Sunt slab.

Asta-i adevarul. Mai bine nu mi-a spus-o nimeni niciodata. Si nu pot fi de cat de acord. Poate nu fizic, dar sunt slab. Si doresc sa cuceresc lumea cu atitudinea asta.
Sa cuceresc lumea incercand sa impac pe toata lumea si sa nu renunt la nimeni. Niciodata nu mi-a placut ideea ca cineva trebuie sacrificat. Ca pentru armonie unii trebuie sa scindeze din grup. Ca pentru pace, trebuie sa te pregatesti de razboi. Asta e, se pare ca budismul m-a invins pana la urma. Si asa m-am certat cu toata lumea, si numai pufos nu ma mai simt. Din contra, cred ca-i prima oara cand sunt trist intr-un mod in care-mi vibreaza putin organismul.

Nu mai reusesc sa cotropesc demonii interiori. Ma trezesc macinat de ganduri si cu mintea pe asfalt. Si evadarea in acelasi timp nu mi-o doresc. Refuz sa accept realitatea probabil. Refuz sa cred ca m-am certat cu 2 prieteni buni simultan. Problemele sentimentale nu se mai pun, se autoinclud in stilul si viteza cu care e scris acest post. Cred ca-mi trebuie o betie crunta. Sau o orgie de sange in stilul unui lan atomic. Dar nu este perioada propice, si singur n-are niciun sens niciuna din aceste activitati. Sau varianta cu un drum nocturn lung si complet inutil pentru umanitate, dar poate util pentru mine. Dieta s-a lovit de un ventilator fiind acum compusa din strict o masa pe zi si sucul miraculos numit party maximum la greu. De fapt poate are sens faptul ca-mi tremura putin din organism, poate e de la cofeina din porcaria aia. Desi cofeina in general nu are efecte asupra mea. Dau vina pe mintea nelinistita si marcata de evenimente recente. Si culmea, sunt complet responsabil de toate aceste evenimente. Eu si numai eu. Si-mi recunosc si vina si responsabilitatea. Si rob zombie nu ajuta. Nici cs-ul ca nu am suficienta rabdare pentru el cumva. Cred in sfarsit ca partea de cs din mine este pe moarte. Intr-o stare comatoasa, astepand o mana sa o scoata din lumea cruda si s-o decupleze de priza fatidica. Test driveul e si el pe moarte, probabil m-am plictisit de insula oahu, de retinut eu nu ma voi duce in Hawaii, ca deja il cunosc pe dinafara.

Nu stiu eu prea multe dar ego-ul meu nu-mi mai sopteste ca sunt zeu. Din contra, acum face misto de mine.
Ma trezesc agasat de multe ganduri. Ma trezesc urand insecte. Ma trezesc cu dureri de spate.
Singura parte buna din toata ecuatia asta delicioasa e faptul ca momentan chiar nu mai am dureri atomice de cap. Desi presimt ca tocmai am cobit si ma va apuca una curand. Sau remediul miraculos inca este in sistemul meu ... si din pacate imi place prea mult unde e ca sa renunt la el ...

Cred ca mai alegoric nu pot fi. Sau direct. Sau sunt incoerent oricum as da-o si as intoarce-o. Nu este o perioada favorabila. Dar imi cer scuze tuturor oamenilor pe care i-am dezamagit intr-un fel sau altul. Promit ca de acum voi fi mai zeu. Si din pacate mai rau ...

Na ca-s batran si pensionar

Si azi imbatranesc inca un an. Si mi-am facut azi noapte cadou o amenda. O viteza fantastica de 65 km/h conform radarului din zona muncii. Pot sa precizez ca atunci cand am vazut politistul care ma tragea pe dreapta era sa-l calc, intrucat aveam circa 80 lejer, ma pregateam de a cincea treapta. Irelevant insa. Nu i-a impresionat probabil ca-i ziua mea si tot m-au amendat. Merit. Sunt un pericol public si recunosc asta public. Imi cer scuze daca creez panica si confuzie in trafic.

Pe de alta parte, am dormit foarte foarte prost. Sau poate asa sunt eu :D

I think it's the pate....

Am vazut lucruri....lucruri oribile... Am facut lucruri... lucruri oribile...Lucruri de care nu-s mandru...Am facut genocid asupra unei rase superioare. Am devastat o enclava de taratoare instalate in rama geamului din bucatarie. Am apelat la arme chimice. Si nu-s deloc mandru de ceea ce am produs. De carnagiu. De teroare. De panica. Si imi recunosc vina ca simteam o placere sadica in timp ce priveam cum se agitau in agonie sperand sa scape de moartea sigura pregatita. Rob zombie rasuna in difuzoare. Vasquez era proaspat in minte. Cu tot cu canistrele ei de CN40. Si asa am declansat razboiul total. Un razboi al dominatiei asupra bucatariei... Un razboi inegal intre rase foarte diferite...dar asemanatoare in multe privinte.

