Universul interior

Agitatie mare in lumea mea interioara. O fi stresul, o fi betonul, o fi ajuns mintea mea in stadiul de deformatie post elastica si acum am tensiuni si defecte remanente. Nu pot stii cu exactitate. Nu pot fi un observator pertinent cu propria mea entitate, din simplul motiv ca nu ma pot indeparta suficient incat sa fiu obiectiv. Si nici nu mi-as dori sa pot face asta, ca automat n-as mai fi la fel de emotiv. Implicit n-as mai fi nici pufos, si deci intreaga lume ar exploda intr-o bila imensa de ura.

De cateva zile mintea imi produce numai imagini triste. Numai lumi post apocaliptice. Lumi macinate de distrugere si anarhie. Lumi infestate cu xenomorfi si yautja. Lumi mizerabile din care ma trezesc putin speriat si putin intristat. Azi m-am trezit ca lovit de tren dupa ce visasem ca am fost omorat in mod barbar de un xenomorf. Il ratasem si pana s-a apropiat am ramas si fara munitie. Al naibii m-a prins de cap si mi-a sfartecat o mana. Dormeam pe mana respectiva si incepuse sa ma doara...

Ce e mai socant e ca in visele post apocaliptice admiram cum a cedat betonul din diverse structuri. Faceam diagrame si imi aminteam de ce ne spunea profu la curs. Clar m-a stresat betonul asta. Atat de mult ca acum nu mai am niciun somn si ascult aceeasi melodie de jumatate de ora. (soundtrackul de la ghost in the shell, floating museum mai precis pentru cine e curios)

Am trait si un episod ciudat de somn amiazic azi, in care stiam ca nu dorm, ma puteam si misca prin camera, dar visam. Si nu visam ca sunt in camera, visam ca sunt in total alt loc, spre lipscani uitandu-ma la caramizi cu dorel. Si cu toate astea m-am ridicat in fund in camera, am deschis larg ochii si am incercat si sa vad cat e ceasul si visul refuza sa se opreasca. Ma simteam prizonier in propriul vis lucid. Era ca un picture in picture la televizor, care imi statea pe creier si-l vedeam perfect desi vedeam si mediul din jur. Cred ca o analogie mai buna este cu dual-view de la clasa s care iti arata pe acelasi ecran 2 chestii diferite in functie de unghiul din care il privesti. Desteapta treaba, mai putin cand ai probleme de perceptie. Pana la urma s-a terminat visul cand m-am lovit de un perete in vis. Si pe urma a avut loc cea mai violenta trezire pe care mi-a fost dat s-o experimentez. Mai precis am intrat intr-o anxietate atat de mare incat imi tremura tot corpul si mi s-au incordat si relaxat cam toti muschii in cateva secunde. Un fel de spasme generalizate combinate cu un sentiment acut ca ceva a trecut prin mine. Refuz sa cred de cele mai multe ori prostii care nu au legaturi cu lumea logica si coerenta, dar am fost de ani buni convins ca ceva, sa-i zic o entitate nematerializata, se afla la parinti in casa. Sunt ferm convins de aceasta ipoteza. Am sentimentul acut de prezenta in casa desi vad ca sunt singur. Si azi sunt convins ca respectiva chestie a trecut de-a dreptul prin mine. Alta explicatie nu am. Oricat am incercat pe urma sa mai atipesc nu am mai reusit. Mintea mi-era deja fixata pe gandul asta.

Probabil cea mai rationala chestie pe care puteam s-o fac era sa ma bag in dus si sa plang in timp ce mancam ciocolata. Captain hero style.

Dar in loc sa fac asta am mai zacut fara sa fac nimic inca o ora. Cam pana a aparut mama mai precis. Timp in care am putut sa rumeg ganduri stupide despre nasterea universului, formule de calcul la beton, impactul iminent al unui meteorit, etc.

Si asa ajung la ideea ca poate uneori e mai bine sa fii stresat, ca te mai ajuta sa te concentrezi mai bine. Ca apoi sa ma diluez in absolut si in vin fiert cu mult zahar si cu o cantitate imorala de scortisoara.

Pufosime negativa

Am tot cautat in ultima vreme sa definesc o unitate de masura pentru pufosime. Pentru a cuantifica mai eficient cat de pufos este un om sau altul. Cata caldura sufleteasca degaja, si cata primeste. Cum zambeste si cand. Si evident cat ii place sa imbratiseze si sa fie imbratisat.

