decat pare. Nici modulul acesteia nu este usor de calculat, si nici in forma trigonometrica lucrurile nu par mai interesante sau mai demne de concluzii suplimentare. In esenta trebuie sa raspundem la eterna intrebare "cine este i?" Si ajungem invariabil la o idee de proportii biblice, respectiv ca nu stiu cine este i. Eu. Eu sunt i? Eu sunt factorul care aduce complicatii suplimentare intr-o lume deja ravasita? Eu sunt cel care promoveaza schimbarea si apocalipsa? De ce as promova apocalipsa nu stiu, poate din criterii de convergenta de creatie a unei lumi mai lipsite de buguri. Si astfel citesc cu interes despre cum imeditata vecinatate a galaxiei devine imediata vecinatate a planetei, si cum 2 vorbe sunt inversate fara sa dea impresia cineva ca numitorul este de fapt zero, si ca poate duce la orice concluzie inventata vreodata, inclusiv faptul ca societatea este morcoviana. Adica este formata din oameni morcoviti, sau cu morocovi te miri pe unde, sau oameni carora le place sa manance morocovi (poate morcovii altora de ce nu?). Si ma simt pustit si groaznic de visele eterne ce ma bantuie de cand ma stiu, de apocalipse, zombii, ravasiri generale care nu duc spre nicio concluzie decat faptul ca-mi trebuie o vacanta departe departe departe si doar cu Ea.

Inginer sunt, degeaba sunt, chef de facut patul nu am. Nu-mi ramane decat sa trag barem si sa arunc o privire peste umarul vecinului sa-mi dau seama ca ceva nu este bine in ecuatie, si ca trebuie reprogramat ceva din temelii. Gandacii tot incearca sa dea drop la minerale, numai ca sa fie izbiti nemilos de un papuc cu tendinte omucidale. Mucii curg siroaie, ma fac sa ma intreb daca exista vreun baraj pe drum sau daca trebuie proiectat vreunul.

Si acum special pentru google, vom adauga cuvinte random prin inlantuire romantica si pseudo-logica: Carambol de morcovi izbit de carcalacul de serviciu plecat cu sorcova la Odobesti sa cumpere tarnacoape pentru cartofii din curtea vecinei lui tinere si minore, dornice de aventuri salbatice si fierbinti cu soarele de pe cer, parjolind in calea lui de departe cam tot desi nimic nu pare a fi afectat din cauza ignorantei contemporane ale societatii propasite intr-un mod negativ de modul de vibratie fundamental gresit din temelie al gandacului strivit sub papucul sortii facut din bumbacul sortii si din plasticul destinului imbarligat al celebritatilor mondene excitate de catastrofele sterpelite de pe tejgheaua neamului batranesc.

Dar sunt pufos.
Si sunt confuz.