Niciodata nu mi-a placut ideea ca trebuie sa omor ca sa-mi impun punctul de vedere. Dar tratatele de pace au fost ignorate de capeteniile lor. Senatul a decis razboi. Si razboi a fost. Niciodata nu voi fi perfect impacat cu mine insumi pentru vietile de taratoare luate.(si/sau zburatoare cateodata, in special cele care sug sangele si fac zgomot. Daca n-ar face zgomot suficient cat sa ma trezeasca n-as avea nimic cu ele)
Nu mi se pare perfect echitabil acest razboi. Si nici nu accept ideea ca nu pot convietui cu orice animal. Dar cumva gandacii au o clauza speciala si trec de aceste concepte budiste de nonviolenta. Si drept urmare sfarsesc sfartecati sau masacrati fara mila. Si mai rau de atat, pentru a spori confuzia generala din mine, imi face chiar placere sa-i omor. Imi gadila orgoliul de specie dominanta care si-a impus punctul de vedere cu papucul. Si probabil imi satisface pofta masculina de a ucide si domina.
Tot in aceeasi dezordine generala de idei pot adauga ca am reinstalat quake. Cip este cumva de vina, dar si aceeasi pofta masculina de a ucide si domina mentionata anterior. Si carnagiul virtual pe inamici mai mult sau mai putin umani este in toi. Cu muzica de multe ori in contradictie totala cu actiunea. Si sangele virtual din nou pateaza monitorul veteran.

Si ca sa adaug o descriere psihologica universala care sa contribuie la peisajul dezolant in contradictii interioare din creierul meu sfasiat de masacre virtuale, pot descrie cateva vise recente in propozitii putine, mentionant doar elementele centrale. Respectiv am visat ca eram jedi si ca eram urmarit de o armata intreaga de roboti ucigasi. Si ca am pilotat o nava cat jumatate de planeta. Si ca ulterior am levitat. Si am condus un low-rider si am asistat la un accident intre 2 utilaje de constructii. Si o cautam pe EA, si culmea, o gaseam. Si o strangeam tare in brate. Si zambeam in vis. Si disparea. Si deveneam trist. Si vasquez era agitata ca nu avem nicio sansa sa supravietuim. Si liftul mergea 70 de etaje in sus pana la mine. Si masina frana mai brutal decat accelera. Si crocodilul alcoolic a vorbit. Si in regat era panica. Si magia nu-mi functiona.

Ce ar zice Freud despre acest tablou? Eu cred ca se revarsa sentimentele de echilibrare din imbratisarea planetei in lumea virtuala pentru a tine departe partea intunecata. Si ca sunt cul.

Mac arena

N-are niciun sens. Niciun sens. Dar ca sa ma incadrez in tendinte trebuie sa precizez si eu ce ma frapeaza la moartea unui anumit mare artist muzical care se juca cu zombii si undeazi in general.
Eu zic ca a fost omorat de industria muzicala aflata pana la buric in criza pentru a resuscita vanzarile unui mare artist care oricum era in cadere libera si nu mai prezenta interes economic. E totul o musamalizare. Precum musamaua din bucatarie care refuza sa se curete indiferent cat freci la ea!
Si mai zic ca este ciudat faptul ca in unele autobuze este aer conditionat. Ciudat intr-un sens bun. Am fost realmente surprins sa constat ca nu transpir intre atatia oameni in varsta, desi erau toate geamurile inchise. AC 1, transpiratie 0.
Am visat iar ca aveam un a6. Cred ca-mi place mult masina. Sau poate se leaga de a6-ul din test drive, care tocmai a iesit din rodaj la circa 800km (deloc mult daca stau sa ma gandesc, mai ales tinand cont ca nu exista rodaj in jocul asta. Sau exista, caz in care acum o sa traga mai bine motorul, mmmm).