Nu am gasit cum sa definesc un grad de pufosime. Ca gradul pare a fi cea mai abordabila unitate de masura. Un grad ar trebui totusi sa fie echivalent cu ceva. Si inca n-am vreo unitate absoluta sau neutra perfect cu care sa compar. Ma simt pierdut in propria idee de teorie. Cum pot deveni un cercetator sau un inginer bestial daca ma bate o inventare de proprie unitate de masura fara aplicabilitate in lumea reala? Macar numele sa-l fi stabilit. Undeva intre grad koosie si grad fwuffy. Nimic nu are sens din toate astea. Prostie megalitica la patrat.

Din extreme in extreme, apropiandu-ma de ultimul examen ca de un mare zid de beton (ceea ce si este, intr-un mod foarte metaforic), imi dau seama ca incep s-o dau in alta extrema de pufosenie, intr-o pufosenie negativa. O pufosenie apatica. O pufosenie fara sens si scop, dezorientata si dezorganizata. Fara tinta, fara sensitivitate suficient de mare pentru a permite acumularea de medalii impresionante intr-un ritm ametitor. Da, cred ca sunt pufos intr-un sens care dauneaza. Dronezoneul nu ajuta. Dronezoneul imi canalizeaza energia spre cautarea unui scop mai suprem. Unui scop supranatural. Unui ideal ce pare tangibil. Spre o confruntare a mintii rationale cu impulsurile emotionale. O confruntare pe viata si pe moarte. Ca o lupta intre tong po si van damme. O lupta cu ursuleti gumati lipiti de manusile de box. O lupta ce face victime mai repede decat patul. Patul, acest veritabil criminal in serie, care omoara mai multi oameni decat orice alt loc din lume. Patul, un loc in care vrei sa fii cand esti obosit, in care vrei sa fii cand esti fericit, in care vrei sa fii cand esti pe duca, si in care invariabil poti ajunge in alta lume. Fie temporar fie definitiv, in functie de niste factori complecsi, gen varsta, soarta, imaginatie, inaltimea firului de par, lungimea pantofului asistentei care te-a spalat cand ai fost nascut, etc.

Imi place patul. N-am mai dormit demult in pat. Servesc doar canapele. Canapele mai mici sau mai mari, tot canapele sunt. Invariabil deci ma doare spatele intr-un mod constant. Si cateodata imi place, imi reaminteste faptul ca sunt viu, pe prinicipiul termodinamic al transferului aeraulic. Care niciodata n-am inteles exact ce vrea de la mine. Sau de ce.

Ceea ce nu-mi place foarte mult in ultima vreme este sa visez. O activitate care imi face placere in majoritatea cazurilor, dar in ultima vreme mi-a cauzat spasme. Am visat in mod repetat pe stimabilul domn toma. Care de fiecare data facea bascalie de mine in timp ce incercam sa port o conversatie cu el despre apatia si lipsa de interes a tineretului in preluarea functiilor de control si organizare al viitorului. Chiar asa m-am exprimat si-n vis. Chiar mai bombastic. Si el imi tinea o predica despre cum puteam sa imi fac de cap cu peste 1000 de femei (tehnic vorbind s-a exprimat mai barbar, incerc sa-l cenzurez) in timpul in care i-am exprimat aceasta teorie. Si deci imi demonstra ca sunt complet ineficient si nu-mi ating intregul potential. Deci sunt de cacat. Desi am luat examenul. Sau colocviul, ce ceapa ma-sii o fi fost. Pe langa acest vis, sau paralel cu el, nu mi-am dat seama perfect, am visat si ca eram la munte si faceam gratar. Dupa care ma rataceam prin ceata si furtuna de zapada. Ce-o fi insemnat acest vis? Ca sunt dezorientat in viata si ca mi-era frig? Si ca vroiam la munte? Si mi-era si foame? Si de ce spalam vase in vis? Pentru cine? De ce n-a devenit vis lucid ca sa pot sa scap de partea cu vasele?

Am pus tag de castori, deci trebuie sa apara si castorii in acest post. Dar cum sa introduc castorii in conversatie? A stiu, castorii sunt pufosi. Dar intr-un sens negativ. Adica in sensul in care cam distrug copacii desi sunt fizic pufosi si imbratisabili. Ca si mine cu propria minte. Mi-o distrug desi sunt pufos.

Ea

Ea. Personaj recurent in visele mele. Personaj recurent cumva in mintea mea. Personaj recurent in sufletul meu.

Cine e ea? Ce vrea ea? De unde vine ea? Stie ea sa faca clatite?