S-a terminat in alta dezordine de idei si sesiunea. A inceput santierul. Sesiunea s-a incheiat cu scorul 3 la 2 pentru mine. Desi nu-mi explic cum sau din ce motive astrale am picat betonul. Proful nu este de gasit, daca se regaseste printre cititori, va rog ziceti-mi intr-un comment ce anume am gresit ca sa stiu sa invat ceva. Ma enerveaza sa pic un examen fara sa stiu de ce. Nu din motive de ego, ci doar pentru ca in restanta, cu aceleasi subiecte in fata, as face aceleasi greseli. Si deci nu invat nimic si educatia-mi stagneaza. Va rog salvati-mi creierul din fata regresului sau stationarii, eu vreau sa invat, indiferent cate restante sunt necesare. Epic spus, cred ca nici eba nu putea sa sublinieze mai bine necesitatea unui dialog deschis cu profesorii si importanta educatiei in mintea tinerilor ingineri.
Santierul insa e frumos. Sunt turci, sunt chinezi, sunt talibani, sunt si romani cativa. Mi-a placut indeosebi faptul ca chinezii si-au facut din niste boxe auto si un cd player niste boxe fullsize, folosind drept carcasa resturi din rigips. Apreciez de asemenea si faptul ca n-a facut niciun muncitor vreo gluma proasta si sa ma impinga in timp ce ma aplecam (de la etajul 6 incolo) peste balcon sa vad daca-i tencuit. M-am si suit pe o carcasa de armatura la cota 39. Am vazut o gramada de lucruri si inteleg ca voi mai vedea o groaza de lucruri. Multumesc pe aceasta cale in mod public Anei ca are rabdare sa ne arate si sa ne indrume astfel incat sa nu ne rupem gaturile.
Ca o alta observatie pot adauga ca o casca alba pe un santier are un efect interesant. Nu numai de booster de ego de inginer, ci si social, multi muncitori simtindu-se obligati sa salute cand trece pe langa ei o casca alba. Sau sa astepte la baza scarilor, desi prioritatea este de urcare nu de coborare.

Ciudat, ma trezesc cu criminalii in cap. Intrebandu-se daca suntem oameni sau hamsteri. Daca stau sa ma gandesc mai bine, melodia asta chiar nu e rea. Ca dovada mi-a ajuns cumva in scalp. Desi poate nu-i o dovada buna, ascult multe porcarii. Muuuulte porcarii. Am fost si la concertul baietilor astora. O experienta deosebita din toate punctele posibile de vedere. Chiar si tehnic, am admirat destul de mult structura metalica a scenei. Nu pare asa de complicat de calculat. Mai preocupat eram insa cu altceva in timpul concertului :) ...

Am visat iar dubiosenii. Ceva cu forte speciale intr-un secol trecut intr-o dimensiune paralela, warcraftian-lovecraftiana. Si am visat ploaie. Si am visat-o pe ea. Si am visat ca zburam. Si nu ma mai omora nimeni. Eram intreg si bine. Chiar fericit. De fapt, o buna parte din vis a fost reenactment la ziua care tocmai se incheiase. Numai ca decorul era putin schimbat. Mintii mele ii place sa schimbe decorul ... Si acum l-as schimba complet. Astept cu nerabdare perioada cand ne luam toti liber si mergem incotro ne taie capul. Cu o mica intalnire inainte ca sa ne punem la punct planul de atac.

Ca sa completez acest text dezorientat pot adauga ca sunt oficial acum fiu de presedinte. Un fel de prim-fiu. Desi sunt al doilea. Voi fi prim-secund-fiu. Ca o prima forma de abuz de putere voi face o statuie cu tata imbratisand cerul in mijlocul parcarii. A stai ca tata nu prea imbratiseaza cerul. Eu imbratisez cerul. Ca sunt foarte pufos. Desi ma voi rade in cap. Spre eterna panica a celor din jur. De fapt, cred ca azi voi savarsi acest gest marsav de pseudo-auto-trepanatie. Ca-mi place. In vis eram chel. Tin minte asta pentru ca simteam ploaia direct cum se loveste de scalp, si nu de par. Imi tremura un deget. Poate e un semn ca am gasit apa sau ceva, undeva. Nu-mi dau seama. Nu-mi dau seama nici daca tastez ceva in afara backspace cu degetu mic. Poate enter din cand in cand, alte semne nu prea folosesc in acest text lung si care deja a omorat orice tentativa de a fi citit.

Si intr-un final, sa explic si titlul. Macbook arena, tai cartea si devine cantecul popular din anii 90. Merit un premiu pentru acest pun.

Si vorba criminalilor. Suntem oameni sau suntem hamsteri? Ce te face om? Mai exista umanitate in noi? Mai exista sentimentele principala care te definesc ca om. Mai exista empatie? Raspunsul la toate este da. Si ceapa.