Ea imi face visele mai frumoase. Datorita ei ma trezesc mai bucuros. Ma trezesc zambind. Ma trezesc trist ca visul s-a sfarsit, dar vesel ca o voi revedea in alt vis. In alta dimensiune. In alta forma. Un milion de forme diferite de si-ar insusi, si tot as recunoaste-o. E intotdeauna ea.

Cateodata nu vad cum arata. Alteori uit cum arata de indata ce ma trezesc. Dar o stiu intotdeauna. Nu se poate ascunde indiferent de modul de manifestare. Stiu ca e ea. Stiu ca ma iubeste desi n-o spune niciodata. Stie ca o iubesc desi nu ii zic niciodata.

Cateodata mi se pare ca exista. Cateodata mi se pare ca o recunosc pe strada. Dar inca nu mi s-a intamplat sa o cunosc. Sau poate o cunosc deja. Poate ma cunoaste. Poate vine de departe sau poate sta in blocul de langa. Poate stie sa faca clatite mai bine ca vali. Poate stie sa aprecieze o parodie. Poate seamana cu megan fox. Sau poate nu. Poate exista doar in mintea mea ca iluzie creata de pufosime. Poate am creat-o fara sa vreau fiind prea des in dispozitia de a imbratisa planeta. Poate nu este altceva decat o rabufnire nervoasa. Poate este o autoiluzionare nondeceptiva si pseudocontrolabila. Poate este un semn ca mintea-mi aluneca vertiginos catre discutii singulare semnificative. Poate inseamna schizofrenie.

Dar in ultimul vis ea era o tanara cercetatoare din forta colonizatoare din care faceam parte. Si alaturi de care m-am luptat cu creaturile intunericului folosite si invocate de bastinasii agresivi. Care nici macar nu erau nasi, erau doar niste basti. Pluralul de la basca. Si erau urati. Sau cel putin erau urati fata de ea. Ea era adorabila. Chiar si cand impusca cainii pluricapitati (cu mai multe capete) direct in dinti cu o pusca de calibru 12.8 era adorabila. Si asta e cel mai important. Macar in vise sa fiu indragostit si sa iubesc fara dubii si fara limite. Iubesc exploziile de sange demonic din cainii pluricapitati.

Tare curios sunt cand o s-o intalnesc pe ea, si cum o sa arate. Si ce o sa vrea de la viata. Si cum o sa faca clatite. Si alte dubii si dileme.

PS: buna treaba cu scrisul din pat, chiar este mai romantic, desi poate dureaza mai mult. Si in plus operamini are ca fundal la post negru total. Mult mai relaxant. Maine ma voi stradui sa vad daca nu se poate face ceva si cu interfata desktop firefoxiana. Negrul e mai frumos. Intunericul e mai frumos. Noaptea e frumoasa. Visele sunt frumoase cateodata. Alteori sunt de cacat.

Mi s-au spart si proiectoarele de ceata

Si ceata devine deasa
Tot mai deasa si mai deasa
Bezna ma apasa ca o melasa
Ma striveste nu ma lasa
Si ma impinge spre prapastie
Si-mi face mintea prastie
Si defec ganduri marete
Mintea-mi joaca feste
Noaptea ziua orisicand
Ma intreb oare pana cand?
Pana cand o sa orbecai
Pana cand gresite cai
Pana cand mosul cel de sus
Cu par alb si barba ca iisus
Sa-mi tot dea flashuri in felinare
Orbindu-ma in retrovizoare
Gandurile zboara prin minte
Ca sageti ratand tinte
Instagib cand nimeresc
Explozie de matze trantesc
Peretii de sange se manjesc
Sufletul imi innegresc
De violenta virtuala tampesc
O dau in balbaiala ametesc
Si incet incet innebunesc.
Peretii se strang in juru-mi
Gratii vesel colorate
Rima se duse odata cu sensul
Trigonometric sau orar
Dilema eterna intre bine si rau
Intre vis si realitate
Ceva ce nu pot concepe
Ceva ce nu pot realiza
Ceva ce nu pot decat ignora
O porcarie epocala
O diaree lipsita de substanta
Lipsita de forma
Lipsita de font
Lipsita de miros
Lipsita de culoare
Spatele ma doare
Lovit de camion pare
Cazut din avion direct in mare
Rana se umple de sare
Si spatele doare tare
Si ma culc neimplinit
Sperand la un viitor mai stupid
Un pic mai vesel poate
Sau macar ceva mai matur
Caci puerila rau e mizeria asta.